Matei 1
1
Genealogia lui Isus Cristos
(Lc. 3:23-38)
1Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.
2Avraam l-a născut pe Isaac, Isaac l-a născut pe Iacov, Iacov i-a născut pe Iuda și pe frații lui, 3Iuda i-a născut pe Fares și pe Zara din Tamar#1:3 ne Lucru neobișnuit pentru genealogiile iudaice, în genealogia lui Isus sunt menționate și câteva femei: Tamar, Rahab, Rut și Batșeba „soția lui Urie”. Trei dintre ele sunt prezentate de narațiunea Vechiului Testament ca fiind păcătoase, iar cea de-a patra, Rut, ca fiind o străină, neuitate fiind însă și calitățile prin care ele s-au remarcat. Faptul că narațiunea genealogiei lui Isus prezentată de Matei nu păstrează o tăcere discretă cu privire la aceste femei, ci, dimpotrivă, le menționează în mod nefiresc, a fost înțeles de Părinții Bisericii ca fiind o manifestare a Evangheliei chiar în genealogia Mântuitorului – o manifestare a harului lui Dumnezeu în Cristos față de cei păcătoși (Rahab și Batșeba) și față de cei neajutorați (Tamar și Rut). Vezi Expositor’s Greek Testament, Mathew 1:3, ediția online., Fares l-a născut pe Esrom, Esrom l-a născut pe Aram, 4Aram l-a născut pe Aminadab, Aminadab l-a născut pe Naason, Naason l-a născut pe Salmon, 5Salmon l-a născut pe Boaz din Rahab, Boaz l-a născut pe Obed din Rut, Obed l-a născut pe Iese, 6Iese l-a născut pe regele David.
David l-a născut pe Solomon din soția#1:6 ne Batșeba rămâne cunoscută în tradiția iudeilor ca „soția lui Urie”, un stigmat pe care îl poartă, mai mult decât ea, regele David. lui Urie, 7Solomon l-a născut pe Roboam, Roboam l-a născut pe Abia, Abia l-a născut pe Asa, 8Asa l-a născut pe Iosafat, Iosafat l-a născut pe Ioram, Ioram l-a născut pe Ozia, 9Ozia l-a născut pe Iotam, Iotam l-a născut pe Ahaz, Ahaz l-a născut pe Ezechia, 10Ezechia l-a născut pe Manase, Manase l-a născut pe Amos, Amos l-a născut pe Iosia, 11Iosia l-a născut pe Iehonia și pe frații acestuia, pe vremea deportării#1:11 nt Sau exilului. Întrucât prin exil se înțelege, de regulă, întreaga perioadă de captivitate de 70 de ani, am tradus substantivul μετοικεσία (schimbare de locuință sau migrare, deportare) prin deportare. în Babilon.
12După deportarea în Babilon, Iehonia l-a născut pe Salatiel, Salatiel l-a născut pe Zorobabel, 13Zorobabel l-a născut pe Abiud, Abiud l-a născut pe Eliachim, Eliachim l-a născut pe Azor, 14Azor l-a născut pe Țadoc, Țadoc l-a născut pe Achim, Achim l-a născut pe Eliud, 15Eliud l-a născut pe Eleazar, Eleazar l-a născut pe Matan, Matan l-a născut pe Iacov, 16Iacov l-a născut pe Iosif, soțul Mariei din care S-a născut Isus, Cel care este numit Cristos#1:16 nt Sau Unsul. Echivalentul în ebraică și aramaică pentru Cristos este Mesia..
17Așadar, în total#1:17 nt Lit. toate generațiile. Modificarea s-a făcut stilistic, pentru a evita repetarea cuvântului „generații”., de la Avraam până la David sunt paisprezece generații, de la David până la deportarea în Babilon paisprezece generații, iar de la deportarea în Babilon până la Cristos paisprezece generații.
Nașterea lui Isus Cristos
(Lc. 2:1-7)
18Nașterea lui Isus Cristos s-a petrecut#1:18 nt Lit. a fost. astfel: pe când Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, dar înainte de a fi ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. 19Iosif, soțul#1:19 nc Iosif este numit „soțul ei” deoarece, în societatea iudaică de atunci, logodna era considerată a fi un legământ aproape tot atât de sacru precum căsătoria. Ruperea logodnei se putea face doar oficial, printr-un act de separare. ei, fiind un om drept și nevoind s-o facă de rușine, a intenționat s-o părăsească în secret. 20Pe când medita la aceste lucruri, iată, un înger al Domnului i s-a arătat într-un vis și i-a zis: „Iosif, fiul lui David, nu te teme s-o iei pe Maria ca soție a ta, căci ce s-a conceput în ea este de la Duhul Sfânt. 21Ea va naște un Fiu și Îi vei pune numele Isus#1:21 ne Numele Isus este forma grecească a numelui Iosua, care înseamnă Domnul mântuie. Așa cum explică și îngerul care i se arată lui Iosif, numele acesta reflectă misiunea lui Isus de a mântui omenirea., căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lui#1:21 nt Lit. de păcatele lor. Modificarea s-a făcut pentru un acord gramatical corect între substantivul „poporul” și pronumele care îl urmează..” 22Toate acestea s-au întâmplat ca să se împlinească ceea ce fusese spus de către Domnul prin profetul care a zis:
23„Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu
și-I vor pune numele Emanuel#1:23 Is. 7:14.,
care înseamnă#1:23 nt Lit. care este tradus sau care se traduce. «Dumnezeu cu noi»”. 24După ce Iosif s-a trezit din somn, a făcut cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o de soție, 25dar nu a cunoscut-o până când nu a născut un fiu#1:25 ct Unele mss conțin: pe Fiul ei Cel dintâi născut.. Și I-a pus numele Isus.
Tällä hetkellä valittuna:
Matei 1: NTSBR
Korostus
Jaa
Kopioi
Haluatko, että korostuksesi tallennetaan kaikille laitteillesi? Rekisteröidy tai kirjaudu sisään
Copyright © 2023 Societatea Biblică din România, Oradea

: