YouVersion
Pictograma căutare

Psalmii 139

139
Pentru liderul muzical. Compus de David. Un Psalm.
1„Doamne, Tu mă observi și mă cunoști! 2Știi când stau jos și când mă ridic. De la mare distanță, Tu îmi cunoști gândurile. 3Îmi analizezi comportamentul și vezi locul unde mă odihnesc noaptea. Tu mă cunoști până în cele mai mici detalii. 4Înainte să îmi ajungă cuvântul pe buze, Tu, Doamne, deja cunoști gândul pe care îl voi exprima. 5Tu mă înconjori și Îți pui mâna peste mine. 6Acest mod în care mă cunoști, este extraordinar pentru mine. Capacitatea Ta de cunoaștere este atât de avansată, încât nu o pot înțelege. 7Unde să plec din prezența Spiritului Tău? Unde să fug din fața Ta? 8Dacă voi urca în cer, Tu ești acolo! Dacă îmi pun patul în locuința morților, constat că ești și acolo! 9Zburând cu aripile luminii de dimineață, aș putea să mă duc să stau la capătul mării. 10Dar și acolo mă conduce mâna Ta; și sunt apucat cu dreapta Ta! 11Aș putea să zic: «Este o certitudine faptul că (nu voi mai fi văzut atunci când) întunericul mă va ascunde, iar lumina din jurul meu se va transforma în noapte». 12Dar nici chiar întunericul nu este un obstacol pentru Tine. Noaptea luminează ca ziua; și (pentru Tine) întunericul este ca lumina. 13Tu mi-ai conceput rinichii. Tu m-ai țesut în uterul mamei mele. 14Te laud pentru că sunt o creatură atât de minunată; și lucrările Tale sunt superbe! Sufletul meu cunoaște foarte bine acest lucru. 15Oasele mele nu erau ascunse de Tine când am fost făcut într-un loc secret și când am fost țesut (ca) în adâncimile pământului. 16Când eram doar un embrion nedezvoltat, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele (vieții mele) care mi-au fost destinate – înainte să existe vreuna dintre ele. 17Dumnezeule, cât de dificil de înțeles sunt gândurile Tale! Cât de mare este numărul lor! 18Când le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine. 19Dumnezeule, ce bine ar fi dacă ai distruge pe cel rău!” „Criminalilor, depărtați-vă de mine!” 20„Cei care vorbesc nedrept despre Tine, sunt dușmanii Tăi. Ei Îți folosesc numele într-un mod lipsit de sens! 21Doamne, oare să nu îi urăsc eu pe cei care Te urăsc? Să nu am eu repulsie față de cei care se pronunță împotriva Ta? 22Manifest față de ei o ură totală. Pentru mine, ei sunt niște dușmani! 23Dumnezeule, analizează-mă și cunoaște-mi inima. Încearcă-mă și cunoaște-mi neliniștea sufletului! 24Vezi dacă sunt pe un drum rău; și (con)du-mă pe drumul eternității!

Selectat acum:

Psalmii 139: BVA

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te