2 Regi 14
14
1În al doilea an al guvernării lui Iehoaș – fiul lui Iehoahaz – care era regele celor din teritoriul numit Israel – a început să guverneze Amația – fiul lui Ioaș – ca rege al celor din teritoriul numit Iuda. 2El avea vârsta de douăzeci și cinci de ani când a devenit rege; și a guvernat la Ierusalim douăzeci și nouă de ani. Mama lui se numea Iehoadin și era din Ierusalim. 3Amația a făcut ce este bine în relația lui cu Iahve, dar nu cum procedase strămoșul lui numit David; ci în toate lucrurile, el s-a comportat la fel ca tatăl lui numit Ioaș. 4Amația nu a îndepărtat înălțimile; și astfel, poporul încă mai aducea sacrificii și tămâie pe ele. 5După ce și-a consolidat guvernarea, el i-a omorât pe slujitorii care îl omorâseră pe tatăl lui, pe regele Ioaș. 6Totuși, pe fiii acelor criminali nu i-a omorât, din cauza interdicției care este scrisă în cartea legii lui Moise. Acolo, Iahve poruncește: „Să nu îi omori pe părinți pentru copii și nici pe copii pentru părinți; ci fiecare om să fie omorât pentru păcatul lui!” 7Amația a omorât zece mii de edomiți în Valea Sării; și a cucerit Sela prin luptă, numind-o apoi Iocteel. Acest nume s-a păstrat până astăzi pentru acea localitate. 8Apoi Amația și-a trimis niște reprezentanți la Iehoaș – fiul lui Iehoahaz, care la rândul lui fusese fiul lui Iehu – regele celor din teritoriul numit Israel. Prin intermediul lor, Amația i-a zis: „Vino să ne confruntăm!” 9Dar Iehoaș – regele celor din teritoriul numit Israel – i-a răspuns astfel lui Amația – regele celor din „Iuda”: „Spinul din Liban și-a trimis un reprezentant să îi spună cedrului din Liban: «Dă-o pe fiica ta ca soție fiului meu!» Dar imediat, animalele sălbatice au trecut pe acolo și au călcat spinul cu picioarele lor. 10Este adevărat că ai învins Edomul; și astfel ți s-a înălțat inima! Bucură-te de gloria ta și rămâi acasă! De ce să provoci un dezastru care ar putea determina căderea ta și a celor din teritoriul numit Iuda?” 11Dar Amația nu a ascultat (sfatul lui Iehoaș). Astfel, Iehoaș – regele celor din teritoriul numit Israel – a plecat la atac. El și Amația – regele celor din teritoriul numit Iuda – s-au confruntat la Bet-Șemeș care este pe teritoriul numit Iuda. 12„Iuda” a fost învins de „Israel”; și fiecare om a fugit acasă. 13Iehoaș – regele celor din teritoriul numit Israel – l-a prins pe Amația – regele al celor numiți „Iuda” și care era fiul lui Ioaș, fiul lui Ahazia – la Bet-Șemeș. Apoi a venit la Ierusalim și a spart zidul orașului de la Poarta numită Efraim până la Poarta Colțului – pe o lungime de patru sute de coți. 14A luat tot aurul și tot argintul împreună cu toate obiectele pe care le-a găsit în casa lui Iahve și în camerele tezaurului palatului regelui. A luat și prizonieri. Apoi s-a întors în Samaria. 15Celelalte fapte ale lui Iehoaș, ce a făcut el și realizările lui din războiul împotriva lui Amația – regele celor din teritoriul numit Iuda – oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor teritoriului numit Israel”? 16Iehoaș s-a culcat lângă părinții lui și a fost înmormântat în Samaria, lângă regii lui Israel. Apoi, în locul lui a guvernat fiul lui numit Ieroboam. 17Amația – fiul lui Ioaș – care era rege în teritoriul numit Iuda, a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui Iehoaș – fiul lui Iehoahaz – care era rege în „Israel”. 18Celelalte fapte ale lui Amația, oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor teritoriului numit Iuda”? 19Slujitorii lui Amația au conceput un complot împotriva lui, la Ierusalim. El a fugit la Lachiș; dar ei au trimis niște oameni după el. Și aceia l-au omorât acolo. 20L-au adus pe cai și a fost înmormântat la Ierusalim, lângă părinții lui, în „Orașul lui David”. 21Atunci tot poporul din teritoriul numit Iuda l-a luat pe Azaria care avea vârsta de șaisprezece ani; și l-a numit rege în locul tatălui lui, Amația. 22După ce regele Amația a murit, Azaria a reconstruit Elatul și l-a adus din nou între teritoriile numite Iuda. 23Ieroboam – fiul lui Iehoaș – regele celor numiți „Israel”, a început să guverneze la Samaria în al cincisprezecelea an al guvernării lui Amația – fiul lui Ioaș – rege al celor numiți „Iuda”. El a guvernat patruzeci și unu de ani. 24Ieroboam a făcut ce este rău în relația lui cu Iahve; și nu s-a depărtat de niciunul dintre păcatele lui Ieroboam – fiul lui Nebat – care făcuse Israelul să păcătuiască. 25Ieroboam a luat înapoi teritoriile lui Israel – de la Lebo-Hamat până la Marea Arabei – exact cum spusese Cuvântul Dumnezeului lui Israel care se numește Iahve – proclamat prin sclavul lui numit Iona – fiul lui Amitai – acel profet din Gat-Hefer. 26S-a întâmplat așa pentru că Iahve văzuse câte era de mare necazul fiecărui israelian, indiferent că era sclav sau om liber; și nu exista niciun (alt) ajutor pentru Israel. 27Iahve nu decisese că va șterge numele lui Israel de sub cer. Astfel, El i-a salvat prin Ieroboam, fiul lui Iehoaș. 28Celelalte fapte ale lui Ieroboam, tot ce a făcut el și realizările lui din războiul în care a luat înapoi pentru Israel Damascul și Hamatul – care aparținuseră teritoriului numit Iuda – oare nu sunt scrise în „Cartea cronicilor regilor teritoriului numit Israel”? 29Ieroboam s-a culcat lângă părinții lui care fuseseră regi în teritoriul numit Israel. Apoi, în locul lui Ieroboam a guvernat fiul lui numit Zaharia.
Selectat acum:
2 Regi 14: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: