Geneza 2
2
1Astfel au fost terminate cerurile și pământul și toată oștirea lor.
2Și în ziua a șaptea Dumnezeu și-a terminat lucrarea pe care o făcuse; și în ziua a șaptea s-a odihnit de toată lucrarea lui pe care o făcuse.
3Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în aceasta s-a odihnit de toată lucrarea sa, pe care Dumnezeu a creat-o și a făcut-o.
4Acestea sunt generațiile cerurilor și ale pământului când au fost create, în ziua în care DOMNUL Dumnezeu a făcut pământul și cerurile,
5Și fiecare verdeață a câmpului, înainte ca aceasta să fi fost în pământ, și fiecare verdeață a câmpului înainte de a fi încolțit, pentru că DOMNUL Dumnezeu nu făcuse să plouă peste pământ și nu era om să are pământul.
6Ci un abur se ridica din pământ și uda toată suprafața pământului.
7Și DOMNUL Dumnezeu l-a format pe om din țărâna pământului și i-a suflat în nări suflarea vieții și omul a devenit un suflet viu.
8Și DOMNUL Dumnezeu a sădit o grădină înspre est, în Eden, și acolo a pus pe omul pe care l-a format.
9Și din pământ DOMNUL Dumnezeu a făcut să încolțească fiecare pom care este plăcut la vedere și bun pentru mâncare și pomul vieții, de asemenea, în mijlocul grădinii și pomul cunoașterii binelui și răului.
10Și un râu ieșea din Eden ca să ude grădina; și de acolo se împărțea și se făcea patru capete.
11Numele întâiului este Pison: acesta este cel ce înconjoară întreaga țară Havila, unde este aur.
12Și aurul acelei țări este bun: acolo este bedelium și piatra de onix.
13Și numele celui de al doilea râu este Ghihon: acesta este cel ce înconjoară întreaga țară a Etiopiei.
14Și numele celui de al treilea râu este Hidechel: acesta este cel ce merge spre estul Asiriei. Și al patrulea râu este Eufratul.
15Și DOMNUL Dumnezeu l-a luat pe om și l-a pus în grădina Edenului, să o lucreze și să o păzească.
16Și DOMNUL Dumnezeu i-a poruncit omului, spunând: Din orice pom din grădină poți mânca în voie,
17Dar din pomul cunoașterii binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.
18Și DOMNUL Dumnezeu a spus: Nu este bine ca omul să fie singur; îi voi face un ajutor potrivit pentru el.
19Și din pământ DOMNUL Dumnezeu a format fiecare fiară a câmpului și fiecare pasăre a cerului și le-a adus la Adam să vadă cum le va numi; și oricum a numit Adam fiecare ființa vie, acela a fost numele ei.
20Și Adam a dat nume tuturor vitelor și tuturor păsărilor cerului și fiecărei fiare a câmpului, dar pentru Adam nu s-a găsit un ajutor potrivit pentru el.
21Și DOMNUL Dumnezeu a făcut să cadă un somn adânc peste Adam; și Adam a dormit; și a luat una din coastele lui și a închis carnea la loc;
22Și din coasta pe care DOMNUL Dumnezeu a luat-o de la om, a făcut o femeie și a adus-o la om.
23Și Adam a spus: Aceasta este acum os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va chema femeie, pentru că a fost luată din bărbat.
24De aceea un bărbat va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de soția sa și cei doi vor fi un singur trup.
25Și ei erau amândoi goi, omul și soția sa, și nu se rușinau.
S'ha seleccionat:
Geneza 2: BTF2015
Subratllat
Comparteix
Copia
Vols que els teus subratllats es desin a tots els teus dispositius? Registra't o inicia sessió
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: