Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România. ℗Hosanna 20__

Romanian EDCR 2022 IBSR (NT) Audio NonDrama

Romanian EDCR 2022 IBSR (NT) Audio Drama

Copyrightul pentru Ediția Dumitru Cornilescu Revizuită (EDCR) © 2022 aparține British and Foreign Bible Society / Societății Biblice pentru Răspândirea Bibliei în Anglia și Străinătate și Societății Biblice Interconfesionale din România.

În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea [și altele împreună cu ele] au venit la mormânt dis‑de‑dimineață și au adus miresmele pe care le pregătiseră. Au găsit piatra de la mormânt rostogolită, au intrat, dar n‑au găsit trupul Domnului Isus. Și pe când erau nedumerite de lucrul acesta, iată că s‑au ivit înaintea lor doi bărbați în haine strălucitoare. Înspăimântate, ele s‑au plecat cu fața la pământ, dar ei le‑au zis: „De ce‑L căutați pe Cel Viu între cei morți? Nu este aici, a înviat. Amintiți‑vă ce v‑a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoși, să fie răstignit și a treia zi să învie!” Atunci, ele și‑au amintit de cuvintele lui Isus.
Când s‑au întors de la mormânt, le‑au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece și tuturor celorlalți. Femeile acestea erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria lui Iacov și celelalte care erau împreună cu ele. Le spuneau apostolilor toate acestea, însă lor cuvintele femeilor li se păreau aiureli și nu le credeau. Dar Petru s‑a ridicat și a alergat la mormânt, s‑a aplecat și a văzut doar fâșiile de pânză pe jos; apoi a plecat acasă uimit de cele petrecute.

Și iată că, în aceeași zi, doi dintre ucenici mergeau într‑un sat numit Emaus, aflat la o depărtare de șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau despre tot ce se petrecuse. Pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși S‑a apropiat și mergea împreună cu ei, dar ochii lor erau împiedicați să‑L recunoască. El le‑a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați între voi pe drum?” Și ei s‑au oprit triști. Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa, I‑a zis: „Tu ești singurul străin în Ierusalim, de nu știi ce s‑a întâmplat în el zilele acestea?” „Ce?”, i‑a întrebat El. Și ei I‑au răspuns: „Ce s‑a întâmplat cu Isus din Nazaret, care a fost un profet puternic în faptă și cuvânt, înaintea lui Dumnezeu și a întregului popor. Cum preoții de seamă și mai‑marii noștri L‑au dat să fie osândit la moarte și L‑au răstignit. Noi nădăjduiam că El este Cel care îl va izbăvi pe Israel; totuși, este a treia zi de când s‑au petrecut toate acestea. Ba încă niște femei de‑ale noastre ne‑au și tulburat: au mers dis‑de‑dimineață la mormânt, nu I‑au găsit trupul și au venit spunând că ar fi avut o vedenie cu îngeri, care ziceau că El este viu. Unii dintre cei ce erau cu noi au mers la mormânt și au găsit așa cum spuseseră femeile, dar pe El nu L‑au văzut.” Atunci Isus le‑a zis: „O, nepricepuți și greoi la inimă când e vorba să credeți tot ce au spus profeții! Oare nu trebuia să îndure Hristosul aceste lucruri și să intre în slava Sa?” Și a început de la Moise și de la toți profeții și le‑a tâlcuit din toate Scripturile cele privitoare la El.
Când s‑au apropiat de satul unde mergeau, El S‑a făcut că vrea să meargă mai departe. Dar ei au stăruit, zicând: „Rămâi cu noi, căci se înserează și ziua este pe sfârșite!” Și a intrat să rămână cu ei. Pe când stătea la masă cu ei, a luat pâinea, a rostit binecuvântarea și, după ce a frânt‑o, le‑a dat‑o. Atunci li s‑au deschis ochii și L‑au recunoscut, dar El S‑a făcut nevăzut dinaintea lor. Ei au zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deslușea Scripturile?” S‑au ridicat chiar în ceasul acela și s‑au întors la Ierusalim. I‑au găsit pe cei unsprezece și pe cei ce erau cu ei adunați și zicând: „A înviat Domnul cu adevărat și i S‑a arătat lui Simon!” Au povestit și ei cele petrecute pe drum și cum li S‑a făcut cunoscut la frângerea pâinii.


Pe când vorbeau ei astfel, [Isus Însuși] a stat în mijlocul lor și le‑a zis: „Pace vouă!” Speriați și cuprinși de frică, ei credeau că văd un duh. Dar El le‑a zis: „De ce sunteți tulburați și de ce vi se ridică îndoieli în inimă? Priviți‑Mi mâinile și picioarele: Eu sunt; atingeți‑Mă și vedeți: un duh nu are carne și oase, așa cum vedeți că am Eu.” Și după ce a zis aceste vorbe, le‑a arătat mâinile și picioarele Sale. Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, El le‑a zis: „Aveți ceva de mâncare aici?” I‑au dat o bucată de pește fript [și un fagure de miere]. El le‑a luat și a mâncat înaintea lor.
Apoi le‑a zis: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le‑am spus pe când încă eram cu voi: trebuie să se împlinească tot ce este scris despre Mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi.” Atunci le‑a deschis mintea, ca să înțeleagă Scripturile. Și le‑a zis: „Așa este scris [și așa trebuia să fie]: Hristos să pătimească și să învie din morți a treia zi și să fie propovăduite, în Numele Lui, pocăința și iertarea păcatelor printre toate neamurile, începând din Ierusalim. Voi sunteți martori ai acestor lucruri. Și, iată, Eu voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar voi rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!”


El i‑a dus până aproape de Betania și, ridicându‑Și mâinile, i‑a binecuvântat. Pe când îi binecuvânta, S‑a despărțit de ei și a fost înălțat la cer. După ce I s‑au închinat, s‑au întors în Ierusalim cu mare bucurie și tot timpul erau în Templu, [lăudându‑L și] binecuvântându‑L pe Dumnezeu. [Amin!]

ऐका Luca 24