12
Dumnezeu îl mustră pe David
1 Domnul l-a trimis pe Natan la David. Acesta, ajungând la David, i-a zis:
‒ Într-o anume cetate trăiau doi oameni; unul era bogat, iar celălalt era sărac. 2Cel bogat avea un mare număr de oi și vite. 3Cel sărac însă nu avea altceva decât o mielușea pe care o cumpărase. Avea grijă de ea, iar aceasta creștea împreună cu el și cu copiii săi. Mânca din aceeași bucată de pâine cu el, bea din paharul lui și dormea la pieptul său; îi era ca o fată. 4La omul bogat a venit un călător, dar el nu s-a îndurat să ia din oile sau din vitele lui pentru a-i pregăti să mănânce. În schimb, a luat mielușeaua omului sărac și i-a pregătit-o celui care venise la el.
5David s-a mâniat foarte tare pe omul acela și i-a zis lui Natan:
‒ Viu este Domnul că omul care a făcut acest lucru merită să fie pedepsit cu moartea! 6Să dea înapoi patru mielușele, pentru că a comis fapta aceasta și pentru că nu a arătat milă.
7Atunci Natan i-a zis:
‒ Tu ești omul acela! Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: „Te-am uns rege peste Israel și te-am scăpat din mâna lui Saul. 8Ți-am dat Casa stăpânului tău și ți-am pus în brațe soțiile stăpânului tău. Ți-am dat Casa lui Israel și a lui Iuda. Și dacă ar fi fost prea puțin, aș mai fi adăugat și altele. 9De ce ai disprețuit Cuvântul Domnului și ai făcut ceea ce El consideră că este rău? L-ai ucis pe hititul Urie cu sabia, iar pe soția lui ai luat-o să-ți fie soție. L-ai ucis pe Urie cu sabia fiilor lui Amon. 10Acum, sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție“. 11Așa vorbește Domnul: „Iată, voi ridica nenorocirea asupra ta din propria ta familie. Îți voi lua soțiile înaintea ochilor tăi și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei. 12Tu ai lucrat în secret, însă Eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel“.
13David i-a zis lui Natan:
‒ Am păcătuit împotriva Domnului.
Natan i-a răspuns:
‒ Domnul ți-a iertat păcatul, și nu vei muri. 14Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut ca dușmanii Domnului să-L disprețuiască, copilul care ți s-a născut va muri.
Copilul născut de Batșeba moare
15Natan a plecat acasă, iar Domnul a lovit copilul pe care soția lui Urie i-l născuse lui David și acesta s-a îmbolnăvit grav. 16David s-a rugat lui Dumnezeu pentru copil și a postit. Apoi a intrat în palat și a stat culcat la pământ toată noaptea. 17Bătrânii palatului său au stat alături de el, insistând să se ridice de la pământ, dar el n-a vrut și nici n-a mâncat cu ei.
18În ziua a șaptea, copilul a murit. Slujitorii lui David s-au temut însă să-i spună lucrul acesta pentru că își ziceau: „Iată, pe când copilul era încă viu, i-am vorbit lui David, dar el n-a ascultat de glasul nostru. Cum să-i spunem acum că a murit copilul? Și-ar face mai mult rău“. 19David a văzut că slujitorii săi șopteau între ei și a înțeles că a murit copilul.
El i-a întrebat pe slujitorii săi:
‒ A murit copilul?
Ei au zis:
‒ A murit.
20Atunci David s-a ridicat de la pământ, s-a spălat, s-a uns și și-a schimbat hainele. Apoi a intrat în Casa Domnului și s-a închinat. După aceea, întorcându-se acasă, a cerut să i se dea de mâncare și a mâncat.
21Slujitorii săi l-au întrebat:
‒ Ce înseamnă ceea ce faci tu? Când trăia copilul posteai și plângeai, iar acum, când copilul a murit, te ridici de la pământ și mănânci?
22El a zis:
‒ Când copilul era încă viu, posteam și plângeam pentru că îmi ziceam: „Cine știe, poate Domnul va arăta bunăvoință față de mine și copilul va trăi“. 23Dar acum, că a murit, de ce să mai postesc? Aș putea oare să-l aduc înapoi? Eu voi merge la el, dar el nu se va mai întoarce la mine.
24David a consolat-o pe soția sa Batșeba. A intrat la ea, iar ea a născut un fiu căruia i-au pus numele Solomon. Domnul îl iubea 25și, de aceea, El a trimis un mesaj prin profetul Natan să-i pună numele Iedidia,#12:25 Iedidia înseamnă Iubit de Domnul. de dragul Domnului.
Amoniții, subjugați de David
(1 Cron. 20:1-3)
26Ioab a luptat împotriva Rabei fiilor lui Amon și a capturat cetatea regală. 27Apoi Ioab a trimis mesageri la David, zicând: „Am luptat împotriva Rabei; de asemenea, am capturat cetatea apelor. 28Acum, strânge restul poporului, așază tabăra împotriva cetății și cucerește-o, ca să n-o cuceresc eu și să primească numele meu“.
29David a mobilizat tot poporul, s-a îndreptat către Raba, a luptat împotriva ei și a cucerit-o. 30A luat de pe capul regelui lor coroana care cântărea un talant de aur și care era împodobită cu pietre prețioase. Ea a fost pusă pe capul lui David. Prada luată din cetate era foarte multă. 31El a scos afară poporul care era în ea, i-a pus să muncească cu fierăstraie, cu grape de fier și cu securi de fier și i-a trimis la cuptoarele de cărămizi. Așa a făcut tuturor cetăților fiilor lui Amon. Apoi David s-a întors la Ierusalim împreună cu întregul popor.