Versete biblice populare din Romani 1

Partajează

„Căci vreau ca să se știe bine, Că mie nu îmi e rușine De Evanghelia lui Hristos! Ea nu-i un lucru rușinos, Ci o putere e, mereu, Cari este de la Dumnezeu Și care vine, peste fire, Ca să aducă mântuire Peste acela care crede. Întâi – așa precum se vede – Ea este a Iudeului Și-apoi este a Grecului.

Deoarece în ea-i vădită – Și-acuma e descoperită – Neprihănirea cea pe care Domnul o dă, la fiecare, Doar prin credință – cum am zis – Și cum e, în Scriptură, scris: „Doar prin credință, negreșit, Trăi-va cel neprihănit”.”

Într-adevăr, noi avem știri De nevăzutele-nsușiri, Pe care, Dumnezeu le are, Și de puterea Lui cea mare Și de dumnezeirea Lui. Toate, în fața omului, Bine se văd și lămurit, Din vremea-n care s-a-ntocmit Lumea aceasta, de voiești Cu-atenție ca să privești, Numai în juru-ți bunăoară – La tot ceea ce te-nconjoară – Pentru că-n tot ce e făcut, Pe Domnul, Îl vei fi văzut. Deci, să se dezvinovățească, Nimeni nu o să reușească.

Căci chiar dacă L-au cunoscut, Pe Dumnezeu, din ce-au văzut, Ei, totuși, nu L-au proslăvit Și-asemeni, nu I-au mulțumit. Ba mai mult, pe de altă parte, Urmat-au în gândiri deșarte, Iar inimile lor – în care Priceperea, loc, nu își are – Îndată s-au întunecat.

Căci au schimbat, necontenit, Tot adevărul Domnului, Doar în minciuni, și-n locul lui, Oameni-aceștia au sfârșit Că au ajuns de au slujit – Și-n urmă-apoi s-au închinat – Făpturii care a luat, Atuncea, locul Domnului, Adică-al Făcătorului Care pe toate le-a creat Și care-i binecuvântat Acum, în anii care vin Și-n vecii vecilor! Amin.

„Mânia Domnului pornește, Din cer, și se descoperește Față de cei ce nu-L cinstesc, Față de cei ce săvârșesc Nelegiuiri, voind să fie Înăbușit, în silnicie, Întregul adevăr, mereu.

Din astă pricină, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, Să își urmeze fiecare, Scârboasa patimă ce-o are; Pentru că iată că la ei, Schimbat-au ale lor femei, Fireasca întrebuințare Ce o aveau, cu una care E împotriva firii, iar Bărbații lor lăsat-au dar, Deoparte, legea cea firească Pentru-a lor parte femeiască Și s-au aprins, în pofta lor, Pentru că ei, acum, se vor Uni pe alții; la sfârșit, Lucruri scârboase-au făptuit Căci au ajuns să săvârșească, Bărbat cu parte bărbătească, Și-atunci – în ei – ei au primit Răsplata, când s-au rătăcit. Fiindcă nu au căutat, Pe Dumnezeu, de-a-L fi păstrat În conștiința lor, mereu, Au fost lăsați, de Dumnezeu, În voia minții lor stricate, Nelegiuite, blestemate, Și astfel, fost-au săvârșite Lucruri ce nu-s îngăduite.

Că-s înțelepți, s-au lăudat – Necontenit, s-au tot fălit – Și-n urmă, au înnebunit. Ei au schimbat slava pe care Veșnicul Dumnezeu o are, Cu o icoană – fraților – Care, cu omul muritor, Se-aseamănă, cu păsări sau Cu dobitoace care au – Așa cum știți – patru picioare, Ori seamănă cu târâtoare.