Numeri 22
22
VI. ÎN MOÁB
1Fiii lui Israél au pornit și și-au fixat tabăra în stepele Moábului, dincolo de Iordán, în fața Ierihónului.
Regele Bálac și Balaám
2Bálac, fiul lui Țipór#22,2 Lit.: „pasăre”., a văzut tot ceea ce făcuse Israél amoréilor. 3Moáb s-a temut mult de popor pentru că era numeros.
Moáb s-a înspăimântat de fiii lui Israél. 4Moáb le-a zis bătrânilor lui Madián: „Mulțimea aceasta va devora tot ceea ce este în jurul nostru așa cum boul devorează verdeața de pe câmp”.
În timpul acela Bálac, fiul lui Țipór, era rege în Moáb. 5A trimis mesageri la Balaám, fiul lui Beór, la Petór#22,5 Se află în Siria mesopotamiană (după Dt 23,5, în Àram-Naharàim), pe malul drept al Eufràtului superior, Râul prin excelență (cf. Gen 31,21; Ex 23,31)., pe râu, în țara fiilor lui Amáv#22,5 Lit.: „al poporului său”. Această interpretare se bazează pe o inscripție babiloniană din secolul al XIV-lea î.C., găsită la Antiohía Siriei, unde se vorbește despre „Țara lui Amàv”, situată între Alèppo și Eufràt sau Carchèmiș., ca să-l cheme și să-i spună: „Iată, un popor a ieșit din Egipt, acoperă fața pământului și s-a așezat în fața mea. 6Acum vino, te rog, să blestemi pentru mine poporul acesta, căci este mai puternic decât mine; poate că îl voi putea bate și-l voi izgoni din țară, căci știu că pe cine binecuvântezi tu este binecuvântat și pe cine blestemi tu este blestemat”.
7Bătrânii lui Moáb și bătrânii lui Madián au plecat având în mâinile lor daruri#22,7 Lit.: „cu ghicitorile în mâinile lor”. pentru ghicitor. Au ajuns la Balaám și i-au spus cuvintele lui Bálac. 8[Balaám] le-a zis: „Rămâneți aici peste noapte și vă voi da răspuns după cum îmi va spune Domnul”. Căpeteniile din Moáb au rămas cu Balaám. 9Dumnezeu a venit la Balaám și i-a zis: „Cine sunt oamenii aceștia care sunt la tine?”. 10Balaám i-a răspuns lui Dumnezeu: „Bálac, fiul lui Țipór, regele din Moáb, i-a trimis la mine [să-mi spună]: 11«Iată, un popor a ieșit din Egipt și acoperă fața pământului; vino și blestemă-l pentru mine; poate că îl voi putea bate și-l voi izgoni!»”. 12Dumnezeu i-a zis lui Balaám: „Să nu te duci cu ei și nici să nu blestemi poporul, căci el este binecuvântat!”. 13Balaám s-a sculat dimineața și a zis căpeteniilor lui Bálac: „Mergeți în țara voastră, căci Domnul nu m-a lăsat să merg cu voi!”. 14Căpeteniile din Moáb s-au sculat, au venit la Bálac și i-au spus: „Balaám a refuzat să vină cu noi”.
15Bálac a trimis din nou mai multe căpetenii, mai de vază decât celelalte. 16Au ajuns la Balaám și i-au zis: „Așa vorbește Bálac, fiul lui Țipór: «Te rog, nu refuza să vii la mine; 17căci îți voi da multă cinste și voi face tot ce-mi vei spune; vino, te rog, și blestemă pentru mine poporul acesta!»”. 18Balaám a răspuns și le-a zis slujitorilor lui Bálac: „Să-mi dea Bálac chiar și casa lui plină de argint și de aur, nu pot să încalc cuvântul Domnului și să fac vreun lucru mic sau mare. 19Dar rămâneți, vă rog, aici noaptea aceasta și voi vedea ce-mi mai spune Domnul”. 20Dumnezeu a venit la Balaám în timpul nopții și i-a zis: „Dacă vin la tine oamenii [aceia], scoală-te și du-te cu ei; dar să faci numai ce-ți voi spune!”. 21Balaám s-a sculat dimineața, a pus șaua pe măgăriță și a mers cu căpeteniile lui Moáb.
Măgărița lui Balaám
22Dumnezeu s-a aprins de mânie pentru că plecase. Îngerul Domnului s-a așezat în drum ca să i se împotrivească. Iar Balaám era călare pe măgărița lui și doi slujitori ai lui erau cu el. 23Măgărița l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână; s-a abătut din drum și a luat-o pe câmp. Balaám și-a bătut măgărița ca s-o aducă la drum.
24Îngerul Domnului s-a așezat pe cărarea dintre vii: acolo era un zid de o parte și un zid de cealaltă parte. 25Măgărița l-a văzut pe Îngerul Domnului; s-a strâns spre zid și a strâns piciorul lui Balaám de zid. Balaám a bătut-o din nou.
26Îngerul Domnului a trecut din nou și s-a așezat într-un loc unde nu era cale să te întorci nici la dreapta, nici la stânga. 27Măgărița l-a văzut pe Îngerul Domnului și s-a culcat sub Balaám. Balaám s-a aprins de mânie și a bătut măgărița cu un toiag.
28Domnul a deschis gura măgăriței și ea i-a zis lui Balaám: „Ce ți-am făcut că m-ai bătut de trei ori?”. 29Balaám i-a zis măgăriței: „Pentru că ți-ai bătut joc de mine; ai noroc că nu am o sabie în mână, că acum te-aș ucide”. 30Măgărița i-a zis lui Balaám: „Nu sunt eu oare măgărița ta pe care ai călărit mereu#22,30 LXX are: „din tinerețea ta”. până în ziua de azi? Am eu oare obicei să-ți fac așa?”. Și el a răspuns: „Nu”.
31Domnul i-a deschis ochii lui Balaám și Balaám l-a văzut pe Îngerul Domnului stând în drum cu sabia scoasă în mână: s-a plecat și s-a aruncat cu fața la pământ. 32Îngerul Domnului i-a zis: „Pentru ce ți-ai bătut măgărița de trei ori? Iată, eu am ieșit ca să-ți stau împotrivă, căci drumul duce spre prăpastie înaintea mea. 33Măgărița m-a văzut și s-a abătut de trei ori dinaintea mea; dacă nu s-ar fi abătut dinaintea mea, pe tine te-aș fi omorât, iar pe ea aș fi lăsat-o în viață”. 34Balaám a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, căci nu știam că te-ai așezat înaintea mea pe drum; și acum, dacă este rău în ochii tăi, mă voi întoarce”. 35Îngerul Domnului i-a zis lui Balaám: „Mergi cu oamenii aceștia; dar să spui numai cuvintele pe care ți le voi spune eu!”. Și Balaám a mers cu căpeteniile lui Bálac.
36Bálac a auzit că vine Balaám și i-a ieșit înainte la Ir-Moáb, care este la hotarul lui Arnón, la capătul ținutului. 37Bálac i-a zis lui Balaám: „N-am trimis eu oare la tine să te cheme? Pentru ce n-ai venit la mine? Nu pot eu oare să-ți dau cinste?”. 38Balaám i-a zis lui Bálac: „Iată că am venit la tine; acum, nu voi putea să zic nimic: cuvântul pe care Dumnezeu îl va pune în gura mea, pe acela îl voi spune”.
39Balaám a mers cu Bálac și au ajuns la Chiriát-Huțót#22,39 Este amintită numai aici. S-a propus localizarea ei la El-Qeirièh, la 12 km nord-est de Dibòn.. 40Bálac a jertfit boi și oi și a trimis și lui Balaám și căpeteniilor care erau cu el. 41Dimineața, Bálac l-a luat pe Balaám și au urcat pe Bamót-Báal#22,41 Cf. nota la Num 21,19. și au văzut de acolo hotarul poporului. #Ct 8,7; Iob 28,15-19; Înț 7,9 #2Cor 1,17
Selectat acum:
Numeri 22: VBRC2020
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2020 Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei Romano-Catolice de Iași