<div class="version vid1467 iso6393ron" data-vid="1467" data-iso6393="ron">
   <div class="book bkJHN">
      <div class="chapter chINTRO1" data-usfm="JHN.INTRO1">
         <div class="imt"><span class="content">INTRODUCERE</span></div><div class="is1"><span class="content">Autorul &#537;i con&#539;inutul.</span></div><div class="ip"><span class="content">Ce-a de-a patra Evanghelie a fost scris&#259; de sf&#226;ntul Ioan apostolul, &#8222;discipolul pe care-l iubea Isus&#8221;, fiul lui Zebed&#232;u &#537;i fratele lui Iac&#242;b. Cele mai vechi m&#259;rturii ale sfin&#539;ilor p&#259;rin&#539;i Iust&#237;n &#537;i Irin&#232;u, ale </span><span class="it"><span class="content">P&#259;storului lui H&#232;rmas</span></span><span class="content">, ale </span><span class="it"><span class="content">Prologului &#238;mpotriva lui Marci&#242;n</span></span><span class="content"> &#537;i cele dou&#259; fragmente de papirusuri cu </span><span class="it"><span class="content">Evanghelia dup&#259; sf&#226;ntul Ioan</span></span><span class="content"> (Egert&#242;n 2 &#537;i P52) atribuie evanghelia a patra apostolului Ioan, care ar fi scris-o la &#200;fes. &#536;i argumentele interne sunt &#238;n favoarea paternit&#259;&#539;ii apostolului Ioan: autorul este un iudeu din Palest&#237;na care cunoa&#537;te locurile, persoanele &#537;i evenimentele ce privesc via&#539;a lui Isus &#537;i despre care vorbe&#537;te ca un martor ocular.</span></div><div class="ip"><span class="content">Sf&#226;ntul Ioan apostolul este evreu, dar &#238;&#537;i scrie evanghelia &#238;n limba greac&#259; &#537;i &#238;n ambient elenistic. Este un bun cunosc&#259;tor al limbii &#537;i are un stil unitar pe tot parcursul lucr&#259;rii. Deosebit de reu&#537;ite sunt relat&#259;rile despre femeia samaritean&#259; (</span>In 4,1-42<span class="content">), vindecarea orbului din na&#537;tere (</span>In 9,1-41<span class="content">) &#537;i &#238;nvierea lui Laz&#259;r (</span>In 11,1-44<span class="content">). Prin folosirea unor simboluri &#537;i expresii caracteristice, autorul face ca lectura s&#259; fie fascinant&#259;, de&#537;i &#238;n&#539;elegerea este grea.</span></div><div class="ip"><span class="content">Nu exist&#259; o precizare direct&#259; cu privire la destinatari. Din analiza intern&#259; reiese c&#259; sf&#226;ntul Ioan se adreseaz&#259; unor cititori eleni&#537;ti, fie ei de origine greac&#259; sau de alt&#259; origine: descriind obiceiurile evreie&#537;ti d&#259; o explica&#539;ie scurt&#259;, suficient&#259; &#238;ns&#259; pentru cei care nu le cunosc; traduce cuvintele aramaice (</span>In 1,38; 1,42; 9,7<span class="content"> etc.); are tendin&#539;e universaliste (titlul dat lui Isus de c&#259;tre Pil&#224;t este scris &#238;n &#8222;evreie&#537;te, latine&#537;te &#537;i grece&#537;te&#8221;, </span>In 19,20<span class="content">).</span></div><div class="ip"><span class="content">Tradi&#539;ia cea mai veche &#537;i r&#259;sp&#226;ndit&#259; este c&#259; </span><span class="it"><span class="content">Evanghelia dup&#259; sf&#226;ntul Ioan</span></span><span class="content"> a fost scris&#259; la &#200;fes. Ta&#539;i&#224;n &#537;i sf&#226;ntul Efr&#232;m, &#238;ntr&#8209;un apendice la </span><span class="it"><span class="content">Diat&#232;ssaron</span></span><span class="content">, vorbesc de Anti&#242;h&#237;a S&#237;riei. &#538;in&#226;nd cont de papirusurile g&#259;site &#238;n Egipt, unii autori sunt de p&#259;rere c&#259; evanghelia a patra ar fi fost scris&#259; &#238;n Alex&#224;ndria. Dar faptul c&#259; Ioan a locuit o perioad&#259; destul de lung&#259; la &#200;fes &#238;nt&#259;re&#537;te convingerea c&#259; acesta este locul &#238;n care </span><span class="it"><span class="content">Evanghelia</span></span><span class="content"> a fost scris&#259;.</span></div><div class="ip"><span class="content">Dup&#259; m&#259;rturia tradi&#539;iei, aceast&#259; evanghelie a fost scris&#259; &#238;nainte de anul 100. Critica intern&#259; a textului pune &#238;n lumin&#259; o situa&#539;ie de tensiune &#238;ntre comunit&#259;&#539;ile cre&#537;tine &#537;i sinagog&#259;, ceea ce corespunde cu perioada de dup&#259; distrugerea templului din Ierusal&#237;m, iar blestemul la adresa iudeilor trecu&#539;i la cre&#537;tinism (aluzii la excluderea din sinagog&#259;: 9,22; 12,42; 16,2) a fost introdus &#238;n &#8222;Cele 18 binecuv&#226;nt&#259;ri&#8221; &#238;n perioada 85-90.</span></div><div class="ip"><span class="content">  </span><span class="it"><span class="content">Teologia</span></span><span class="content">.</span></div><div class="ip"><span class="content">  </span><span class="it"><span class="content">Evanghelia dup&#259; sf&#226;ntul Ioan</span></span><span class="content"> este relatarea istoriei interpretat&#259; teologic. Nu este o istorie cronologic&#259;, ci este &#238;n func&#539;ie de credin&#539;a actual&#259;. Credin&#539;a, scopul </span><span class="it"><span class="content">Evangheliei</span></span><span class="content"> (20,31), are un obiect-subiect precis: trebuie s&#259; se cread&#259; c&#259; Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceste titluri fundamentale pun persoana lui Isus, pe de o parte, &#238;n istoria m&#226;ntuirii &#537;i a a&#537;tept&#259;rii mesianice &#537;i, pe de alt&#259; parte, &#238;n raportul unic cu Tat&#259;l care l-a trimis.</span></div><div class="ip"><span class="content">  </span><span class="it"><span class="content">Evanghelia dup&#259; sf&#226;ntul Ioan</span></span><span class="content"> are un caracter esen&#539;ial cristocentric. Isus &#238;nsu&#537;i vorbe&#537;te despre sine &#537;i &#238;&#537;i reveleaz&#259; leg&#259;tura cu Tat&#259;l, cel care l-a trimis ca s&#259; vorbeasc&#259; (3,11; 5,30; 12,49 etc.), s&#259; lucreze (4,34; 6,38 etc.) &#537;i s&#259; aduc&#259; omului m&#226;ntuirea prin credin&#539;a &#238;n el (3,18-20; 15,10 etc.), prin adeziunea fa&#539;&#259; de el (15,1-8) &#537;i prin ascultarea de el (10,11-16). Tuturor acelora care &#238;l primesc le d&#259; puterea &#8222;de a deveni copii ai lui Dumnezeu&#8221; (1,12), la fel ca el &#537;i &#238;mpreun&#259; cu el, prin darul Duhului Sf&#226;nt pe care &#238;l va trimite de la Tat&#259;l (14,26; 16,7) pentru a &#238;mplini opera sa de m&#226;ntuire &#537;i de sfin&#539;ire (16,8; 13,16). Omul care accept&#259; lumina credin&#539;ei &#238;n Cristos p&#259;r&#259;se&#537;te &#238;ntunericul, se converte&#537;te, face voin&#539;a Tat&#259;lui, revelat&#259; &#238;n Cristos, &#537;i-i &#539;ine poruncile (13,34-35). Roadele celui care crede depind de faptul c&#259; &#8222;r&#259;m&#226;ne &#238;n iubirea lui&#8221; (15,1-9).</span></div><div class="iot"><span class="content">Structura.</span></div><div class="ip"><span class="content">Dup&#259; un prolog (1,1-18) &#238;n care sf&#226;ntul Ioan expune schematic toate temele care vor fi dezvoltate de-a lungul </span><span class="it"><span class="content">Evangheliei</span></span><span class="content">, &#238;&#537;i organizeaz&#259; lucrarea &#238;n dou&#259; p&#259;r&#539;i principale: &#238;n prima parte (1,19&#8211;12,50), pornind de la faptele miraculoase (&#8222;semnele&#8221;) &#238;nf&#259;ptuite de Isus, sf&#226;ntul Ioan vrea s&#259; prezinte misterul lui Isus; &#238;n partea a doua (13,1&#8211;20,31), prezint&#259;, &#238;n principal, p&#259;timirea &#537;i &#238;nvierea lui Isus ca &#8222;ceasul&#8221; glorific&#259;rii lui. &#206;n epilog (21,1-25) sunt relatate apari&#539;iile lui Isus &#238;nviat, la care sf&#226;ntul Ioan este martor ocular.</span></div><div class="io1"><span class="content">I. PROLOG </span><span class="ior"><span class="content">(1,1-18)</span></span></div><div class="io1"><span class="content">II. CARTEA SEMNELOR </span><span class="ior"><span class="content">(1,19&#8211;12,50)</span></span><span class="content">:</span></div><div class="io2"><span class="content">&#238;nceputul revel&#259;rii lui Isus </span><span class="ior"><span class="content">(1,19&#8211;2,12)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">prima c&#259;l&#259;torie a lui Isus la Ierusal&#237;m </span><span class="ior"><span class="content">(2,13&#8211;4,54)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">a doua c&#259;l&#259;torie a lui Isus la Ierusal&#237;m </span><span class="ior"><span class="content">(5,1-47)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">Isus &#8211; p&#226;inea vie&#539;ii </span><span class="ior"><span class="content">(6,1-71)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">a treia c&#259;l&#259;torie a lui Isus la Ierusal&#237;m </span><span class="ior"><span class="content">(7,1&#8211;12,50)</span></span><span class="content">.</span></div><div class="io1"><span class="content">III. CARTEA GLORIEI </span><span class="ior"><span class="content">(13,1&#8211;20,31)</span></span><span class="content">:</span></div><div class="io2"><span class="content">Ultima Cin&#259; </span><span class="ior"><span class="content">(13,1&#8211;17,26)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">p&#259;timirea &#537;i moartea lui Isus </span><span class="ior"><span class="content">(18,1&#8211;19,42)</span></span><span class="content">;</span></div><div class="io2"><span class="content">&#238;nvierea lui Isus </span><span class="ior"><span class="content">(20,1-31)</span></span></div><div class="io1"><span class="content">IV. EPILOG </span><span class="ior"><span class="content">(21,1-25)</span></span><span class="content">.</span></div><div class="ie"></div>
      </div>
   </div>
</div>

INTRODUCERE
Autorul și conținutul.
Ce-a de-a patra Evanghelie a fost scrisă de sfântul Ioan apostolul, „discipolul pe care-l iubea Isus”, fiul lui Zebedèu și fratele lui Iacòb. Cele mai vechi mărturii ale sfinților părinți Iustín și Irinèu, ale Păstorului lui Hèrmas, ale Prologului împotriva lui Marciòn și cele două fragmente de papirusuri cu Evanghelia după sfântul Ioan (Egertòn 2 și P52) atribuie evanghelia a patra apostolului Ioan, care ar fi scris-o la Èfes. Și argumentele interne sunt în favoarea paternității apostolului Ioan: autorul este un iudeu din Palestína care cunoaște locurile, persoanele și evenimentele ce privesc viața lui Isus și despre care vorbește ca un martor ocular.
Sfântul Ioan apostolul este evreu, dar își scrie evanghelia în limba greacă și în ambient elenistic. Este un bun cunoscător al limbii și are un stil unitar pe tot parcursul lucrării. Deosebit de reușite sunt relatările despre femeia samariteană (), vindecarea orbului din naștere () și învierea lui Lazăr (). Prin folosirea unor simboluri și expresii caracteristice, autorul face ca lectura să fie fascinantă, deși înțelegerea este grea.
Nu există o precizare directă cu privire la destinatari. Din analiza internă reiese că sfântul Ioan se adresează unor cititori eleniști, fie ei de origine greacă sau de altă origine: descriind obiceiurile evreiești dă o explicație scurtă, suficientă însă pentru cei care nu le cunosc; traduce cuvintele aramaice ( etc.); are tendințe universaliste (titlul dat lui Isus de către Pilàt este scris în „evreiește, latinește și grecește”, ).
Tradiția cea mai veche și răspândită este că Evanghelia după sfântul Ioan a fost scrisă la Èfes. Tațiàn și sfântul Efrèm, într‑un apendice la Diatèssaron, vorbesc de Antiòhía Síriei. Ținând cont de papirusurile găsite în Egipt, unii autori sunt de părere că evanghelia a patra ar fi fost scrisă în Alexàndria. Dar faptul că Ioan a locuit o perioadă destul de lungă la Èfes întărește convingerea că acesta este locul în care Evanghelia a fost scrisă.
După mărturia tradiției, această evanghelie a fost scrisă înainte de anul 100. Critica internă a textului pune în lumină o situație de tensiune între comunitățile creștine și sinagogă, ceea ce corespunde cu perioada de după distrugerea templului din Ierusalím, iar blestemul la adresa iudeilor trecuți la creștinism (aluzii la excluderea din sinagogă: 9,22; 12,42; 16,2) a fost introdus în „Cele 18 binecuvântări” în perioada 85-90.
Teologia.
Evanghelia după sfântul Ioan este relatarea istoriei interpretată teologic. Nu este o istorie cronologică, ci este în funcție de credința actuală. Credința, scopul Evangheliei (20,31), are un obiect-subiect precis: trebuie să se creadă că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aceste titluri fundamentale pun persoana lui Isus, pe de o parte, în istoria mântuirii și a așteptării mesianice și, pe de altă parte, în raportul unic cu Tatăl care l-a trimis.
Evanghelia după sfântul Ioan are un caracter esențial cristocentric. Isus însuși vorbește despre sine și își revelează legătura cu Tatăl, cel care l-a trimis ca să vorbească (3,11; 5,30; 12,49 etc.), să lucreze (4,34; 6,38 etc.) și să aducă omului mântuirea prin credința în el (3,18-20; 15,10 etc.), prin adeziunea față de el (15,1-8) și prin ascultarea de el (10,11-16). Tuturor acelora care îl primesc le dă puterea „de a deveni copii ai lui Dumnezeu” (1,12), la fel ca el și împreună cu el, prin darul Duhului Sfânt pe care îl va trimite de la Tatăl (14,26; 16,7) pentru a împlini opera sa de mântuire și de sfințire (16,8; 13,16). Omul care acceptă lumina credinței în Cristos părăsește întunericul, se convertește, face voința Tatălui, revelată în Cristos, și-i ține poruncile (13,34-35). Roadele celui care crede depind de faptul că „rămâne în iubirea lui” (15,1-9).
Structura.
După un prolog (1,1-18) în care sfântul Ioan expune schematic toate temele care vor fi dezvoltate de-a lungul Evangheliei, își organizează lucrarea în două părți principale: în prima parte (1,19–12,50), pornind de la faptele miraculoase („semnele”) înfăptuite de Isus, sfântul Ioan vrea să prezinte misterul lui Isus; în partea a doua (13,1–20,31), prezintă, în principal, pătimirea și învierea lui Isus ca „ceasul” glorificării lui. În epilog (21,1-25) sunt relatate aparițiile lui Isus înviat, la care sfântul Ioan este martor ocular.
I. PROLOG (1,1-18)
II. CARTEA SEMNELOR (1,19–12,50) :
începutul revelării lui Isus (1,19–2,12) ;
prima călătorie a lui Isus la Ierusalím (2,13–4,54) ;
a doua călătorie a lui Isus la Ierusalím (5,1-47) ;
Isus – pâinea vieții (6,1-71) ;
a treia călătorie a lui Isus la Ierusalím (7,1–12,50) .
III. CARTEA GLORIEI (13,1–20,31) :
Ultima Cină (13,1–17,26) ;
pătimirea și moartea lui Isus (18,1–19,42) ;
învierea lui Isus (20,1-31)
IV. EPILOG (21,1-25) .

Kuuntele Ioan INTRODUCERE