Versete biblice populare din Apocalipsa 9

Partajează

Toți cei pe care i-au lovit Urgiile – și n-au pierit – N-au vrut ca să se pocăiască, Dorind – mai bine – să trăiască, În faptele mâniei lor, Dând închinare dracilor Și idolilor lor, lucrați În aur, în argint turnați, Făcuți din piatră ori aramă, Sau lemn și cari – de bună seamă – Nu văd, nici nu aud nimic Și nu se mișcă, nici un pic. De-asemeni, nu s-au pocăit De crimele ce-au săvârșit, De furtișaguri, de curvie Și nici de-a lor vrăjitorie.”

Din fumul negru, au ieșit Niște lăcuste, ce-au primit, Pe dată, o putere mare, Ce este asemănătoare Cu cea a scorpionilor. Lăcustele, în zborul lor – Să vatăme – nu trebuiau, Ierburi, ce pe pământ creșteau, Și nici verdeața câmpului, Sau frunzele copacului. Ele urmau a fi lovit, Pe cei care nu au primit, Pe fruntea lor, pecetea care, Al nostru Dumnezeu o are.

„Din trâmbița ce o avea, Când îngerul al cincilea A răsunat, eu am văzut, O mare stea, cum a căzut Peste pământ, din cer, de sus. Acesteia i s-a adus O cheie să o țină-n mână, Ca a Adâncului fântână Să poată a fi descuiată.

Să îi omoare, negreșit Nu le fusese-ngăduit, Ci numai să îi prigonească Cinci luni, și să îi chinuiască. Ăst chin e asemănător Cu chinu-nțepăturilor Pe care-atunci, când a mușcat, Doar scorpia l-a provocat.

Peste lăcuste, împărat, Era un înger, așezat – Chiar îngerul Adâncului. E Abadon numele lui, Dacă e spus pe evreiește; Și-Apolion e, în grecește.