2 Samuel 15
15
1După toate acestea, Absalom avea un car tras de cai; și îl serveau cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. 2Se trezea dimineața devreme și stătea pe marginea drumului care conducea spre poarta orașului. Oricine venea la rege cu vreo neînțelegere pe care acesta trebuia să o judece, era chemat de Absalom care îl întreba de unde provine; și astfel, acela îi spunea clanul de care aparține. 3Atunci Absalom îi zicea: „Tu ai dreptate: cauza ta este justă; dar nimeni din partea regelui nu te va asculta.” 4Apoi adăuga: „Dacă aș fi pus judecător al poporului, oricine ar avea vreo neînțelegere sau vreo cauză de judecat, ar veni la mine și eu i-aș face dreptate!” 5Absalom întindea mâna oricui se apropia de el să i se închine; apoi îl îmbrățișa și îl săruta. 6Așa se comporta Absalom față de toți israelienii care veneau la rege ca să le judece cazurile (de nedreptate). Astfel, Absalom câștiga (în favoarea lui) inima bărbaților lui Israel. 7După o perioadă de patru ani, Absalom i-a zis regelui: „Te rog să îmi permiți să merg la Hebron ca să respect un jurământ pe care I l-am făcut lui Iahve; 8pentru că atunci când era în Aram – la Gheșur – slujitorul tău a făcut un jurământ spunând: «Dacă Iahve mă va aduce înapoi – la Ierusalim –, Îi voi sluji Lui!»” 9Regele i-a răspuns: „Mergi liniștit.” Atunci Absalom a plecat imediat la Hebron. 10De acolo, el a trimis mesageri la toate triburile lui Israel, ca să le spună: „Atunci când veți auzi sunetul cornului, să ziceți: «Absalom s-a urcat pe tron la Hebron!»” 11Absalom era însoțit de două sute de oameni din Ierusalim. Ei fuseseră invitați de el. În naivitatea lor, îl însoțeau fără să bănuiască nimic. 12În timp ce aducea sacrificiile, Absalom a trimis pe cineva în orașul Ghilo ca să se ducă la ghilonitul Ahitofel – consilierul lui David. Complotul lua amploare; și tot mai mulți din popor treceau de partea lui Absalom. 13Cineva a venit și i-a zis lui David: „Israelienii au trecut de partea lui Absalom (ca rege)!” 14Atunci David le-a zis tuturor slujitorilor lui: „Să fugim repede! Altfel, nu vom scăpa de Absalom! Să plecăm cât de repede putem; ca să nu fie el mai rapid decât noi și să ne ajungă! Pentru că astfel va aduce dezastrul împotriva noastră; și va omorî populația orașului cu sabia!” 15Ei i-au răspuns: „Slujitorii tăi sunt pregătiți să facă tot ce va decide stăpânul nostru care (încă) este rege!” 16Astfel, regele a plecat urmat de întreaga lui familie. A lăsat totuși zece concubine pentru îngrijirea palatului. 17Regele a plecat împreună cu toți cei care îl urmau; și s-au oprit într-un loc, la o anumită distanță (de oraș). 18Toți slujitorii care îl urmau, au trecut prin fața lui: cheretiții, peletiții și cei șase sute de gatiți care îl însoțiseră din Gat. 19Atunci regele i-a zis gatitului Itai: „Tu de ce vii cu noi? Întoarce-te și rămâi cu regele Absalom; pentru că ești un străin; și ai fost alungat din țara ta! 20Ești venit de puțin timp; și acum crezi că îmi permit să fac din tine un rătăcitor – cum suntem noi care nu știm unde vom merge!? Nu! Întoarce-te împreună cu oamenii tăi; și îți doresc ca bunătatea și seriozitatea să te însoțească!” 21Itai i-a răspuns: „Jur pe Iahve care este viu și pe stăpânul meu – regele – care este viu, că acolo unde se va duce stăpânul meu – regele – indiferent că va însemna moarte sau viață, acolo va fi și slujitorul tău!” 22Regele i-a răspuns: „Bine; atunci vino și treci înaintea mea!” Astfel, gatitul Itai, împreună cu toți oamenii și cu toți copiii care erau cu el, au trecut înaintea lui David. 23Locuitorii din acel teritoriu plângeau în hohote în timp ce îi vedeau trecând. Regele a trecut și el valea Chidron; și toți cei care îl însoțeau, s-au deplasat mergând spre deșert. 24Exista acolo și Țadoc împreună cu toți leviții care transportau Cufărul Legământului făcut (de Israel) cu Dumnezeu. Leviții au pus jos Cufărul lui Dumnezeu; iar Abiatar a oferit (lui Iahve) sacrificii până când au ieșit toți din oraș. 25Apoi regele i-a zis lui Țadoc: „Du Cufărul lui Dumnezeu înapoi în oraș. Dacă voi găsi acceptare la Iahve, atunci El mă va aduce înapoi și mă va lăsa să revăd acest Cufăr și locuința lui. 26Dar dacă va spune: «Nu te agreez!», sunt pregătit ca El să facă cu mine ce consideră că trebuie făcut!” 27Apoi regele l-a mai întrebat: „Oare nu ești tu omul care vede (ce toți ceilalți nu pot vedea)? Întoarceți-vă liniștiți în oraș: atât tu împreună cu fiul tău Ahimaaț, cât și Abiatar împreună cu fiul lui numit Ionatan. 28Eu voi aștepta la intrarea în deșert, până voi primi vești de la voi.” 29Astfel, Țadoc și Abiatar au dus Cufărul lui Dumnezeu înapoi – la Ierusalim – și au rămas acolo. 30David urca Muntele Măslinilor plângând, cu capul acoperit și desculț. Toți cei care erau cu el, și-au acoperit capetele; și urcau și ei plângând. 31David a fost anunțat că Ahitofel a trecut de partea lui Absalom și că el este printre trădători. Atunci David a zis: „Te rog, Doamne, să faci ca Ahitofel să îi dea sfaturi greșite lui Absalom!” 32Când a ajuns în vârf, în locul unde oamenii aveau obiceiul să I se închine lui Dumnezeu, architul Hușai îl aștepta acolo (pe David) cu tunica sfâșiată și având pus pământ pe cap. 33David i-a zis: „Dacă vii cu noi, vei fi doar o complicație în plus pentru mine. 34Dar ai putea să te întorci în oraș și să îi spui lui Absalom: «Regele meu, voi fi slujitorul tău. Până acum am fost slujitorul tatălui tău; dar acum doresc să fiu slujitorul tău!». Atunci vei putea dejuca sfaturile lui Ahitofel (date lui Absalom), făcându-le să fie în favoarea mea. 35Vei avea acolo cu tine pe Țadoc și pe Abiatar care sunt preoți. Orice vei auzi vorbindu-se în palatul regelui, să le transmiți lor. 36Împreună cu ei mai există acolo și fiii lor: Ahimaaț – fiul lui Țadoc – și Ionatan – fiul lui Abiatar. Să îmi transmiteți prin ei orice veți afla.” 37Hușai – prietenul lui David – a intrat în Ierusalim chiar atunci când intra și Absalom în oraș.
Selectat acum:
2 Samuel 15: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion