Isaia 4
4
1Șapte femei vor apuca în ziua aceea un singur bărbat și vor zice:
„Vom mânca pâinea noastră înșine
și ne vom îmbrăca în hainele noastre;
numai fă-ne să-ți purtăm numele#4,1 Lit.: „numai să fie chemat numele tău asupra noastră”. În realitate, femeia nu lua niciodată numele soțului; acesta era pronunțat la sfârșitul celebrării căsătoriei, ceea ce implica un drept de posesie și o datorie de protecție (Ex 21,10). Condiția unei femei necăsătorite era întotdeauna considerată tristă și dezonorantă (Is 54,1; Dt 25,5-6). Pentru a scăpa, în situația evocată de profet, femeile recurg la o soluție disperată, angajându-se să se întrețină singure.
și înlătură rușinea de la noi!”.
2În ziua aceea, odrasla#4,2 „Odrasla Domnului”, în paralelism cu „rodul pământului”, ar putea să însemne binecuvântările divine în general, pe regele Davídico-mesianic sau restul sfânt sau Mesia. Aceeași expresie, în Ier 23,5; 33,15; Zah 3,8; 6,12, se referă la regele mesianic. Domnului
va fi spre frumusețe și glorie,
iar rodul pământului,
spre măreție și splendoare
pentru cei eliberați ai lui Israél.
3Cel care va rămâne în Sión
și cel care va fi lăsat în Ierusalím
se vor numi sfinți,
oricine va fi scris spre viață în Ierusalím#4,3 Israèlul infidel va fi pedepsit; dar, întrucât Dumnezeu îl iubește pe poporul său, un „rest” va scăpa de spada invadatorilor. Deja cunoscută de Am 3,12; 5,15; 9,8-10, tema este reluată de Is 6,13; 7,3; 10,19-21; 28,5-6; 37,4 = 2Rg 19,4; 37,31-32; cf. Mih 4,2; 5,2; Ier 3,14 etc. Rămas la Ierusalím, acest rest purificat va deveni din nou o națiune puternică. În acest verset se află una dintre originile ideii de „carte a vieții”, care va cunoaște o dezvoltare importantă mai ales în literatura apocaliptică (cf. Ex 32,33; Ez 13,9; Ps 69,29; 87,6; Ap 13,8)..
4Când Domnul va spăla murdăria
fiicelor Siónului
și va curăți sângele Ierusalímului
din mijlocul lui
printr-un duh de judecată
și printr-un duh de foc,
5Domnul va crea, peste toată
întinderea muntelui Siónului
și peste locurile lui de adunare,
un nor de fum ziua
și strălucirea unei flăcări de foc noaptea:
căci un acoperământ
este deasupra oricărei glorii#4,5 În templu, se întoarce să locuiască gloria Domnului, acoperită ca de un baldachin (Il 2,16; Ps 19,6) sau ca de un cort pe câmp. Un astfel de acoperiș nu va fi numai pentru glorie, ci și protecție pentru popor împotriva asalturilor focului estiv sau a focului care consumă și împotriva furtunilor de iarnă.,
6va fi un cort pentru umbră
împotriva dogoarei în timpul zilei,
și refugiu și adăpost
împotriva vijeliei și a ploii. #Gen 30,23; Lc 1,25 #6,13; 53,2 #10,20; 37,31 #Mal 3,16 #Os 7,6; Lam 2,3 #25,4; Ps 14,6
Selectat acum:
Isaia 4: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași