Faptele apostolilor 12
12
Petru izbăvit din temniță
1Irod fusese împărat,
Pe-atunci. El a întemnițat
Pe câțiva din biserică,
Nevinovați, doar pentru că,
Să-i chinuiască, a voit.
2Cu sabia, el l-a lovit,
Pe Iacov, al lui Ioan frate.
3Văzând că aste lucruri, toate,
Le plac Iudeilor, și-a zis
Că bine e, de-ar fi închis
Chiar Petru. Deci, n-a pregetat
Și-n temniță, l-a aruncat.
Fusese zi de sărbătoare,
Căci era praznicul cel mare –
Cel al Azimilor. L-a dus,
4Sub pază strașnică, l-a pus –
Cam patru cete de soldați,
La temniță, erau postați –
Ca să-l arete gloatelor,
La încheierea Paștelor.
5Când Petru-a fost întemnițat,
Biserica a înălțat
Rugi, pentru el, la Dumnezeu,
Să-l izbăvească-n ceasul greu.
6În noaptea cari, premergătoare,
A fost acele-i zile-n care
Voise a-l lua Irod –
Spre-a-l scoate-n față la norod –
Petru dormea, înlănțuit,
De doi ostași, fiind păzit.
Alți păzitori, la uși, ședeau,
Iar mâinile strânse-i erau,
De două lanțuri mari. Deodată,
7Temnița fost-a luminată,
De-un înger. Petru s-a trezit,
Când îngerul l-a înghiontit,
În coaste, și a cuvântat:
„Te scoală, iute!” De îndat’,
A deschis ochii și-a văzut
Că lanțurile i-au căzut.
8Îngeru-a zis: „Încinge-te
Degrabă, și încalță-te!
Pune-ți dar, hainele, pe tine,
Și-apoi, urmează-mă, pe mine!”
9Petru, afară, a ieșit
Și, după înger, a pornit,
Dar nu era încredințat,
De-i vis sau e adevărat,
Tot ceea ce s-a petrecut.
10De două străji, ei au trecut
Și au ajuns la poarta mare,
Legată-n fier – poartă prin care
Puteau ajunge în cetate.
Încuietorile ei, toate,
S-au deschis singure și-apoi,
Și poarta-n fața celor doi,
S-a ridicat. Ei au ieșit,
Și-n uliță s-au pomenit.
11Petru, mirat, în acel ceas
De noapte, singur a rămas,
Căci îngerul l-a părăsit.
În fire, când și-a revenit,
A zis: „Văd, cu adevărat,
Cum – printr-un înger – m-a scăpat
Al nostru Domn și Dumnezeu,
Din mâna neamul Iudeu.
Doar El, din brațul cel cumplit
Al lui Irod, m-a izbăvit.”
12În urmă, Petru a plecat,
Spre casa-n care s-a aflat
Maria, unde, adunați,
Erau – atuncea – mai mulți frați.
Maria, lui Ioan i-e mamă –
Celui cari Marcu se mai cheamă.
Cei care-n casa ei erau,
La Dumnezeu, rugi înălțau.
13În ușa care da-n pridvor,
Petru-a bătut nerăbdăror.
O slujnică – ce s-a numit
Rada – degrabă, a venit,
Să vadă, cine a bătut.
14Ea, după glas, l-a cunoscut
Pe Petru, și s-a bucurat
Atât de mult, că a uitat
Ca să deschidă. A fugit
În casă-ntâi, de i-a vestit
Pe toți cei care se aflau,
Acolo, strânși și așteptau,
Că Petru-i cel ce-n poartă bate.
15„Tu ești nebună! Nu se poate!”–
Au răspuns ei, atunci. Dar ea,
Și mai puternic stăruia,
Că el este. Ei au gândit:
„E al său înger, negreșit.”
16În acest timp, Petru ședea
La poartă și, mereu, bătea.
Când au deschis și l-au văzut,
Au înlemnit. El le-a făcut,
17Semn, ca să tacă și, zorit,
Pe urmă, le-a istorisit
Cum Domnul l-a eliberat
De unde-a fost întemnițat.
„Pe Iacov, să îl înștiințați,
Și-asemeni, și pe ceilalți frați.
Cu toți să știe ce v-am spus!” –
A sfârșit Petru și s-a dus
18Altundeva. S-a luminat,
Și-ostașii s-au înspăimântat
Când, cu uimire, au văzut
Căci cel închis a dispărut.
19Irod, furios, l-a căutat
Pe Petru, dar nu l-a aflat.
El i-a-ntrebat pe păzitori,
Dar ei erau neștiutori.
Atunci, Irod a poruncit
A fi uciși. Când a sfârșit,
De la Ierusalim, în sus,
Către Cezaria, s-a dus,
Plin de mânie-n acel ceas,
Și-n locu-acela a rămas.
Moartea lui Irod
20Pe al Sidonului norod
Și pe al Tirului, Irod,
Fusese foarte supărat.
Dar gloatele au câștigat,
De partea lor, pe Blast, cel care
Era, atuncea, cel mai mare
Peste odaia de dormit,
A lui Irod. Deci, au venit
Trimiși – din partea Tirului,
Precum și a Sidonului –
Să-i ceară pace, lui Irod,
Căci al cetăților norod,
Hrană, primea, din țara lui.
21Astfel, solii norodului,
Primiți au fost, de împărat.
Acesta era așezat
Pe scaunul împărătesc,
Gătit cu straiul său domnesc.
22Când el, cuvântul, a luat,
Întreg norodul a strigat:
„Acesta-i glas dumnezeiesc,
Și, nicidecum, glas omenesc!”
23Atunci, un înger a venit –
Trimis de Domnul – și-a lovit,
Față de toți, pe împărat,
Pentru că slavă nu a dat
Lui Dumnezeu. El a căzut,
Iar viermi-ndată l-au umplut,
Și-n felu-acesta, a murit.
24De-atunci, mai mult, S-a răspândit
Cuvântul Domnului. Mereu,
Cei cari credeau în Dumnezeu,
Se înmulțeau, numărul lor,
Sporind pe-al ucenicilor.
25După ce și-au îndeplinit
Însărcinarea ce-au primit,
Barnaba și Saul, apoi,
De la Ierusalim, ‘napoi
Se-ntoarseră și l-au luat
Și pe Ioan – Marcu, chemat.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 12: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Faptele apostolilor 12
12
Petru izbăvit din temniță
1Irod fusese împărat,
Pe-atunci. El a întemnițat
Pe câțiva din biserică,
Nevinovați, doar pentru că,
Să-i chinuiască, a voit.
2Cu sabia, el l-a lovit,
Pe Iacov, al lui Ioan frate.
3Văzând că aste lucruri, toate,
Le plac Iudeilor, și-a zis
Că bine e, de-ar fi închis
Chiar Petru. Deci, n-a pregetat
Și-n temniță, l-a aruncat.
Fusese zi de sărbătoare,
Căci era praznicul cel mare –
Cel al Azimilor. L-a dus,
4Sub pază strașnică, l-a pus –
Cam patru cete de soldați,
La temniță, erau postați –
Ca să-l arete gloatelor,
La încheierea Paștelor.
5Când Petru-a fost întemnițat,
Biserica a înălțat
Rugi, pentru el, la Dumnezeu,
Să-l izbăvească-n ceasul greu.
6În noaptea cari, premergătoare,
A fost acele-i zile-n care
Voise a-l lua Irod –
Spre-a-l scoate-n față la norod –
Petru dormea, înlănțuit,
De doi ostași, fiind păzit.
Alți păzitori, la uși, ședeau,
Iar mâinile strânse-i erau,
De două lanțuri mari. Deodată,
7Temnița fost-a luminată,
De-un înger. Petru s-a trezit,
Când îngerul l-a înghiontit,
În coaste, și a cuvântat:
„Te scoală, iute!” De îndat’,
A deschis ochii și-a văzut
Că lanțurile i-au căzut.
8Îngeru-a zis: „Încinge-te
Degrabă, și încalță-te!
Pune-ți dar, hainele, pe tine,
Și-apoi, urmează-mă, pe mine!”
9Petru, afară, a ieșit
Și, după înger, a pornit,
Dar nu era încredințat,
De-i vis sau e adevărat,
Tot ceea ce s-a petrecut.
10De două străji, ei au trecut
Și au ajuns la poarta mare,
Legată-n fier – poartă prin care
Puteau ajunge în cetate.
Încuietorile ei, toate,
S-au deschis singure și-apoi,
Și poarta-n fața celor doi,
S-a ridicat. Ei au ieșit,
Și-n uliță s-au pomenit.
11Petru, mirat, în acel ceas
De noapte, singur a rămas,
Căci îngerul l-a părăsit.
În fire, când și-a revenit,
A zis: „Văd, cu adevărat,
Cum – printr-un înger – m-a scăpat
Al nostru Domn și Dumnezeu,
Din mâna neamul Iudeu.
Doar El, din brațul cel cumplit
Al lui Irod, m-a izbăvit.”
12În urmă, Petru a plecat,
Spre casa-n care s-a aflat
Maria, unde, adunați,
Erau – atuncea – mai mulți frați.
Maria, lui Ioan i-e mamă –
Celui cari Marcu se mai cheamă.
Cei care-n casa ei erau,
La Dumnezeu, rugi înălțau.
13În ușa care da-n pridvor,
Petru-a bătut nerăbdăror.
O slujnică – ce s-a numit
Rada – degrabă, a venit,
Să vadă, cine a bătut.
14Ea, după glas, l-a cunoscut
Pe Petru, și s-a bucurat
Atât de mult, că a uitat
Ca să deschidă. A fugit
În casă-ntâi, de i-a vestit
Pe toți cei care se aflau,
Acolo, strânși și așteptau,
Că Petru-i cel ce-n poartă bate.
15„Tu ești nebună! Nu se poate!”–
Au răspuns ei, atunci. Dar ea,
Și mai puternic stăruia,
Că el este. Ei au gândit:
„E al său înger, negreșit.”
16În acest timp, Petru ședea
La poartă și, mereu, bătea.
Când au deschis și l-au văzut,
Au înlemnit. El le-a făcut,
17Semn, ca să tacă și, zorit,
Pe urmă, le-a istorisit
Cum Domnul l-a eliberat
De unde-a fost întemnițat.
„Pe Iacov, să îl înștiințați,
Și-asemeni, și pe ceilalți frați.
Cu toți să știe ce v-am spus!” –
A sfârșit Petru și s-a dus
18Altundeva. S-a luminat,
Și-ostașii s-au înspăimântat
Când, cu uimire, au văzut
Căci cel închis a dispărut.
19Irod, furios, l-a căutat
Pe Petru, dar nu l-a aflat.
El i-a-ntrebat pe păzitori,
Dar ei erau neștiutori.
Atunci, Irod a poruncit
A fi uciși. Când a sfârșit,
De la Ierusalim, în sus,
Către Cezaria, s-a dus,
Plin de mânie-n acel ceas,
Și-n locu-acela a rămas.
Moartea lui Irod
20Pe al Sidonului norod
Și pe al Tirului, Irod,
Fusese foarte supărat.
Dar gloatele au câștigat,
De partea lor, pe Blast, cel care
Era, atuncea, cel mai mare
Peste odaia de dormit,
A lui Irod. Deci, au venit
Trimiși – din partea Tirului,
Precum și a Sidonului –
Să-i ceară pace, lui Irod,
Căci al cetăților norod,
Hrană, primea, din țara lui.
21Astfel, solii norodului,
Primiți au fost, de împărat.
Acesta era așezat
Pe scaunul împărătesc,
Gătit cu straiul său domnesc.
22Când el, cuvântul, a luat,
Întreg norodul a strigat:
„Acesta-i glas dumnezeiesc,
Și, nicidecum, glas omenesc!”
23Atunci, un înger a venit –
Trimis de Domnul – și-a lovit,
Față de toți, pe împărat,
Pentru că slavă nu a dat
Lui Dumnezeu. El a căzut,
Iar viermi-ndată l-au umplut,
Și-n felu-acesta, a murit.
24De-atunci, mai mult, S-a răspândit
Cuvântul Domnului. Mereu,
Cei cari credeau în Dumnezeu,
Se înmulțeau, numărul lor,
Sporind pe-al ucenicilor.
25După ce și-au îndeplinit
Însărcinarea ce-au primit,
Barnaba și Saul, apoi,
De la Ierusalim, ‘napoi
Se-ntoarseră și l-au luat
Și pe Ioan – Marcu, chemat.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca