2 Samuel 13
13
Amnon curvește cu sora sa
1După ce toate s-au făcut,
Iată ce s-a mai petrecut:
David, un fiu, a căpătat,
Cari, Absalom, a fost chemat.
El, și o fiică, mai avea.
Tamar, aceasta se numea,
Și-n frumusețe, ne-ntrecută,
Fusese. Ea a fost văzută
De către-Amnon – alt fiu pe care,
David în a sa casă-l are.
Amnon, pe fată, a zărit-o
Și foarte mult a îndrăgit-o.
2Iubirea ce i-a încolțit
În inimă, l-a chinuit
Atât de mult, încât pe dat’
El a căzut, bolnav, în pat.
Tamar, fecioară, s-a vădit,
Iar lui Amnon greu i-a venit
Ca să se-apropie, cumva,
Cu gândul de-a-ncerca ceva.
3Un bun prieten, el avea,
Care, mereu, îl însoțea.
El era Ionadab – cel care,
Pe Șimea, drept părinte-l are,
Acela care s-a vădit
Frate cu David. Negreșit,
Omul acela a văzut
Cum că ceva s-a petrecut.
Fiind șiret, a cutezat
Ca pe Amnon să-l fi-ntrebat:
4„Ce e cu tine? Cum o duci?
Spune-mi ce faci, de te usuci,
Din zi în zi?” Amnon îi zise,
Lui Ionadab, tot ce pățise:
„Sufăr și plin sunt de amar,
Căci o iubesc mult, pe Tamar.
Ea este sora cea pe care,
Frate-meu, Absalon, o are.”
5Atuncea, Ionadab i-a zis:
„Frate, trezește-te din vis,
Și nu te necăji mereu,
Căci ce să faci, te învăț eu!
Ăst lucru nu-i așa de grav.
Du-te în pat. Te fă bolnav,
Și-atunci când vei vedea că vine
Al tău părinte, pe la tine,
Să-i spui așa: „Tată, aș vrea
Ca să o lași, pe sora mea,
Să vină-ncoace, cu mâncare.
Mă chinuie-o durere mare
Și simt, în suflet, mult amar.
Trimite-mi-o dar, pe Tamar,
Să pregătească – numai ea –
Toată mâncarea-n fața mea.”
6Astfel, Amnon, după-al său sfat,
S-a prefăcut bolnav, în pat.
David s-a dus la el, să-l vadă,
Căci nu știa ce să mai creadă.
Amnon i-a zis: „Tată, aș vrea,
Să o trimiți, pe sora mea,
Ca două turte, să-mi gătească.
Să vină să le pregătească
Aicea – chiar sub ochii mei –
Să le mănânc, din mâna ei.
Eu cred că mă voi face bine,
Dacă Tamar vine la mine.”
7O slugă, David a trimis,
Pân’ la Tamar, prin care-a zis:
„Vreau să te duci, la frate-tău,
Pentru că el se simte rău.
Pleacă, te rog, să vezi ce are
Amnon și-apoi, fă-i de mâncare.”
8Tamar, îndată, a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Amnon era întins în pat.
Fata, făină, a luat,
A frământat-o și-a gătit
Turte, așa cum a dorit
Fratele ei. Le-a copt apoi
9Într-o tigaie, și-napoi,
S-a-ntors la el, și i le-a dat.
Însă Amnon nici n-a gustat
Din turtele ce le-a făcut,
Ci tuturora le-a cerut
Să-l lase singur, căci voia
Ca să rămână doar cu ea.
După ce toți l-au părăsit,
10Către Tamar, el a vorbit:
„Adu-mi mâncarea, căci voi sta,
Să o mănânc, din mâna ta.”
Tamar, cu turtele, s-a dus
Și în odaia lui le-a pus.
11Atunci, Amnon a apucat-o,
De mână, și a îndemnat-o:
„Hai soro, culcă-te cu mine!”
12Ea zise: „Nu, căci nu e bine!
Să nu mă necinstești, cumva!
Nu poți să faci așa ceva,
În Israel! Mă rog dar ție,
Nu fă așa o mișelie!
13În urmă, unde aș putea
Să merg eu, cu rușinea mea?
Tu ai să treci drept un mișel,
Printre toți cei din Israel.
Vorbește-i împăratului
Întâi, și cere voia lui;
Căci dacă te va asculta,
Se va-nvoi să fiu a ta.”
14Însă Amnon n-a ascultat,
Ci el, cu fata, s-a culcat.
Ea n-a vrut, dar el a silit-o
Cu forța și a necinstit-o.
15Apoi, Amnon a observat,
Că dragostea i s-a schimbat
În ură. O iubise tare,
Dar – în măsură și mai mare –
Să o urască, el ajunse.
Spre ea, se-ntoarse și-o străpunse
Cu o privire-nverșunată,
Strigându-i: „Plecă, de îndată!”
16Fata i-a zis: „Mă izgonești?
Nu căuta ca să mărești
Răul pe care l-ai făcut!”
17Furios însă, Amnon n-a vrut
Să o asculte, ci de-ndat’,
El, slujitorul, și-a chemat
Și-a poruncit: „S-o izgonești,
Iar ușa să o zăvorești
În urma ei!” Omu-a făcut
Așa precum i s-a cerut.
18O rochie pestriță-avea
Tamar – în acel timp – pe ea,
Căci fetele de împărat
Straiul acela l-au purtat
În timpul fecioriei lor.
Scoasă a fost – de slujitor –
Tamar, afară, de îndată,
Iar ușa-n urmă-i, încuiată.
19Cenușă-n cap, și-a presărat
Și straiul și l-a sfâșiat.
Țipând, a alergat apoi,
La al său frate, înapoi.
20Când Absalom a observat-o,
Îndată a și întrebat-o:
„Ce este soro? Nu ți-e bine?
S-o fi culcat Amnon, cu tine?
Nu mai țipa așa de rău,
Ci taci acum, că-i frate-tău!”
Ea a tăcut atunci, pe dată,
Și a rămas, nemângâiată,
În casa lui de-a locuit.
21Când împăratu-a auzit
Tot ceea ce s-a întâmplat
Cu fata lui, s-a mâniat
Nespus de tare, negreșit.
22Doar Absalom nu a vorbit,
Nimica, cu fratele său.
Nu-i zise nici bine, nici rău,
De fapta ce a săvârșit-o
Când pe Tamar a necinstit-o,
Însă, de-o ură ne-mpăcată,
A fost cuprins atunci, pe dată.
Amnon omorât
23De la această întâmplare,
S-au scurs doi ani, în goană mare,
Iar Absalom – la Bal-Hațor –
S-a dus, la tunsul oilor.
Acolo, fost-au așteptați
Ca să sosească și-ai săi frați
Locul acela îl găsim
Aflat chiar lângă Efraim.
24Întâi, s-a dus la împărat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată că plec la Bal-Hațor,
Căci este tunsul oilor.
Te rog – la mine – să poftești,
Cu-ai tăi slujbași împărătești.”
25David a zis: „Nu, fiul meu,
N-o să venim, căci mult prea greu
Are să-ți fie ție-apoi,
Dacă o să venim și noi.”
Mult, Absalom a stăruit,
Dar David nu s-a învoit,
Ci doar l-a binecuvântat
Și-apoi, să plece, l-a lăsat.
26El însă – totuși – nu s-a dus,
Ci către împărat a spus:
„Lasă-l – de n-o să veniți voi –
Pe frate-meu, Amnon, cu noi.”
David l-a întrebat: „Ei bine,
De ce să vină-Amnon, la tine?”
27Dar Absalom a stăruit,
Iar împăratul s-a-nvoit
Și pe Amnon el l-a chemat
Și-apoi, să plece, l-a lăsat.
28În urmă, Absalom s-a dus,
La slujitorii săi, și-a spus:
„Luați cu toții seama bine
Și să priviți, mereu, la mine!
Amnon – la tunsul oilor –
E așteptat, la Bal-Hațor.
Când are să se veselească,
Iar vinul o să-l amețească,
Eu vă voi zice-atunci: „Săriți,
Asupra lui, și îl loviți!”
Grabnic atunci, veți sări voi
Și îl veți omorî apoi.
Să nu vă temeți, de nimic!
Fiți tari, cu inimă, vă zic!”
29Slujbași-aceia au făcut
Așa precum li s-a cerut:
Când Absalom le-a poruncit,
Pe-Amnon – în grabă – l-au lovit.
Ceilalți feciori ce i-a avut
David, atunci când au văzut
Tot ceea ce s-a întâmplat –
Speriați – iute-au încălecat
Pe-ai lor catâri și au fugit.
30Vestea, îndată, s-a lățit
Și astfel David a aflat
Că Absalom a cutezat
De a ucis, cu mâna lui
Pe fiii împăratului,
Și că nici unul n-a scăpat.
31David, atunci, și-a sfâșiat
Straiul pe care l-a avut
Și la pământ – jos – a căzut.
Slujbașii cari erau cu el,
Îndată au făcut la fel.
32Atuncea, Ionadab – cel care
Pe Șimea, drept părinte-l are –
S-a dus în față la-mpărat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Să nu crezi că toți ai tăi fii
Au fost uciși. Voiesc să știi
Că l-au ucis doar pe Amnon.
Restul nu e decât un zvon.
Află că Absalom a vrut –
Lucrul acest – de la-nceput.
Și astfel el a urmărit
Să-l pedepsească – negreșit –
Pe-Amnon, pentru că a răpit-o,
Pe sora lui, și-a necinstit-o.
33Să nu crezi dar, că ți-au pierit
Toți fii. Cel ce a murit
Este Amnon. Deci nu-ți mai face
Inimă rea, ci fii pe pace!”
34De teamă, Absalom – pătruns –
A alergat și s-a ascuns.
Tânărul care, așezat,
A fost de strajă, s-a uitat
În depărtare și-a văzut
O ceată care-a apărut
Pe drumul dinapoia lui,
De către poala muntelui.
35Atuncea, Ionadab s-a dus,
La împărat și-astfel, i-a spus:
„Iată că vin fiii pe care
Al nostru împărat îi are!
Iată că s-a adeverit
Ceea ce eu ți-am prevestit.”
36Abia sfârăise vorba, când
În sală, au intrat, plângând,
Toți fiii împăratului.
David și slujitorii lui –
Văzându-i pe tineri-acei –
Au început de-au plâns și ei.
37Speriat dar, Absalom fugise
Și la Talmai se-adăpostise.
Talmai era acela care,
Pe Amihur, părinte-l are;
Peste Gheșur, înscăunat,
Era Talmai, ca împărat.
David, feciorul, și-a jelit,
Zile întregi – necontenit –
38Iar Absalom a petrecut –
În al Gheșurului ținut –
Treia ani de zile, speriat rău,
De furia tatălui său.
39David, apoi, s-a liniștit
Și-atunci nu l-a mai urmărit.
Pe Absalom, el l-a lăsat,
Căci s-a simțit mai mângâiat.
Selectat acum:
2 Samuel 13: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Samuel 13
13
Amnon curvește cu sora sa
1După ce toate s-au făcut,
Iată ce s-a mai petrecut:
David, un fiu, a căpătat,
Cari, Absalom, a fost chemat.
El, și o fiică, mai avea.
Tamar, aceasta se numea,
Și-n frumusețe, ne-ntrecută,
Fusese. Ea a fost văzută
De către-Amnon – alt fiu pe care,
David în a sa casă-l are.
Amnon, pe fată, a zărit-o
Și foarte mult a îndrăgit-o.
2Iubirea ce i-a încolțit
În inimă, l-a chinuit
Atât de mult, încât pe dat’
El a căzut, bolnav, în pat.
Tamar, fecioară, s-a vădit,
Iar lui Amnon greu i-a venit
Ca să se-apropie, cumva,
Cu gândul de-a-ncerca ceva.
3Un bun prieten, el avea,
Care, mereu, îl însoțea.
El era Ionadab – cel care,
Pe Șimea, drept părinte-l are,
Acela care s-a vădit
Frate cu David. Negreșit,
Omul acela a văzut
Cum că ceva s-a petrecut.
Fiind șiret, a cutezat
Ca pe Amnon să-l fi-ntrebat:
4„Ce e cu tine? Cum o duci?
Spune-mi ce faci, de te usuci,
Din zi în zi?” Amnon îi zise,
Lui Ionadab, tot ce pățise:
„Sufăr și plin sunt de amar,
Căci o iubesc mult, pe Tamar.
Ea este sora cea pe care,
Frate-meu, Absalon, o are.”
5Atuncea, Ionadab i-a zis:
„Frate, trezește-te din vis,
Și nu te necăji mereu,
Căci ce să faci, te învăț eu!
Ăst lucru nu-i așa de grav.
Du-te în pat. Te fă bolnav,
Și-atunci când vei vedea că vine
Al tău părinte, pe la tine,
Să-i spui așa: „Tată, aș vrea
Ca să o lași, pe sora mea,
Să vină-ncoace, cu mâncare.
Mă chinuie-o durere mare
Și simt, în suflet, mult amar.
Trimite-mi-o dar, pe Tamar,
Să pregătească – numai ea –
Toată mâncarea-n fața mea.”
6Astfel, Amnon, după-al său sfat,
S-a prefăcut bolnav, în pat.
David s-a dus la el, să-l vadă,
Căci nu știa ce să mai creadă.
Amnon i-a zis: „Tată, aș vrea,
Să o trimiți, pe sora mea,
Ca două turte, să-mi gătească.
Să vină să le pregătească
Aicea – chiar sub ochii mei –
Să le mănânc, din mâna ei.
Eu cred că mă voi face bine,
Dacă Tamar vine la mine.”
7O slugă, David a trimis,
Pân’ la Tamar, prin care-a zis:
„Vreau să te duci, la frate-tău,
Pentru că el se simte rău.
Pleacă, te rog, să vezi ce are
Amnon și-apoi, fă-i de mâncare.”
8Tamar, îndată, a făcut
Așa precum i s-a cerut.
Amnon era întins în pat.
Fata, făină, a luat,
A frământat-o și-a gătit
Turte, așa cum a dorit
Fratele ei. Le-a copt apoi
9Într-o tigaie, și-napoi,
S-a-ntors la el, și i le-a dat.
Însă Amnon nici n-a gustat
Din turtele ce le-a făcut,
Ci tuturora le-a cerut
Să-l lase singur, căci voia
Ca să rămână doar cu ea.
După ce toți l-au părăsit,
10Către Tamar, el a vorbit:
„Adu-mi mâncarea, căci voi sta,
Să o mănânc, din mâna ta.”
Tamar, cu turtele, s-a dus
Și în odaia lui le-a pus.
11Atunci, Amnon a apucat-o,
De mână, și a îndemnat-o:
„Hai soro, culcă-te cu mine!”
12Ea zise: „Nu, căci nu e bine!
Să nu mă necinstești, cumva!
Nu poți să faci așa ceva,
În Israel! Mă rog dar ție,
Nu fă așa o mișelie!
13În urmă, unde aș putea
Să merg eu, cu rușinea mea?
Tu ai să treci drept un mișel,
Printre toți cei din Israel.
Vorbește-i împăratului
Întâi, și cere voia lui;
Căci dacă te va asculta,
Se va-nvoi să fiu a ta.”
14Însă Amnon n-a ascultat,
Ci el, cu fata, s-a culcat.
Ea n-a vrut, dar el a silit-o
Cu forța și a necinstit-o.
15Apoi, Amnon a observat,
Că dragostea i s-a schimbat
În ură. O iubise tare,
Dar – în măsură și mai mare –
Să o urască, el ajunse.
Spre ea, se-ntoarse și-o străpunse
Cu o privire-nverșunată,
Strigându-i: „Plecă, de îndată!”
16Fata i-a zis: „Mă izgonești?
Nu căuta ca să mărești
Răul pe care l-ai făcut!”
17Furios însă, Amnon n-a vrut
Să o asculte, ci de-ndat’,
El, slujitorul, și-a chemat
Și-a poruncit: „S-o izgonești,
Iar ușa să o zăvorești
În urma ei!” Omu-a făcut
Așa precum i s-a cerut.
18O rochie pestriță-avea
Tamar – în acel timp – pe ea,
Căci fetele de împărat
Straiul acela l-au purtat
În timpul fecioriei lor.
Scoasă a fost – de slujitor –
Tamar, afară, de îndată,
Iar ușa-n urmă-i, încuiată.
19Cenușă-n cap, și-a presărat
Și straiul și l-a sfâșiat.
Țipând, a alergat apoi,
La al său frate, înapoi.
20Când Absalom a observat-o,
Îndată a și întrebat-o:
„Ce este soro? Nu ți-e bine?
S-o fi culcat Amnon, cu tine?
Nu mai țipa așa de rău,
Ci taci acum, că-i frate-tău!”
Ea a tăcut atunci, pe dată,
Și a rămas, nemângâiată,
În casa lui de-a locuit.
21Când împăratu-a auzit
Tot ceea ce s-a întâmplat
Cu fata lui, s-a mâniat
Nespus de tare, negreșit.
22Doar Absalom nu a vorbit,
Nimica, cu fratele său.
Nu-i zise nici bine, nici rău,
De fapta ce a săvârșit-o
Când pe Tamar a necinstit-o,
Însă, de-o ură ne-mpăcată,
A fost cuprins atunci, pe dată.
Amnon omorât
23De la această întâmplare,
S-au scurs doi ani, în goană mare,
Iar Absalom – la Bal-Hațor –
S-a dus, la tunsul oilor.
Acolo, fost-au așteptați
Ca să sosească și-ai săi frați
Locul acela îl găsim
Aflat chiar lângă Efraim.
24Întâi, s-a dus la împărat
Și-n acest fel, a cuvântat:
„Iată că plec la Bal-Hațor,
Căci este tunsul oilor.
Te rog – la mine – să poftești,
Cu-ai tăi slujbași împărătești.”
25David a zis: „Nu, fiul meu,
N-o să venim, căci mult prea greu
Are să-ți fie ție-apoi,
Dacă o să venim și noi.”
Mult, Absalom a stăruit,
Dar David nu s-a învoit,
Ci doar l-a binecuvântat
Și-apoi, să plece, l-a lăsat.
26El însă – totuși – nu s-a dus,
Ci către împărat a spus:
„Lasă-l – de n-o să veniți voi –
Pe frate-meu, Amnon, cu noi.”
David l-a întrebat: „Ei bine,
De ce să vină-Amnon, la tine?”
27Dar Absalom a stăruit,
Iar împăratul s-a-nvoit
Și pe Amnon el l-a chemat
Și-apoi, să plece, l-a lăsat.
28În urmă, Absalom s-a dus,
La slujitorii săi, și-a spus:
„Luați cu toții seama bine
Și să priviți, mereu, la mine!
Amnon – la tunsul oilor –
E așteptat, la Bal-Hațor.
Când are să se veselească,
Iar vinul o să-l amețească,
Eu vă voi zice-atunci: „Săriți,
Asupra lui, și îl loviți!”
Grabnic atunci, veți sări voi
Și îl veți omorî apoi.
Să nu vă temeți, de nimic!
Fiți tari, cu inimă, vă zic!”
29Slujbași-aceia au făcut
Așa precum li s-a cerut:
Când Absalom le-a poruncit,
Pe-Amnon – în grabă – l-au lovit.
Ceilalți feciori ce i-a avut
David, atunci când au văzut
Tot ceea ce s-a întâmplat –
Speriați – iute-au încălecat
Pe-ai lor catâri și au fugit.
30Vestea, îndată, s-a lățit
Și astfel David a aflat
Că Absalom a cutezat
De a ucis, cu mâna lui
Pe fiii împăratului,
Și că nici unul n-a scăpat.
31David, atunci, și-a sfâșiat
Straiul pe care l-a avut
Și la pământ – jos – a căzut.
Slujbașii cari erau cu el,
Îndată au făcut la fel.
32Atuncea, Ionadab – cel care
Pe Șimea, drept părinte-l are –
S-a dus în față la-mpărat
Și-n acest fel a cuvântat:
„Să nu crezi că toți ai tăi fii
Au fost uciși. Voiesc să știi
Că l-au ucis doar pe Amnon.
Restul nu e decât un zvon.
Află că Absalom a vrut –
Lucrul acest – de la-nceput.
Și astfel el a urmărit
Să-l pedepsească – negreșit –
Pe-Amnon, pentru că a răpit-o,
Pe sora lui, și-a necinstit-o.
33Să nu crezi dar, că ți-au pierit
Toți fii. Cel ce a murit
Este Amnon. Deci nu-ți mai face
Inimă rea, ci fii pe pace!”
34De teamă, Absalom – pătruns –
A alergat și s-a ascuns.
Tânărul care, așezat,
A fost de strajă, s-a uitat
În depărtare și-a văzut
O ceată care-a apărut
Pe drumul dinapoia lui,
De către poala muntelui.
35Atuncea, Ionadab s-a dus,
La împărat și-astfel, i-a spus:
„Iată că vin fiii pe care
Al nostru împărat îi are!
Iată că s-a adeverit
Ceea ce eu ți-am prevestit.”
36Abia sfârăise vorba, când
În sală, au intrat, plângând,
Toți fiii împăratului.
David și slujitorii lui –
Văzându-i pe tineri-acei –
Au început de-au plâns și ei.
37Speriat dar, Absalom fugise
Și la Talmai se-adăpostise.
Talmai era acela care,
Pe Amihur, părinte-l are;
Peste Gheșur, înscăunat,
Era Talmai, ca împărat.
David, feciorul, și-a jelit,
Zile întregi – necontenit –
38Iar Absalom a petrecut –
În al Gheșurului ținut –
Treia ani de zile, speriat rău,
De furia tatălui său.
39David, apoi, s-a liniștit
Și-atunci nu l-a mai urmărit.
Pe Absalom, el l-a lăsat,
Căci s-a simțit mai mângâiat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca