În luna Nisán, în al douăzecilea an al regelui Artaxérxes, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul și l-am dat regelui. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui. Regele mi-a zis: „Pentru ce ai fața tristă, deși nu ești bolnav? Aceasta nu poate fi decât tristețea inimii”. Atunci mi-a fost foarte mare teamă. I-am răspuns regelui: „Să trăiască regele în veci! Cum să nu am fața tristă când cetatea în care sunt mormintele părinților mei este pustiită și porțile ei sunt mistuite de foc?”. Regele mi-a zis: „Ce vrei să ceri?”. Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor și i-am răspuns regelui: „Dacă este un [lucru] bun pentru rege și dacă slujitorul tău a aflat har în ochii tăi, trimite-mă în cetatea mormintelor părinților mei ca s-o reconstruiesc!”. Regele – lângă care stătea regina – mi-a zis: „Până când va dura călătoria și când te vei întoarce?”. I-a plăcut regelui, mi-a dat drumul, iar eu i-am zis când [mă voi întoarce]. Apoi i-am zis regelui: „Dacă este un [lucru] bun pentru rege, să mi se dea scrisori pentru guvernatorii de dincolo de Râu ca să mă lase să trec și să ajung în Iúda și o scrisoare pentru Asáf, păzitorul pădurii regelui, ca să-mi dea lemn să fac grinzi pentru porțile fortăreței care este lângă casă, pentru zidul cetății și pentru casa unde voi merge!”. Regele mi-a dat, pentru că mâna binevoitoare a Domnului era asupra mea.
Am ajuns la guvernatorii de dincolo de Râu și le-am dat scrisorile regelui. Regele trimisese cu mine căpetenii ale armatei și călăreți.
Când au auzit Sanbalát din Horón și Tobía, slujitorul din Amón, le-a părut tare rău că a venit cineva să caute binele fiilor lui Israél.
Am ajuns la Ierusalím și am stat acolo trei zile. M-am ridicat noaptea, eu și puținii oameni care erau cu mine, și nu am spus nimănui ce îmi pusese Domnul la inimă să fac pentru Ierusalím. Nu aveam cu mine niciun animal decât animalul pe care călăream. Am ieșit noaptea pe Poarta Văii, spre Izvorul Balaurului și spre Poarta Gunoiului. Am cercetat zidurile Ierusalímului, care erau sparte, și porțile lui care erau mistuite de foc. Am trecut pe la Poarta Izvorului și pe la Piscina Regelui, dar nu era loc pentru animalul de sub mine ca să treacă. Am urcat până la pârâu noaptea și am cercetat zidul. Apoi, revenind prin Poarta Văii, m-am întors. Guvernatorii nu știau unde mersesem și ce făceam. Căci până atunci nu le făcusem cunoscut nici iudeilor, nici preoților, nici conducătorilor, nici guvernatorilor și nici celorlalți care făceau lucrarea. Apoi le-am zis: „Voi vedeți nenorocirea în care suntem: Ierusalímul este pustiit și porțile lui sunt arse în foc. Veniți să reconstruim zidul Ierusalímului, ca să nu mai fim de batjocură!”. Le-am făcut cunoscut cum mâna cea binevoitoare a Domnului fusese asupra mea și cuvintele regelui pe care mi le spusese. Ei au spus: „Să ne ridicăm și să construim!”. Și s-au încurajat pentru [a face] bine.
Când au auzit Sanbalát din Horón, Tobía, slujitorul din Amón, și Ghéșem din Arábia și-au bătut joc de noi și ne-au disprețuit. Ei au zis: „Ce este acest lucru pe care îl faceți? Vreți să vă revoltați împotriva regelui?”. Însă eu le-am răspuns, zicându-le: „Dumnezeul cerurilor ne va da succes; noi, slujitorii lui, ne vom ridica și vom construi. Dar voi nu aveți parte, nici drept, nici amintire în Ierusalím”.
Aplicația Biblia
Aplicația Biblia pentru Copii
