1 Samuel 2
2
1Ana s-a rugat zicând: „Inima mea se bucură în Iahve; și în El mi se consolidează forța. Gura îmi este larg deschisă împotriva dușmanilor mei; pentru că mă bucur de salvarea Ta. 2Nimeni nu este sfânt ca Iahve! Nu este niciun alt Dumnezeu în afară de Tine; și nu mai există Dumnezeu ca (al nostru stabil ca) o stâncă. 3Nu mai vorbiți cu atâta aroganță; și gura voastră să nu mai pronunțe cuvinte sfidătoare. Pentru că Iahve este un Dumnezeu care cunoaște (ce se întâmplă); și El este Cel care evaluează corect faptele (oamenilor)! 4Sunt sfărâmate arcurile celor care dețin forța; iar celor care se clătinau, li se oferă acum stabilitate. 5Cei care (altădată) erau sătui, se oferă (sclavi) ca garanție pentru pâine. În același timp, cei care fuseseră flămânzi, nu mai suferă de foame. Femeia sterilă naște șapte fii; iar cea care are mulți copii, se ofilește. 6Iahve este Cel care permite moartea; și tot El aduce la viață. Iahve coboară (pe cine vrea El) în locuința morților; și tot El învie. 7Iahve (poate) conduce (pe oameni) la sărăcie; și tot El îmbogățește. Iahve umilește; și tot El ridică pe om în poziție onorabilă. 8Iahve ridică din praf pe cel sărac; și îl înalță pe cel defavorizat care ajunsese în grămada de cenușă – ca să îi pună la un loc cu nobilii și ca să le dea ca moștenire un tron acoperit cu glorie. Pentru că stâlpii pământului sunt ai lui Iahve; și pe ei a așezat El lumea. 9Iahve păzește pașii credincioșilor Săi; dar păcătoșii vor fi distruși în întuneric! Pentru că omul nu este capabil să obțină rezultate remarcabile prin forța lui. 10Iahve îi va sfărâma pe dușmanii Săi; și va tuna din cer împotriva lor. Iahve va judeca marginile pământului. El va oferi forță regelui Său; și va înălța forța celui pe care l-a instalat în această funcție prin ungerea cu ulei!” 11Apoi Elcana a plecat acasă, la Rama; iar băiatul (Samuel) a rămas să slujească lui Iahve în prezența preotului Eli. 12Fiii lui Eli erau niște oameni care nu respectau legile. Ei nu Îl cunoșteau pe Iahve… 13Acești preoți aveau un obicei față de popor. În timp ce se fierbea carnea de la sacrificiul oricărui om, venea slujitorul preotului ținând în mână o furculiță. 14El o băga apoi în tigaie, în cratiță, în cazan sau în oală; și tot ce reușea să apuce cu acea furculiță, lua preotul pentru el. Astfel procedau (fiii lui Eli) cu toți israelienii care veneau acolo, la Șilo. 15Apoi, înainte de arderea grăsimii, apărea slujitorul preotului și îi spunea omului care venise să își ofere sacrificiul: „Dă pentru preot carne de fript; pentru că el nu va lua de la tine carne fiartă, ci doar crudă!” 16Dacă omul îi răspundea: „Întâi trebuie să ardem grăsimea; apoi vei lua atât cât dorești”, slujitorul îi spunea: „Nu; ci trebuie să dai chiar acum! Dacă nu vrei să dai tu, voi lua eu cu forța!” 17Păcatul acestor tineri era foarte mare în ochii lui Iahve; pentru că ei desconsiderau darurile (care se ofereau ca să fie arse pe altar doar) Lui. 18Dar Samuel slujea înaintea lui Iahve. Acest copil era îmbrăcat cu o tunică făcută din fire de in. 19Mama lui îi făcea în fiecare an câte o haină mică pe care i-o aducea atunci când venea împreună cu soțul ei ca să ofere sacrificiul anual. 20Eli binecuvânta pe Elcana și pe soția acestuia, zicând: „Să îți dea Iahve (alți) copii din această femeie – în schimbul celui pe care ea I l-a oferit!” Apoi ei plecau acasă. 21Iahve a binecuvântat-o pe Ana; și ea a rămas însărcinată (de mai multe ori). Astfel, ea a (mai) născut trei fii și două fiice. Tânărul Samuel creștea în prezența lui Iahve. 22Eli era foarte bătrân. El a auzit tot ce făceau fiii lui cu oamenii întregului Israel și că întrețineau relații sexuale cu femeile care slujeau la intrarea în cortului întâlnirii. 23Atunci el le-a spus: „De ce faceți asemenea fapte? Am auzit despre comportamentul vostru rău de la întregul popor! 24Nu, fiii mei! Nu este bine ce aud spunându-se despre voi în poporul lui Iahve! 25Dacă un om păcătuiește împotriva altui om, este posibil ca Dumnezeu să îl apere pe cel care păcătuise. Dar dacă un om păcătuiește împotriva lui Iahve, cine va interveni pentru el?” Totuși, ei nu au ascultat de sfatul tatălui lor; pentru că Iahve intenționa să îi omoare. 26Dar tânărul Samuel creștea fizic; și era tot mai plăcut atât lui Iahve, cât și oamenilor. 27A venit un om al lui Dumnezeu la Eli; și i-a spus: „Iahve îți zice: «Nu M-am revelat Eu familiei strămoșului tău atunci când erau în Egipt, sub opresiunea faraonului? 28Nu l-am ales pe el dintre toate triburile lui Israel ca să fie preotul Meu, să urce la altarul Meu, să ardă tămâia și să poarte tunica specială înaintea Mea? Nu am dat eu urmașilor strămoșului tău toate sacrificiile consumate de foc ale israelienilor? 29Atunci de ce ați desconsiderat sacrificiul și darurile oferite Mie – despre care am poruncit să fie aduse în locuința închinată Mie? Și cum ți-ai permis să onorezi pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrășându-vă din carnea specială a fiecărui sacrificiu adus de poporul Meu, Israel?» 30Pentru că ați procedat așa, Dumnezeul lui Israel care se numește Iahve îți zice: «Am promis familiei tale și familiei tatălui tău că vor fi mereu (în slujbă) înaintea Mea. Dar acum Iahve îți spune că acest lucru nu se va mai întâmpla! Voi respecta doar pe cei care Mă respectă; dar cei care Mă desconsideră, vor fi descalificați! 31Să știi că va veni timpul când voi lua autoritatea ta și pe cea care decurge din apartenența la familia strămoșului tău. Astfel, nu va mai exista niciun bătrân între urmașii tăi. 32Vei privi din sanctuarul Meu cum vine această suferință împotriva ta. Israel va beneficia de tot ce este bine; dar în familia ta nu va mai exista niciodată vreun bătrân. 33Fiecăruia dintre urmașii tăi pe care nu îl voi distruge în zona altarului Meu, i se vor topi ochii de durere și i se va întrista sufletul. Toți ceilalți vor muri tineri. 34Ce se va întâmpla cu cei doi fii ai tăi – Hofni și Fineas – va fi pentru tine semnul care va confirma că se va întâmpla tot ce ți-am spus: amândoi vor muri în aceeași zi! 35Îmi voi pune (în locul vostru) un preot credincios, care va respecta cerințele Mele și dorința Mea. Eu personal îi voi asigura acestuia o casă stabilă; și el va umbla pentru totdeauna înaintea celui uns de Mine cu uleiul dedicării în slujbă. 36Oricine va mai rămâne din familia ta, va veni să se aplece înaintea lui pentru un șechel de argint și pentru o bucată de pâine; și îl va ruga să îl pună într-una dintre slujbele preoției, ca să câștige o bucată de pâine!»”
Selectat acum:
1 Samuel 2: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion