YouVersion
Pictograma căutare

2 Samuel 5

5
David împărat peste tot Israelul
1Tot Israelul a trimis,
Soli, la Hebron, care i-au zis
Lui David: „Uită-te la noi
Și ai să înțelegi apoi,
Că os, din osul tău, suntem,
Carne din carnea ta, și-avem
Același sânge. Bunăoară,
2Când împărat, odinioară,
Saul fusese, tu erai
Acela cari povățuiai,
Strângând întregul Israel,
În jurul tău. Atunci, astfel,
Ți-a vorbit Domnul Dumnezeu:
„Tu ai să paști poporul Meu,
Și căpetenie ai să fii
Peste-ai lui Israel copii.”
3Bătrânii toți, din Israel,
Veniră la Hebron, la el,
Și-un legământ au încheiat,
Ungându-l ca și împărat,
În fața Domnului, astfel,
Peste întregul Israel.
4Treizeci de ani el a avut,
Când împărat a fost făcut
Și patruzeci de ani a stat,
În Israel, ca împărat.
5Doar șapte ani și jumătate –
În a Hebronului cetate –
David, în Iuda, s-a aflat
Și a domnit ca împărat.
Treizeci și trei s-au dovedit
Anii în care a domnit,
Peste Israel așezat
Și peste Iuda, ca-mpărat.
Cucerirea Ierusalimului
6David – și cu oștirea lui –
Spre a Ierusalimului
Cetate-n urmă, a pornit,
S-alunge neamul Iebusit,
Care, în țară, locuia.
Poporul țării îi zicea,
Lui David: „Să nu îndrăznești,
Cetatea, să o cucerești,
Căci și ologii îți vor sta –
Și orbii – împotriva ta!”
Prin solii pe cari i-au trimes,
Ei îi dădeau de înțeles
Că el – nicicând – nu va putea,
Cetatea lor, ca să o ia.
7David și oștile-i armate,
În a Sionului cetate,
Intrară și au cucerit-o,
Iar de atunci, toți au numit-o
Drept cetățuia cea pe care,
David în stăpânire-o are.
8David, când spre Sion, s-a dus,
Către ai săi, astfel, a spus:
„Atuncea când noi ne vom bate
Cu Iebusiții din cetate,
Pe orbi și șchiopi să îi luați
Și în canal să-i aruncați!”… –
Din ziua ‘ceea, se și spune:
„Orbul și șchiopul nu vor pune
Picioru-n casa Domnului.”
9David, în cetățuia lui,
S-a așezat, a întărit-o
Cu ziduri și a-mprejmuit-o.
Ea-i cetățuia cea pe care,
David în stăpânire-o are.
„Milo”, cetății, i s-a spus,
Și „Cetățuie”, e tradus.
10David se întărea mereu,
Iar al oștirii Dumnezeu,
Neîncetat, îl însoțea,
În tot ceea ce el făcea.
Casa lui David
11Hiram – cel care, împărat,
Era în Tir încoronat –
La David, soli, a repezit,
Prin care el i-a dăruit
Lemne de cedru și tâmplari
Să le cioplească, și pietrari.
Ei – pentru David – de îndată,
Făcură-o casă minunată.
12Atuncea, David a știut
Că Dumnezeu îi este scut
Și că-ntărită-i e, prin El,
Împărăția-n Israel.
13David și-a mai luat apoi,
Și câteva neveste noi –
Precum și multe țiitoare –
Dintre femeile pe care,
Ierusalimul le-a avut.
Acestea toate i-au născut
Feciori și fete, negreșit.
14Iată ce nume au primit
Copiii care-i dobândise,
Când la Ierusalim venise:
Primul, Șamua, e numit;
Șobab, al doilea, a venit;
Natan, apoi, s-a întrupat,
Fiind de Solomon urmat.
15Ibhar și Elișua-s cei
Care veniră după ei.
Nefeg și Iafia-s la rând
16Și Elișama-apoi, urmând
Cel ce se cheamă Eliada,
Elifelet sfârșind pleiada
De fii care i s-au născut,
Lui David, când a fost făcut,
Peste Israel, împărat
Și la Ierusalim a stat.
Biruințele asupra Filistenilor
17Vestea că David a ajuns
Ca împărat să fie uns
Peste întregul Israel,
Iute s-a-ntins și-n acest fel,
Toți Filistenii au aflat.
Atuncea, ei l-au căutat,
Dar David, știre, a primit,
Și-n cetățuie a venit.
18În valea, Refaim, chemată,
S-a răspândit oștirea toată,
A neamului de Filisteni.
19Văzând mulțimea de oșteni,
David, pe Domnul, L-a-ntrebat:
„Să merg, acuma, să mă bat,
Cu oastea Filistenilor?
Am să înfrâng oștirea lor?”
Domnul a zis: „Du-te, căci Eu
Am să te însoțesc mereu,
Pentru că am găsit cu cale,
Pradă să-i las, mâinilor tale.”
20Cum Domnul zise, a făcut
David atunci, și i-a bătut
Pe Filisteni, în locul care
Bal-Perațim, drept nume, are.
David – în urmă – a vorbit:
„Domnul – acum – i-a risipit
Pe-ai mei vrăjmași, din fața mea.
Ei au fugit, asemenea
Apelor ce se rup.” Astfel,
El a numit, locul acel,
„Bal-Perațim”, cari tălmăcit,
Șesul rupturii”, e numit.
21Idolii, ei și i-au lăsat,
Fugind, iar David i-a luat.
22În valea Refaim apoi,
S-a strâns din nou, pentru război,
Tot neamul Filistenilor.
23David, văzând numărul lor,
Lui Dumnezeu, I-a cerut sfat,
Iar Domnul i-a răspuns, de-ndat’:
„Nu te sui-mpotriva lor,
Ci-n spatele oștirilor,
Să te așezi, cu oastea ta.
Acolo, tu vei aștepta,
24Până când ai ca să auzi
Vuiet de pași, trecând prin duzi.
Atuncea doar, să te grăbești
Și la război să te pornești,
Căci Domnul Însuși va lupta,
În acel ceas, în fața ta
Și-i va zdrobi pe Filisteni.”
25David și cu ai săi oșteni,
Cum a zis Domnul, a făcut.
Pe Filisteni, ei i-au bătut,
De pe la Gheba începând
Și pân’ la Ghezer ajungând.

Selectat acum:

2 Samuel 5: BIV2014

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te