2 Timotei 1
1
Destinatarul și salutul
1Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, după promisiunea vieții care este în Cristos Isus, 2lui Timotéi, copilul [meu] iubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru!
Rugăciune de mulțumire
3Aduc mulțumire#1,3 Lit.: „am har pentru Dumnezeu”. lui Dumnezeu – căruia îi aduc cult cu o conștiință curată, ca și strămoșii mei#1,3 Afirmația marchează continuitatea care există între iudaism și creștinism, continuitate fundamentată pe credința în Dumnezeu însuși. – când îmi aduc aminte#1,3 Lit.: „am [în] memorie”. de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea și ziua. 4Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea, ca să mă umplu de bucurie. 5Îmi mai amintesc de credința neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Loís, și în mama ta, Euníce, și sunt convins că este și în tine.
Pasiunea pentru evanghelie
6Din acest motiv îți amintesc să reînflăcărezi#1,6 Verbul „anazopyrèo” are, în Vechiul Testament, sensul de „a reveni la viață” (Gen 45,27; 2Rg 8,1.5). Literar înseamnă: „a aprinde din nou, a ațâța focul”. Darul lui Timotèi este ca un foc pe care neglijența l-ar putea stinge, dar, prin credință, Timotèi îl poate reaprinde. darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!#1,6 Aluzie la momentul în care Paul, împreună cu colegiul bătrânilor ( 1Tim 4,14), l-a consacrat pe Timotèi în ministerul său. 7Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul] tăriei, al iubirii și al chibzuinței. 8Așadar, nu te rușina de mărturia Domnului nostru și nici de mine, care [mă aflu] în lanțuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9cel care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor#1,9 Lit.: „înainte de timpul veacurilor”., 10dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit#1,10 Lit.: „a anulat”. moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelia 11pentru care eu am fost pus predicator, apostol și învățător#1,11 Multe manuscrise adaugă: „învățătorul popoarelor păgâne”. Probabil este o armonizare cu 1Tim 2,7.!
12Din acest motiv pătimesc acestea; dar nu mă rușinez, pentru că știu în cine am crezut și în cine mi-am pus încrederea și sunt convins că el are puterea să păstreze depozitul până în ziua aceea. 13Ia ca normă#1,13 Lit.: „prototip”. cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine în credința și iubirea care este în Cristos Isus! 14Păstrează depozitul cel bun#1,14 Expresia „depozitul” credinței (cf. 2Tim 2,12) este metaforică și are ca fond practica greacă și romană a depunerii și păstrării bunurilor. În mod obișnuit, la depunere se încheia un contract scris prin care depozitarul se obliga să păstreze intact bunul depus și să-l restituie la termenul stabilit. Legea nu permitea (decât cu clauze specificate în contract) o folosire a bunului încredințat în interes propriu. Punctul principal al contractului era fidelitatea în păstrarea bunurilor încredințate. Exista și o formă neoficială de a depune pe bază de jurământ („depositum sacrum”). În acest caz, alterarea bunului încredințat sau nerestituirea constituiau nu numai o trădare a pietății și a încrederii, ba chiar un jurământ fals, un sacrilegiu. Sfântul Paul a primit acest depozit de la Cristos pe calea Damascului (Gal 1,12-16; Ef 3,1-9; Rom 15,15-16). Spre deosebire de învățătorii falși care predică o doctrină personală, rod al propriilor speculații, urmărind un profit sau succes, sfântul Paul nu s-a considerat niciodată autorul acestui depozit. El este doar un deținător provizoriu, păstrătorul credinței pe care n-o inventează, nici nu o transformă, ci o păstrează și o transmite intactă. Acest depozit este cuvântul – obiect al credinței. Deși are grijă să se adapteze psihologiei ascultătorilor iudei și păgâni, sfântul Paul nu a acceptat niciodată abandonarea vreunui element al credinței. Timotèi, ca discipol al sfântului Paul, a primit acest depozit, pe care trebuie să-l păstreze și să-l încredințeze cu grijă numai acelora care-l vor putea transmite altora ( 2Tim 2,2). prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi!
Discipoli fideli și infideli
15Știi că toți cei din Asia ne-au părăsit, printre care și Figél și Hermogéne#1,15 Nu se știe cu precizie cine sunt acești creștini „din Asia” care l-au abandonat: probabil este vorba de creștini din Èfes sau din alte localități din Asia Mică, rezidenți la Roma, care, de frică sau de rușine, l-au părăsit pe Apostol în starea în care se afla, fără a se preocupa să-i ușureze chinurile din închisoare sau să dea mărturie în favoarea lui în această ultimă perioadă dură a vieții sale.. 16Domnul să se îndure de casa lui Onesífor, pentru că de multe ori și el m-a îmbărbătat#1,16 Lit.: „m-a împrospătat”. și nu i-a fost rușine de lanțurile mele, 17ba chiar, când a fost la Roma, m-a căutat cu grijă și m‑a găsit! 18Domnul să-i dea să afle îndurare la Dumnezeu în ziua aceea și tu știi bine cât de mult a slujit la Éfes!#1,18 Nu se știe nimic despre Onesifòr, în afară de informațiile de aici: familia lui locuia la Èfes ( 2Tim 4,19). După lucrarea apocrifă Faptele lui Paul și ale Tèclei, ar fi fost convertit de Paul la Iconiu, în casa proprie. Din text, reiese că în epoca redactării scrisorii era deja mort și de aceea se imploră îndurare pentru el „în ziua aceea”, care nu poate fi alta decât cea a judecății (cf. 2Tim 1,12; 4,8). În acest caz, ar fi aici un indiciu, chiar dacă vag, despre rugăciunile de mijlocire pentru răposați. #Fil 3,5 #Fap 23,1; 24,16 #4,9 #Fap 16,1 #Rom 8,15 #Rom 1,16 #Ef 2,8-9 #Tit 3,5 #Tit 2,11 #Ef 1,9-10 #1Cor 15,54-57 #Evr 2,14 #1Tim 2,7 #1Tim 6,3 #1Tim 6,20 #4,16
Selectat acum:
2 Timotei 1: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași
2 Timotei 1
1
Destinatarul și salutul
1Paul, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, după promisiunea vieții care este în Cristos Isus, 2lui Timotéi, copilul [meu] iubit: har, îndurare și pace de la Dumnezeu Tatăl și de la Cristos Isus Domnul nostru!
Rugăciune de mulțumire
3Aduc mulțumire#1,3 Lit.: „am har pentru Dumnezeu”. lui Dumnezeu – căruia îi aduc cult cu o conștiință curată, ca și strămoșii mei#1,3 Afirmația marchează continuitatea care există între iudaism și creștinism, continuitate fundamentată pe credința în Dumnezeu însuși. – când îmi aduc aminte#1,3 Lit.: „am [în] memorie”. de tine în rugăciunile mele fără încetare, noaptea și ziua. 4Amintindu-mi de lacrimile tale, mă cuprinde dorul de a te vedea, ca să mă umplu de bucurie. 5Îmi mai amintesc de credința neprefăcută care este în tine, care a fost mai întâi în bunica ta, Loís, și în mama ta, Euníce, și sunt convins că este și în tine.
Pasiunea pentru evanghelie
6Din acest motiv îți amintesc să reînflăcărezi#1,6 Verbul „anazopyrèo” are, în Vechiul Testament, sensul de „a reveni la viață” (Gen 45,27; 2Rg 8,1.5). Literar înseamnă: „a aprinde din nou, a ațâța focul”. Darul lui Timotèi este ca un foc pe care neglijența l-ar putea stinge, dar, prin credință, Timotèi îl poate reaprinde. darul lui Dumnezeu care este în tine prin impunerea mâinilor mele!#1,6 Aluzie la momentul în care Paul, împreună cu colegiul bătrânilor ( 1Tim 4,14), l-a consacrat pe Timotèi în ministerul său. 7Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci [Duhul] tăriei, al iubirii și al chibzuinței. 8Așadar, nu te rușina de mărturia Domnului nostru și nici de mine, care [mă aflu] în lanțuri pentru el, ci suferă împreună cu mine pentru evanghelie după puterea lui Dumnezeu, 9cel care ne-a mântuit și ne-a chemat cu o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci pentru planul său și pentru harul pe care ni l-a dat în Cristos Isus mai înainte de începutul veacurilor#1,9 Lit.: „înainte de timpul veacurilor”., 10dar care acum a fost descoperit prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos, care a nimicit#1,10 Lit.: „a anulat”. moartea și a făcut să strălucească viața și nemurirea prin evanghelia 11pentru care eu am fost pus predicator, apostol și învățător#1,11 Multe manuscrise adaugă: „învățătorul popoarelor păgâne”. Probabil este o armonizare cu 1Tim 2,7.!
12Din acest motiv pătimesc acestea; dar nu mă rușinez, pentru că știu în cine am crezut și în cine mi-am pus încrederea și sunt convins că el are puterea să păstreze depozitul până în ziua aceea. 13Ia ca normă#1,13 Lit.: „prototip”. cuvintele sănătoase pe care le-ai auzit de la mine în credința și iubirea care este în Cristos Isus! 14Păstrează depozitul cel bun#1,14 Expresia „depozitul” credinței (cf. 2Tim 2,12) este metaforică și are ca fond practica greacă și romană a depunerii și păstrării bunurilor. În mod obișnuit, la depunere se încheia un contract scris prin care depozitarul se obliga să păstreze intact bunul depus și să-l restituie la termenul stabilit. Legea nu permitea (decât cu clauze specificate în contract) o folosire a bunului încredințat în interes propriu. Punctul principal al contractului era fidelitatea în păstrarea bunurilor încredințate. Exista și o formă neoficială de a depune pe bază de jurământ („depositum sacrum”). În acest caz, alterarea bunului încredințat sau nerestituirea constituiau nu numai o trădare a pietății și a încrederii, ba chiar un jurământ fals, un sacrilegiu. Sfântul Paul a primit acest depozit de la Cristos pe calea Damascului (Gal 1,12-16; Ef 3,1-9; Rom 15,15-16). Spre deosebire de învățătorii falși care predică o doctrină personală, rod al propriilor speculații, urmărind un profit sau succes, sfântul Paul nu s-a considerat niciodată autorul acestui depozit. El este doar un deținător provizoriu, păstrătorul credinței pe care n-o inventează, nici nu o transformă, ci o păstrează și o transmite intactă. Acest depozit este cuvântul – obiect al credinței. Deși are grijă să se adapteze psihologiei ascultătorilor iudei și păgâni, sfântul Paul nu a acceptat niciodată abandonarea vreunui element al credinței. Timotèi, ca discipol al sfântului Paul, a primit acest depozit, pe care trebuie să-l păstreze și să-l încredințeze cu grijă numai acelora care-l vor putea transmite altora ( 2Tim 2,2). prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi!
Discipoli fideli și infideli
15Știi că toți cei din Asia ne-au părăsit, printre care și Figél și Hermogéne#1,15 Nu se știe cu precizie cine sunt acești creștini „din Asia” care l-au abandonat: probabil este vorba de creștini din Èfes sau din alte localități din Asia Mică, rezidenți la Roma, care, de frică sau de rușine, l-au părăsit pe Apostol în starea în care se afla, fără a se preocupa să-i ușureze chinurile din închisoare sau să dea mărturie în favoarea lui în această ultimă perioadă dură a vieții sale.. 16Domnul să se îndure de casa lui Onesífor, pentru că de multe ori și el m-a îmbărbătat#1,16 Lit.: „m-a împrospătat”. și nu i-a fost rușine de lanțurile mele, 17ba chiar, când a fost la Roma, m-a căutat cu grijă și m‑a găsit! 18Domnul să-i dea să afle îndurare la Dumnezeu în ziua aceea și tu știi bine cât de mult a slujit la Éfes!#1,18 Nu se știe nimic despre Onesifòr, în afară de informațiile de aici: familia lui locuia la Èfes ( 2Tim 4,19). După lucrarea apocrifă Faptele lui Paul și ale Tèclei, ar fi fost convertit de Paul la Iconiu, în casa proprie. Din text, reiese că în epoca redactării scrisorii era deja mort și de aceea se imploră îndurare pentru el „în ziua aceea”, care nu poate fi alta decât cea a judecății (cf. 2Tim 1,12; 4,8). În acest caz, ar fi aici un indiciu, chiar dacă vag, despre rugăciunile de mijlocire pentru răposați. #Fil 3,5 #Fap 23,1; 24,16 #4,9 #Fap 16,1 #Rom 8,15 #Rom 1,16 #Ef 2,8-9 #Tit 3,5 #Tit 2,11 #Ef 1,9-10 #1Cor 15,54-57 #Evr 2,14 #1Tim 2,7 #1Tim 6,3 #1Tim 6,20 #4,16
Selectat acum:
:
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași