YouVersion
Pictograma căutare

Ezra 5

5
Reluarea lucrărilor la Casa Domnului
1Profetul Hagai și profetul Zaharia, fiul lui Ido, au profețit iudeilor din Iuda și din Ierusalim în Numele Dumnezeului lui Israel. 2Atunci, Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, și Iosua, fiul lui Ioțadak, s-au ridicat și au început construirea Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Împreună cu ei erau și profeții lui Dumnezeu care-i sprijineau. 3În aceeași vreme, Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, Șetar-Boznai, precum și camarazii lor au venit la ei și i-au întrebat: „Cine v-a dat permisiunea să reconstruiți această Casă și să ridicați această structură?“. 4Apoi au spus: „Care sunt numele oamenilor care reconstruiesc această clădire?“.
5Dar ochiul Dumnezeului lor veghea asupra bătrânilor iudeilor, astfel că ei nu aveau să fie opriți până când nu urma să fie trimisă o înștiințare către Darius, iar ei nu aveau să primească o scrisoare de la el în această privință. 6Aceasta este o copie a scrisorii trimise împăratului Darius de către Tatnai, guvernatorul provinciei de peste Râu, de Șetar-Boznai și de către camarazii lor emisari, care locuiau în provincia de peste Râu. 7I-au trimis un mesaj în care erau scrise următoarele:
„Către împăratul Darius,
Pace deplină!
8Să știe împăratul că ne-am dus în provincia lui Iuda, la Casa Dumnezeului celui Mare. Oamenii o reconstruiesc din pietre cioplite, iar în zidurile ei pun bârne de lemn. Lucrarea aceasta avansează repede și prosperă în mâinile lor. 9Noi i-am întrebat pe bătrânii aceia astfel: «Cine v-a dat permisiunea să construiți din nou această Casă și să ridicați acest zid?». 10De asemenea, le-am cerut și numele, ca astfel să putem scrie numele bărbaților care se află în fruntea lor și să te informăm.
11Ei ne-au răspuns, zicând:
«Noi suntem slujitorii Dumnezeului cerurilor și al pământului și reconstruim Casa care a fost construită cu mulți ani în urmă. Un mare rege al lui Israel o construise și o finalizase. 12Dar pentru că strămoșii noștri L-au mâniat pe Dumnezeul cerurilor, El i-a dat pe mâna caldeeanului Nebucadnețar, împăratul Babilonului, care a distrus Casa aceasta și a dus poporul în captivitate, în Babilon. 13Totuși, în primul an al lui Cirus, împăratul Babilonului, împăratul Cirus a dat poruncă să fie reconstruită această Casă a lui Dumnezeu. 14Chiar și vasele de aur și de argint ale Casei lui Dumnezeu, pe care Nebucadnețar le luase din Templul de la Ierusalim și le dusese în templul din Babilon, au fost luate de împăratul Cirus din templul de la Babilon și încredințate celui numit Șeșbațar, pe care l-a desemnat apoi guvernator. 15I-a zis să ia aceste vase, să meargă să le pună în Templul din Ierusalim și să construiască din nou Casa pe locul ei de odinioară. 16Atunci Șeșbațar a venit și a pus temeliile Casei lui Dumnezeu din Ierusalim. Și iată că de atunci încoace construim și nu am terminat încă!».
17De aceea, dacă împăratul este de acord, să se caute în arhivele imperiale de acolo, din Babilon, ca să se vadă dacă s-a dat din partea împăratului Cirus o poruncă cu privire la reconstruirea acestei Case a lui Dumnezeu din Ierusalim. Apoi împăratul să ne trimită decizia sa cu privire la această situație“.

Selectat acum:

Ezra 5: NTR

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te