Faptele apostolilor 23
23
1Țintă, privit-a, spre Sobor
Pavel și zise: „Fraților!
În fața Domnului, mereu,
Până în ziua asta, eu
Am viețuit, neîncetat,
Păstrându-mi cugetul curat…”
2În timpu-acela, preot mare,
Fusese Anania, care,
Pe Pavel, când l-a auzit
Vorbind astfel, a poruncit –
Îndată – celor ce erau
În jurul său și ascultau,
Ca, peste gură, a-l lovi.
3Pavel se-ntoarse, îl privi
Adânc în ochi și i-a vorbit
Aspru: „Părete văruit!
De Dumnezeu, vei fi bătut,
Pentru aceea ce-ai făcut;
Căci, după al Legii temei,
Mă judeci, și-mpotriva ei,
Să mă lovească-ai poruncit!”
4Atuncea, iute au sărit –
Cei ce erau în jurul lui –
A-l ocărî: „Preotului
Cel mare, astfel îi vorbești?
Pe el, tu îl batjocorești,
Pe preotul lui Dumnezeu?”
5Pavel a zis: „Fraților, eu
Nu am știut că-i preot mare,
Căci este scris: „pe-acela care
Mai mare-i, în norodul tău,
Nicicând, să nu-l vorbești de rău.”
6Pavel, apoi, ca unul care
Știa cum că, în adunare,
O parte erau Saduchei,
Iar altă parte Farisei,
Strigă deodată-n plin Sobor:
„Eu, Fariseu sunt, fraților!”
Deci, ascultați ce vă spun eu,
Care sunt fiu de Fariseu!
Din pricina nădejdii mele,
Mi se trag mie-aceste rele.
Nădejdea noastră, fraților,
E-n învierea morților.
Eu, pentru ea, ajuns-am, iată,
Ca să fiu dat în judecată.”
7Aceste vorbe au iscat,
Mari ne-nțelegeri, imediat,
În grupul cel de Farisei
Și între cel de Saduchei,
Iar adunarea, dezbinată,
A fost, în acest fel, îndată.
8Căci Saduchei-s de părere
Că nu există înviere,
Înger, sau duh; față de ei,
Grupările de Farisei
Altă părere-mpărtășeau,
Pentru că le mărturiseau
Pe amândouă. S-a făcut
9Zarvă, iar cearta a-nceput.
Atuncea, niște cărturari
De seamă – dintre cei mai mari –
Din grupul Fariseilor,
Au spus, în fața tuturor:
„Aflați dar, că noi nu găsim
Vreo vină, ca să-l osândim
Pe-acest om. Dacă i-a vorbit
Vreun duh, sau dacă a venit
Un înger ca să îi vorbească?”
10Atuncea, să se întețească,
A prins gâlceava, și-a crescut,
Iar căpitanul s-a temut
Ca, nu cumva, Pavel să fie
Rupt în bucăți, de-a lor furie.
A poruncit ostașilor
Să-l smulgă, din mijlocul lor,
Și să îl ducă-n cetățuie,
La adăpost, astfel, să-l puie.
11În noaptea care a urmat,
Domnul, din cer, S-a arătat
Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește,
Necontenit, și îndrăznește!
Căci precum ai mărturisit,
Atuncea, când tu ai vorbit,
Chiar la Ierusalim, de Mine,
La fel aștept Eu, de la tine,
Să faci, la Roma, când sosești.
Cu îndrăzneală, să vorbești!”
Pavel este dus la Cezareea
12De dimineață, au venit
Iudeii și au uneltit,
Iar după-aceea, s-au legat
Toți, cu blestem, și s-au jurat
Să nu mănânce nimenea,
Nimic, nici apă să nu bea,
Pân’ Pavel nu va fi ucis.
13Cei care-n felu-acest-au zis,
Au fost mai mulți de patruzeci.
14La preoți, ei merseră deci –
Și la bătrâni – și-au cuvântat:
„Cu un blestem, noi ne-am legat:
Să nu gustăm nimic – am zis –
Până când nu va fi ucis
15Pavel. De-aceea, acum, voi –
Și-ntreg Soborul, mai apoi –
Pe căpitan, să-l înștiințați,
Cum că voiți să-l cercetați,
Pe acest om, amănunțit.
Rugați-l, mâine, negreșit,
Să îl aducă, pân’ la voi,
Și-atunci, îl vom ucide noi.”
16Pavel, o soră, a avut.
Un fiu, aceasta a născut,
Și s-a-ntâmplat ca ăst fecior
Să afle despre planul lor.
La cetățuie, el s-a dus,
Unde, lui Pavel, tot i-a spus.
17Îndată, Pavel a chemat,
Pe un sutaș, și-a cuvântat:
„La căpitan, îl însoțește,
Pe acest tânăr, căci voiește,
Ceva, a-i spune.” Imediat,
18Sutașu-acela l-a luat,
Pe tânăr, și l-a însoțit,
La căpitan, unde-a vorbit:
„Pavel, cel ce-i întemnițat,
Pe acest tânăr, m-a rugat,
Să ți-l aduc. Eu l-am adus,
Căci ar avea, ceva, de spus.”
19Când căpitanul l-a luat
Deoparte și l-a întrebat,
„Ce ai să-mi spui?”, el a răspuns:
20„Un zvon, la mine, a ajuns,
Și-n acest fel, de veste-am prins,
Cum că Iudeii au întins,
O cursă. Ei s-au sfătuit,
Și-au să te roage, negreșit,
Ca-n zori, pe Pavel, să îl iei
Și să-l aduci apoi, la ei,
Unde, să îl înfățișeze,
Soborului, să-l cerceteze,
În amănunt. Nu-i asculta,
21Căci peste patruzeci vor sta,
La pândă, ca să îl omoare.
Legat, acum, e fiecare,
Printr-un blestem, cum că nu bea
Și nu mănâncă, nimenea,
Până când nu vor fi-mplinit
Tot ceea ce au plănuit.
Ei, așadar, vor aștepta,
Numai făgăduința ta.”
22Când căpitanul l-a lăsat
Să plece, el i-a ordonat,
Să nu mai spună nimănui,
Ceea ce îi spusese lui.
23Apoi, chemat-a doi sutași,
Și spuse: „Pregătiți ostași!
Vreau, două sute, să aveți,
Gata – la noapte – să puteți,
La ceasul trei, ca să porniți.
La drum, voi fi-veți însoțiți,
De două sute sulițari,
Bine-narmați, pe lângă cari
Și șaptezeci de călăreți.
Pân’ la Cezaria, aveți
A merge.” Le-a mai poruncit,
24Să mai aducă, negreșit,
Și dobitoacele pe care,
Pavel să poată sta, călare.
Nu l-a lăsat mergând pe jos,
Voind s-ajungă sănătos,
La Felix, care-n timpul lor,
Fusese mare dregător.
25Apoi, el o scrisoare-a scris,
Lui Felix, iar – prin ea – a zis:
26„Claudius Lisias îți spune,
Mărite Felix, plecăciune!
27Omul pe care l-am trimis,
Era aproape-a fi ucis,
Căci prins fusese, de Iudei.
Eu, cu ostași, m-am dus la ei
Și, grabnic, l-am eliberat,
Pentru că iată, am aflat
Că e Roman. Când am voit,
28Să știu de ce-i învinuit –
De gloatele Iudeilor –
L-am dus în față la Sobor.
29În felu-acesta, am aflat,
Cum că se face vinovat
De niște lucruri ce-au privit
Doar Legea lor. Eu n-am găsit
Nimic, nici o nelegiuire,
La el, și nici nu am vreo știre
Că, ceva rău, a săvârșit,
Vrednic să fie pedepsit
Cu moarte sau cu lanțuri. Eu
30Aflat-am, de la un Iudeu,
Cum că Iudeii îl pândesc,
Să îl omoare. Mă grăbesc,
De-aceea, mare dregător,
Să ți-l trimit, iar tuturor
Celor cari l-au învinuit,
Le-am spus că este potrivit,
Să-ți spună ție, ce doresc,
De ce îl învinovățesc.
Eu îți transmit, preaînălțate,
În încheiere, sănătate!”
31Deci, la Antipatrida-a fost
Dus Pavel și, la adăpost –
Așa precum s-a poruncit,
Când din Cezaria-au pornit –
Pus fost-a, de soldați. Apoi,
32Ei se întoarseră-napoi,
În cetățuie, și-au lăsat,
Pe călăreți, de au plecat
Cu Pavel, ca să îl predea,
În urmă, la Cezaria.
33Când în Cezaria intrară,
Pe dregător, îl căutară.
Găsindu-l, ei i-au înmânat
Scrisoarea, iar apoi l-au dat,
Pe Pavel, în mâinile lui.
34Citind a căpitanului
Scrisoare, dregătoru-a vrut
Să afle, de prin ce ținut,
E Pavel; dar când a aflat
Că-i din Cilicia plecat,
35Îi spuse: „Te voi asculta,
Când și pârâșii tăi vor sta
Aici, alăturea de tine.”
A poruncit ca, păzit bine,
Să stea-n palatul lui Irod,
Ferit, în ăst fel, de norod.
Selectat acum:
Faptele apostolilor 23: BIV2014
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Faptele apostolilor 23
23
1Țintă, privit-a, spre Sobor
Pavel și zise: „Fraților!
În fața Domnului, mereu,
Până în ziua asta, eu
Am viețuit, neîncetat,
Păstrându-mi cugetul curat…”
2În timpu-acela, preot mare,
Fusese Anania, care,
Pe Pavel, când l-a auzit
Vorbind astfel, a poruncit –
Îndată – celor ce erau
În jurul său și ascultau,
Ca, peste gură, a-l lovi.
3Pavel se-ntoarse, îl privi
Adânc în ochi și i-a vorbit
Aspru: „Părete văruit!
De Dumnezeu, vei fi bătut,
Pentru aceea ce-ai făcut;
Căci, după al Legii temei,
Mă judeci, și-mpotriva ei,
Să mă lovească-ai poruncit!”
4Atuncea, iute au sărit –
Cei ce erau în jurul lui –
A-l ocărî: „Preotului
Cel mare, astfel îi vorbești?
Pe el, tu îl batjocorești,
Pe preotul lui Dumnezeu?”
5Pavel a zis: „Fraților, eu
Nu am știut că-i preot mare,
Căci este scris: „pe-acela care
Mai mare-i, în norodul tău,
Nicicând, să nu-l vorbești de rău.”
6Pavel, apoi, ca unul care
Știa cum că, în adunare,
O parte erau Saduchei,
Iar altă parte Farisei,
Strigă deodată-n plin Sobor:
„Eu, Fariseu sunt, fraților!”
Deci, ascultați ce vă spun eu,
Care sunt fiu de Fariseu!
Din pricina nădejdii mele,
Mi se trag mie-aceste rele.
Nădejdea noastră, fraților,
E-n învierea morților.
Eu, pentru ea, ajuns-am, iată,
Ca să fiu dat în judecată.”
7Aceste vorbe au iscat,
Mari ne-nțelegeri, imediat,
În grupul cel de Farisei
Și între cel de Saduchei,
Iar adunarea, dezbinată,
A fost, în acest fel, îndată.
8Căci Saduchei-s de părere
Că nu există înviere,
Înger, sau duh; față de ei,
Grupările de Farisei
Altă părere-mpărtășeau,
Pentru că le mărturiseau
Pe amândouă. S-a făcut
9Zarvă, iar cearta a-nceput.
Atuncea, niște cărturari
De seamă – dintre cei mai mari –
Din grupul Fariseilor,
Au spus, în fața tuturor:
„Aflați dar, că noi nu găsim
Vreo vină, ca să-l osândim
Pe-acest om. Dacă i-a vorbit
Vreun duh, sau dacă a venit
Un înger ca să îi vorbească?”
10Atuncea, să se întețească,
A prins gâlceava, și-a crescut,
Iar căpitanul s-a temut
Ca, nu cumva, Pavel să fie
Rupt în bucăți, de-a lor furie.
A poruncit ostașilor
Să-l smulgă, din mijlocul lor,
Și să îl ducă-n cetățuie,
La adăpost, astfel, să-l puie.
11În noaptea care a urmat,
Domnul, din cer, S-a arătat
Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește,
Necontenit, și îndrăznește!
Căci precum ai mărturisit,
Atuncea, când tu ai vorbit,
Chiar la Ierusalim, de Mine,
La fel aștept Eu, de la tine,
Să faci, la Roma, când sosești.
Cu îndrăzneală, să vorbești!”
Pavel este dus la Cezareea
12De dimineață, au venit
Iudeii și au uneltit,
Iar după-aceea, s-au legat
Toți, cu blestem, și s-au jurat
Să nu mănânce nimenea,
Nimic, nici apă să nu bea,
Pân’ Pavel nu va fi ucis.
13Cei care-n felu-acest-au zis,
Au fost mai mulți de patruzeci.
14La preoți, ei merseră deci –
Și la bătrâni – și-au cuvântat:
„Cu un blestem, noi ne-am legat:
Să nu gustăm nimic – am zis –
Până când nu va fi ucis
15Pavel. De-aceea, acum, voi –
Și-ntreg Soborul, mai apoi –
Pe căpitan, să-l înștiințați,
Cum că voiți să-l cercetați,
Pe acest om, amănunțit.
Rugați-l, mâine, negreșit,
Să îl aducă, pân’ la voi,
Și-atunci, îl vom ucide noi.”
16Pavel, o soră, a avut.
Un fiu, aceasta a născut,
Și s-a-ntâmplat ca ăst fecior
Să afle despre planul lor.
La cetățuie, el s-a dus,
Unde, lui Pavel, tot i-a spus.
17Îndată, Pavel a chemat,
Pe un sutaș, și-a cuvântat:
„La căpitan, îl însoțește,
Pe acest tânăr, căci voiește,
Ceva, a-i spune.” Imediat,
18Sutașu-acela l-a luat,
Pe tânăr, și l-a însoțit,
La căpitan, unde-a vorbit:
„Pavel, cel ce-i întemnițat,
Pe acest tânăr, m-a rugat,
Să ți-l aduc. Eu l-am adus,
Căci ar avea, ceva, de spus.”
19Când căpitanul l-a luat
Deoparte și l-a întrebat,
„Ce ai să-mi spui?”, el a răspuns:
20„Un zvon, la mine, a ajuns,
Și-n acest fel, de veste-am prins,
Cum că Iudeii au întins,
O cursă. Ei s-au sfătuit,
Și-au să te roage, negreșit,
Ca-n zori, pe Pavel, să îl iei
Și să-l aduci apoi, la ei,
Unde, să îl înfățișeze,
Soborului, să-l cerceteze,
În amănunt. Nu-i asculta,
21Căci peste patruzeci vor sta,
La pândă, ca să îl omoare.
Legat, acum, e fiecare,
Printr-un blestem, cum că nu bea
Și nu mănâncă, nimenea,
Până când nu vor fi-mplinit
Tot ceea ce au plănuit.
Ei, așadar, vor aștepta,
Numai făgăduința ta.”
22Când căpitanul l-a lăsat
Să plece, el i-a ordonat,
Să nu mai spună nimănui,
Ceea ce îi spusese lui.
23Apoi, chemat-a doi sutași,
Și spuse: „Pregătiți ostași!
Vreau, două sute, să aveți,
Gata – la noapte – să puteți,
La ceasul trei, ca să porniți.
La drum, voi fi-veți însoțiți,
De două sute sulițari,
Bine-narmați, pe lângă cari
Și șaptezeci de călăreți.
Pân’ la Cezaria, aveți
A merge.” Le-a mai poruncit,
24Să mai aducă, negreșit,
Și dobitoacele pe care,
Pavel să poată sta, călare.
Nu l-a lăsat mergând pe jos,
Voind s-ajungă sănătos,
La Felix, care-n timpul lor,
Fusese mare dregător.
25Apoi, el o scrisoare-a scris,
Lui Felix, iar – prin ea – a zis:
26„Claudius Lisias îți spune,
Mărite Felix, plecăciune!
27Omul pe care l-am trimis,
Era aproape-a fi ucis,
Căci prins fusese, de Iudei.
Eu, cu ostași, m-am dus la ei
Și, grabnic, l-am eliberat,
Pentru că iată, am aflat
Că e Roman. Când am voit,
28Să știu de ce-i învinuit –
De gloatele Iudeilor –
L-am dus în față la Sobor.
29În felu-acesta, am aflat,
Cum că se face vinovat
De niște lucruri ce-au privit
Doar Legea lor. Eu n-am găsit
Nimic, nici o nelegiuire,
La el, și nici nu am vreo știre
Că, ceva rău, a săvârșit,
Vrednic să fie pedepsit
Cu moarte sau cu lanțuri. Eu
30Aflat-am, de la un Iudeu,
Cum că Iudeii îl pândesc,
Să îl omoare. Mă grăbesc,
De-aceea, mare dregător,
Să ți-l trimit, iar tuturor
Celor cari l-au învinuit,
Le-am spus că este potrivit,
Să-ți spună ție, ce doresc,
De ce îl învinovățesc.
Eu îți transmit, preaînălțate,
În încheiere, sănătate!”
31Deci, la Antipatrida-a fost
Dus Pavel și, la adăpost –
Așa precum s-a poruncit,
Când din Cezaria-au pornit –
Pus fost-a, de soldați. Apoi,
32Ei se întoarseră-napoi,
În cetățuie, și-au lăsat,
Pe călăreți, de au plecat
Cu Pavel, ca să îl predea,
În urmă, la Cezaria.
33Când în Cezaria intrară,
Pe dregător, îl căutară.
Găsindu-l, ei i-au înmânat
Scrisoarea, iar apoi l-au dat,
Pe Pavel, în mâinile lui.
34Citind a căpitanului
Scrisoare, dregătoru-a vrut
Să afle, de prin ce ținut,
E Pavel; dar când a aflat
Că-i din Cilicia plecat,
35Îi spuse: „Te voi asculta,
Când și pârâșii tăi vor sta
Aici, alăturea de tine.”
A poruncit ca, păzit bine,
Să stea-n palatul lui Irod,
Ferit, în ăst fel, de norod.
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2014 Ioan Ciorca