Din partea celor din popor,
Precum și a nevestelor,
Mari plângeri mi s-au ridicat,
Plângeri care s-au îndreptat
În contra celor ce-s Iudei.
Unii din oamenii acei
Au zis: „Noi și ai noștri fii,
Cu fetele și cu soții,
În număr mare ne vădim.
Dați-ne grâu, ca să trăim!”
Alții au spus: „Ogoarele
Și viile și casele
Zălog le punem, căci dorim,
Grâu – pentru pâine – să primim
Ca foametei să-i facem față
Și să scăpăm cu toți, cu viață.”
Alții au zis: „Noi am luat
Argint și-n schimbul lui am dat
Zălog – atunci – vii și ogoare,
Ca să plătească fiecare
Birul la care-i obligat,
Față de-al nostru împărat.
Cu toate-acestea, iată, noi –
Ca ai noști’ frați – suntem apoi.
Copiii noștri – negreșit –
Ca și ai lor s-au dovedit.
Suntem, cu toții, la robie.
La fel ajuns-au ca să fie
Copiii pe care-i avem.
Fără putere, noi suntem,
Căci viile ce le aveam
Și-ogoarele ce le lucram
Nu-s ale noastre, nicidecum,
Ci-s ale altora acum.”
Când aste vorbe-am ascultat,
Îndată eu m-am supărat
Și i-am mustrat pe-aceia cari
Se dovedeau a fi mai mari.
M-am dus la ei și le-am vorbit:
„Dar nu cumva, v-ați pomenit
Ca împrumuturi să le dați –
Cu camătă – la ai voști’ frați?”
Mare mulțime strâns-am eu,
Atunci, pe dată-n jurul meu
Și am vorbit astfel, apoi:
„Iată, pe frații voștri, noi –
Știți bine – i-am răscumpărat,
Căci pe la neamuri s-au aflat
A fi vânduți. Deci fiecare,
După puterea ce o are,
Răscumpărat-a pe acei
Care se dovedeau Iudei.
Acum, voi iarăși încercați
Să-i vindeți pe ai voștri frați?
Și cui să-i vindeți, mai apoi,
Căci vreți să-i cumpărați chiar voi?”
Ei n-au putut ca să-mi răspundă,
Vrând – de rușine – să se-ascundă
Din față-mi. Eu le-am zis apoi:
„Nu-i bine dar, ce-ați făcut voi!
Nu trebuia ca să umblați,
În frica Domnului, dragi frați,
Pentru a nu ajunge iară,
A fi, la neamuri, de ocară?
Eu însumi am împrumutat
Argint și grâu, dar n-am luat
Vreo camătă. Slujbașii mei –
Și frați-apoi – au dat și ei
Argint și grâu. Să terminăm!
De datorie, să uităm!
Iată, chiar astăzi vreau ca voi
Să le dați casele-napoi,
Ogoarele ce le-ați luat,
Sau viile ce vi le-au dat,
Măslinii ce i-ați dobândit
De la ai voști’ frați, negreșit.
De-asemeni, pentru-ai voștri frați,
A suta parte să o dați,
Din tot ceea ce e știut
Că drept dobândă le-ați cerut.
Dați-le grâu – eu vă îndemn –
Dați-le must și untdelemn.”
Ei au răspuns: „Iată că noi
Le vom da totul, înapoi.
Nimic, în schimb, nu le vom cere.
Vom face după a ta vrere!”
Preoți, atuncea, am chemat
La mine, iar ei mi-au jurat
În fața lor că, negreșit,
Vor face precum au vorbit.
În urmă, eu mi-am scuturat
Mantaua și am cuvântat:
„Așa să scuture, mereu,
Al nostru Domn și Dumnezeu –
Din Casa și averea Lui –
Pe-acela cari în stare nu-i
Ca să își țină-al său cuvânt
Și va călca ăst jurământ!
Cel care, vorba, n-o să-și ție,
Cu mâna goală-n veci, să fie!
Întreg poporul adunat,
Prin „Amin!”, a încuviințat
Și-L lăudară pe Cel Sfânt,
Ținându-și toți, al lor cuvânt.
Din ziua-n care, așezat,
Fusesem eu, de împărat,
Drept dregător peste Iudei,
Nici eu și nici toți frații mei
Nu am cerut poporului,
Venitul dregătorului.
Când Artaxerxe împlinea
Ani douăzeci de când domnea,
Eu am fost pus drept dregător,
Peste Iudei și țara lor.
În rangu-acesta, eu am stat
Ani doisprezece, ne-ncetat,
Iar Artaxerxe se vădea
Că ani treizeci și doi făcea,
De când fusese așezat
Pe scaunul de împărat.
În timpu-acela, n-am primit
Ceea ce mi s-a cuvenit,
Căci n-am voit ca să iau eu,
Nimic, de la poporul meu.
Cei care dregători erau
‘Naintea mea, împovărau
Poporul, căci vin au luat
Și pâine și au așezat
Un bir care a fost plătit
Doar în argint și-a prețuit
La patruzeci de sicli. Ei
Și-asemenea lor toți acei
Care în slujba lor erau,
Peste popor, poveri, puneau.
N-am vrut să fac așa, căci eu,
Teamă aveam, de Dumnezeu.
Mai mult de-atât, eu am lucrat
La ziduri și n-am cumpărat
Ogoare. Toți slujbași mei,
Cu mine au lucrat și ei.
Cei cari la masa mea mâncau,
O sută cincizeci se vădeau.
Erau Iudei și slujitori
Și-asemenea și dregători.
Apoi, alăturea de ei,
Se adunau și toți acei
Cari dintre neamuri se vădeau
Și care, pe la noi, veneau.
Iată dar, ce se pregătea
Zilnic – atunci – la masa mea:
Aveam un bou și păsări deci
Și-asemenea șase berbeci.
La zece zile se-aducea
Tot vinul care trebuia.
Cu toate-acestea, n-am cerut
Venitul ce l-aș fi putut
Cere – căci fost-am dregător –
Să nu-l apăs pe-al meu popor
Care – pe-atunci – s-a arătat
A fi destul de-mpovărat.
Doamne, să-Ți amintești de mine
Și pomenește-mă, spre bine,
Pentru tot ceea ce-ai văzut,
Pentru popor, că am făcut!”
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
