2 Samuel 14
14
1Ioab – fiul Țeruiei – a observat că regelui îi era dor de Absalom. 2A trimis pe cineva la Tecoa și a adus de acolo o femeie înțeleaptă. Apoi el i-a zis femeii: „Prefă-te că ești în doliu. Îmbracă-te cu haine de doliu și să nu te ungi cu ulei. Să arăți ca o femeie care de multă vreme plânge după un mort. 3Să te duci astfel la rege și să îi vorbești cum te voi învăța eu.” Și Ioab i-a precizat acelei femei ce să spună (regelui). 4Când femeia din Tecoa a ajuns la rege, a căzut cu fața spre pământ și i s-a închinat. Ea i-a zis: „Regele meu, ajută-mă!” 5Regele a întrebat-o: „Ce necaz ai?” Femeia i-a răspuns: „Eu sunt o femeie văduvă. Soțul meu a murit. 6Slujitoarea ta mai avea doi fii care într-o zi se băteau pe câmp; și nu era nimeni acolo care să îi despartă. Astfel, unul l-a lovit pe celălalt și l-a omorât. 7Acum, tot clanul a venit împotriva slujitoarei tale, spunându-i: «Predă-ni-l pe cel care și-a omorât fratele, ca să îl omorâm; pentru că i-a luat viața fratelui lui. Îl vom distruge și pe moștenitor!» Ei vor stinge astfel singurul cărbune care mi-a mai rămas. Vor face ca soțul meu să rămână fără nume și fără moștenitor pe pământ…” 8Regele i-a răspuns femeii: „Du-te acasă. Voi da porunci pentru tine!” 9Femeia din Tecoa i-a zis regelui: „O, rege, stăpânul meu, să fiu vinovată eu și familia tatălui meu. Iar regele și tronul lui să rămână fără vină!” 10Regele i-a zis: „Dacă cineva va vorbi împotriva ta, adu-l la mine; și nu se va mai atinge de tine!” 11Atunci femeia i-a făcut regelui următoarea rugăminte: „Doresc ca regele să își amintească de numele Dumnezeul lui – de Iahve – pentru ca să îl împiedice pe cel care dorește să răzbune sângele celui mort mărind dezastrul prin omorârea fiului meu (care încă trăiește)!” Regele i-a zis: „Jur pe Iahve care este viu, că niciun fir de păr din capul fiului tău nu va cădea la pământ!” 12Atunci femeia i-a mai zis: „Te rog să permiți slujitoarei tale să îi spună ceva regelui – stăpânului meu.” Regele i-a zis: „Vorbește!” 13Ea i-a spus: „De ce ai planificat un astfel de lucru împotriva poporului lui Dumnezeu? Pentru că din vorbele lui, regele se face vinovat prin faptul că nu îl aduce înapoi pe cel pe care l-a alungat. 14Desigur, noi toți vom muri până la urmă – ca niște ape care cad pe pământ și nu se mai adună. Dar Dumnezeu nu dorește să ia viața; ci concepe metode prin care cel alungat să se poată întoarce la El! 15Așa se explică de ce am venit să îi vorbesc regelui – stăpânului meu; pentru că ce fac oamenii, m-a speriat. Slujitoarea ta și-a zis: «Să-i vorbesc regelui; și poate el va aproba cererea slujitoarei lui. 16Poate că regele o va asculta și o va scăpa pe slujitoarea lui de cei care vor să o șteargă pe ea și pe fiul ei din moștenirea lui Dumnezeu.» 17Acum, slujitoarea ta îți mai spune: «Îmi doresc să îmi aducă pace cuvintele stăpânului meu care este rege! Pentru că stăpânul meu – regele – este ca un înger al lui Dumnezeu. El știe să înțeleagă binele și răul. Și Dumnezeul tău numit Iahve să fie cu tine!»” 18Regele i-a zis femeii: „Să nu eviți răspunsul (corect) la întrebarea pe care ți-o voi pune.” Femeia i-a zis: „Să întrebe stăpânul meu, regele!” 19Atunci regele a întrebat-o: „Oare nu este cu tine mâna lui Ioab în toate aceste lucruri?” Femeia i-a răspuns: „Jur pe sufletul tău care este viu – rege, stăpânul meu – că nimeni nu poate devia nici la dreapta nici la stânga de la tot ce ai zis. Da, slujitorul tău – Ioab – mi-a poruncit (să vin la tine) și tot el a pus în gura slujitoarei tale toate aceste cuvinte. 20Slujitorul tău – Ioab – a procedat așa ca să schimbe situația. Dar stăpânul meu are o înțelepciune ca a unui înger al lui Dumnezeu; și astfel, el cunoaște tot ce se întâmplă în țară.” 21Regele i-a zis atunci lui Ioab: „Să știi că vreau să fac acest lucru! Deci du-te și adu-l pe tânărul Absalom!” 22Ioab a căzut cu fața spre pământ, s-a închinat și l-a binecuvântat pe rege. El a zis: „Astăzi slujitorul tău știe că a obținut favoarea stăpânului lui care este rege; pentru că regele a făcut așa cum i-a cerut slujitorului lui!” 23Ioab s-a ridicat, a plecat la Gheșur și l-a adus înapoi pe Absalom la Ierusalim. 24Dar regele a zis: „Să se ducă în casa lui; și să nu îmi vadă fața!” Astfel, Absalom s-a întors acasă la el; și nu a văzut fața regelui. 25În tot Israelul nu era niciun om atât de cunoscut pentru frumusețea lui cum era Absalom. Din partea de sus a capului și până la talpa piciorului, el nu avea niciun defect și nimic neplăcut. 26Când își tundea părul – iar el făcea acest lucru în fiecare an, pentru că părul crescut îi devenea prea greu –, acesta cântărea două sute de șecheli, conform unității regale pentru greutăți. 27În familia lui Absalom s-au născut trei fii și o fiică. Acea fiică a fost numită Tamar. Ea era foarte frumoasă. 28Absalom a locuit doi ani în Ierusalim fără să îl întâlnească pe rege. 29Apoi Absalom l-a chemat pe Ioab, intenționând să îl trimită la rege. Dar Ioab nu a vrut să vină. L-a chemat a doua oară; dar el tot nu a acceptat să vină. 30Atunci Absalom le-a zis slujitorilor lui: „Terenul agricol al lui Ioab este aproape de al meu; și are semănat orz pe el. Mergeți acolo și dați-i foc!” Slujitorii lui au făcut exact cum le poruncise. 31Când a aflat Ioab ce se întâmplase, s-a dus acasă la Absalom și l-a întrebat: „De ce au dat foc slujitorii tăi recoltelor de pe terenul meu agricol?” 32Absalom a răspuns: „Pentru că nu ai venit când te-am chemat. Am vrut să te trimit la rege să îi spui: «De ce am venit din Gheșur? Nu ar fi fost mai bine pentru mine să fi rămas acolo?» Acum te anunț că doresc să văd fața regelui; și dacă este vreun păcat în mine, atunci să mă omoare!” 33Ioab s-a dus la rege și i-a spus acest lucru. Atunci regele l-a chemat la el pe Absalom. El a venit la rege și i s-a închinat cu fața spre pământ; iar regele l-a sărutat pe Absalom.
Selectat acum:
2 Samuel 14: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion