2 Samuel 4
4
1Când fiul lui Saul care se numea Iș-Boșet a auzit că Abner a fost omorât în localitatea Hebron, i-a dispărut curajul; și întregul Israel s-a cutremurat. 2Fiul lui Saul avea doi conducători care comandau grupurile de prădători. Unul se numea Baana, iar celălalt Recab. Aceștia erau fiii lui Rimon, un om care locuia în Beerot și care provenea din clanul lui Beniamin. Se consideră că Beerot este unul dintre urmașii lui Beniamin 3pentru că beerotiții fugiseră la Ghitaim. Ei au locuit acolo ca străini până astăzi. 4Ionatan – fiul lui Saul – avea un fiu care era afectat de paralizie la ambele picioare. Acela avea vârsta de cinci ani când a venit cineva din Izreel aducând vestea că Saul și Ionatan muriseră. Femeia care îl îngrijea, l-a luat și a fugit cu el; dar pentru că se grăbea, copilul a căzut; și astfel a paralizat. Numele lui era Mefiboșet. 5Într-o zi, acești fii ai lui Rimon care locuia în Beerot, numiți Recab și Baana, au plecat spre casa lui Iș-Boșet; și au ajuns acolo în timpul caniculei zilei: tocmai când el se odihnea – la prânz. 6Au mers până la interiorul casei – ca atunci când ar fi dorit să ia de acolo niște grâu; și l-au înjunghiat în stomac. Apoi Recab și fratele lui numit Baana, au reușit să fugă. 7Ei intraseră în casă în timp ce Iș-Boșet era culcat pe pat, în dormitorul lui. După ce l-au înjunghiat și l-au omorât, i-au tăiat capul. Apoi i l-au luat cu ei și au mers toată noaptea prin zona numită Araba. 8Au adus capul lui Iș-Boșet la David – la Hebron – și i-au zis regelui: „Privește capul lui Iș-Boșet – fiul lui Saul – dușmanul tău, care te-a tot urmărit ca să te omoare. Astăzi, Iahve l-a răzbunat pe stăpânul meu – care acum este rege – împotriva lui Saul și a urmașilor lui!” 9Dar David le-a răspuns lui Recab și fratelui lui numit Baana – care erau fiii lui Rimon din Beerot: „Jur pe Iahve care este viu și care m-a salvat din toate necazurile, 10că pe cel care mi-a zis: «Saul este mort!», crezând că îmi aduce vești bune, l-am prins și l-am omorât la Țiclag. Aceasta a fost recompensa pentru vestea pe care mi-a adus-o. 11Oare nu voi proceda cu atât mai mult cu niște oameni condamnabili (ca voi), care omoară un om nevinovat în casa și în patul lui? Credeți că nu vă voi considera vinovați de moartea lui și nu vă voi șterge de pe pământ?” 12David a dat ordin oamenilor lui, care i-au omorât. Le-au tăiat mâinile și picioarele; și le-au atârnat corpurile lângă iazul din Hebron. Apoi au luat capul lui Iș-Boșet și l-au înmormântat în mormântul lui Abner din Hebron.
Selectat acum:
2 Samuel 4: BVA
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion

: