YouVersion
Pictograma căutare

Proverbe 31

31
VIII. CUVINTELE LUI LEMUÉL#31,1 Sub forma unui îndemn matern, maximele din v. 1-9 sunt sfaturi de înțelepciune adaptate pentru un suveran. Regele este îndemnat să se ferească de prostituate și să nu se dedea la ospețe care l-ar împiedica să facă dreptate celor slabi și săraci.
1Cuvintele lui Lemuél#31,1 Nume necunoscut în Biblie.,
regele din Mássa#31,1 Spre deosebire de Agùr, pare să fi fost un cap de trib (cf. Gen 25,14-16).,
pe care l-a instruit mama lui#31,1 Cuvintele de înțelepciune provin din învățătura mamei, lucru neobișnuit, întrucât, în general, tatăl își instruia fiul atât în Israèl (cf. Prov 1,10; 2,1; 3,1.21; 4,1.10,20; 5,1 etc.; dar în 1,8 și 6,20, alături de tată este amintită și mama), cât și în afara lui, așa cum este în cazul textelor sapiențiale ale lui Merikàre, Amenemhàt I și Amenemòpe..
2Ce [să zic], fiul meu?
Ce, fiul sânului meu?
Și ce anume, fiul voturilor mele?#31,2 Sunt expresii de mirare, corespunzătoare unei dezaprobări solemne și ferme și, deci, unei interziceri. Mama se adresează direct regelui, fiul său, lucru neobișnuit în celelalte proverbe. Interesant este că termenul „fiu” apare în aramaică la fel ca în Ps 2,12. Expresia „al voturilor mele” poate fi înțeleasă ca „mult dorit” (cf. 1Sam 1,11).
3Nu-ți da femeilor vigoarea
și căile tale, celor care-i distrug pe regi!#31,3 Referință clară la istoria tristă a lui Solomòn (cf. 1Rg 11,1-4; Sir 47,19). Asupra pericolelor vinului se insistă deseori în Cărțile Sapiențiale (cf. Prov 20,1; 23,29-35 etc.). Asupra nepotrivirii lui în viața suveranilor insistă Qoh 10,16-17. Istoria poporului evreu amintea cu groază episodul banchetului lui Asuèr (cf. Est 1) și pe cel al lui Baltazàr (cf. Dan 5), dar îl amintea cu plăcere pe cel al lui Holofèrn (cf. Idt 12,10–13,10) pentru consecințele lui.
4Nu este pentru regi, Lemuél,
nu este pentru regi să bea vin
și nici pentru cei care conduc
[să spună]:
„Unde este băutura tare?”.
5Ca, bând, să uite hotărârea
și să schimbe sentința vreunuia
dintre fiii celor umili.
6Dați băutură tare celui care piere
și vin, celui cu sufletul amărât!#31,6 În special pentru suferințele morale (cf. Mt 27,34).
7Să bea și să-și uite necazul lor
și să nu-și mai amintească de chinul lor!
8Deschide-ți gura pentru cel mut#31,8 Nu trebuie înțeles în sens fizic, ci metaforic, pentru a-i indica pe toți cei care nu au posibilitatea de a se face ascultați, întrucât sunt săraci, umili și oprimați (cf. Ps 58,2-6).,
pentru cauza vreunuia dintre fiii
celor neajutorați!
9Deschide-ți gura, judecă cu dreptate,
ia partea celui umil și a celui nevoiaș!
IX. ELOGIU FEMEII DESĂVÂRȘITE
10àlef Femeia de valoare, cine o poate găsi?#31,10 Întrebarea arată că nu se găsește ușor acest tip de femeie, dar când se găsește, e o mare comoară (cf. Prov 12,4).
Ea este mai prețioasă decât coralii
din depărtare.
11bet Inima soțului ei se încrede în ea
și prada nu-i va lipsi.
12ghimel Ea îi procură binele, și nu răul,
în toate zielele vieții ei.
13dalet Ea caută lână și in#31,13 Produse indispensabile pentru economia casnică a timpului (cf. Dt 22,11; Ios 2,6; Os 2,5.9).
și face lucruri plăcute cu palmele sale.
14he Este ca o corabie de comerț,
de departe aduce hrana ei.
15waw Se scoală când încă este noapte
și dă hrană casei sale
și hotărâre slujitoarelor sale#31,15 Într-o casă ordonată, așa cum se distribuie porția de mâncare slujitorilor care merg la lucru, tot la fel se împart poruncile pentru munca de peste zi..
16zain Se gândește la un câmp și-l ia,
din rodul palmelor sale plantează o vie#31,16 Ideea este interesantă, întrucât presupune o evoluție a stării sociale a femeii, care poate să dispună de rodul muncii ei..
17het Își încinge cu putere coapsele#31,17 Pentru a munci, la fel cum era necesar același gest pentru a pleca în călătorie (cf. Lc 12,35).
și-și întărește brațele.
18tet Își dă seama#31,18 Lit.: „gustă”. că este bun câștigul ei
și candela ei nu se stinge noaptea#31,18 În sens metaforic, întrucât candela este semnul vieții și indică prosperitatea casei (cf. Prov 13,9). Stingerea ei este semnul calamității (cf. Ier 25,10; Iob 18,6)..
19yod Mâinile ei se întind spre furcă
și palmele sale apucă fusul.
20kaf Ea își desface palma către cel umil
și-și întinde mâna către cel nevoiaș.
21lamed Ea nu se teme de zăpadă pentru casa ei,
pentru că toată casa ei
este îmbrăcată în [haine] stacojii#31,21 S-ar putea înțelege și: „haine duble”, adică haine normale și haine necesare pentru timpul rece al iernii..
22mem Își face covoare,
îmbrăcămintea ei este din in și purpură#31,22 Indică bunăstarea, ba chiar luxul casei (cf. Ex 25,39; Ier 10,9; Iob 8,26; Ct 3,10)..
23nun Soțul ei este cunoscut la porți
când se așază cu bătrânii țării.
24samec Face tunici și le vinde,
dă cingători negustorului.
25ayn Este îmbrăcată cu tărie și strălucire
și râde în fața zilei următoare#31,25 Traducerea greacă și cea latină au „ziua de pe urmă”, ca și cum ar aștepta recompensa după moarte..
26pe Își deschide gura cu înțelepciune
și pe limba ei este legea bunătății.
27țàde Ea păstrează căile casei ei#31,27 Asemenea administratorului din parabola evanghelică din Lc 12,35-46, care supraveghează bunul mers al personalului.
și nu mănâncă pâinea leneviei.
28qof Fiii ei se ridică și o fac fericită,
iar soțul ei o laudă#31,28 LXX are: „Gura și-o deschide cu înțelepciune și după rânduială, milostenia ei i-a crescut copiii și aceștia au ajuns bogați, iar bărbatul i-a adus laudă”..
29reș „Multe fete au făcut bogății,
dar tu le întreci pe toate”#31,29 La fel cum spune iubitul miresei din Ct 6,8-9 și cum se repeta în Betùlia despre Iudíta (cf. Idt 13,18)..
30șin Falsă este grațiozitatea
și deșartă e frumusețea femeii,
dar cea care se teme de Domnul#31,30 Elogiul femeii desăvârșite poate fi și o descriere alegorică a înțelepciunii personificate (cf. Prov 8,22). Acest lucru pare să fie sugerat de adaosul din LXX: „O femeie înțeleaptă va fi lăudată”.,
ea trebuie lăudată.
31tau Dați-i după rodul mâinilor sale
și lucrările ei s-o laude la porți! #5,1-14; 6,20-35 #Dt 17,17; 1Rg 11,4 #Qoh 10,16-17 #3,15

Selectat acum:

Proverbe 31: VBRC2020

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te