Geneza 50:1-26

Iosif a căzut pe fața tatălui său, l‑a plâns și l‑a sărutat. Le‑a poruncit slujitorilor lui, doctorilor, să‑l îmbălsămeze pe tatăl său, iar doctorii l‑au îmbălsămat pe Israel. Astfel au trecut patruzeci de zile, căci atât durează zilele îmbălsămării. Și egiptenii l‑au plâns șaptezeci de zile. După ce au trecut zilele de jale, Iosif le‑a zis celor din casa lui Faraon: „Dacă am căpătat trecere în ochii voștri, vorbiți, vă rog, lui Faraon astfel: «Tatăl meu m‑a pus să jur, zicând: ‘Iată, în curând am să mor! Să mă îngropi negreșit în mormântul pe care mi l‑am săpat în țara Canaanului!’ Îngăduie‑mi deci să mă duc să‑l îngrop pe tatăl meu, iar apoi mă voi întoarce.»” Faraon a răspuns: „Du‑te și îngroapă‑ți tatăl, după jurământul pe care te‑a pus să‑l faci!” Iosif s‑a dus ca să‑și îngroape tatăl. Și au mers cu el toți slujitorii lui Faraon, bătrânii casei lui și toți bătrânii țării Egiptului, toată casa lui Iosif, frații săi și casa tatălui său; au lăsat în ținutul Goșen doar copiii, turmele și cirezile. Împreună cu Iosif mai erau care și călăreți, iar convoiul era foarte mare. Când au ajuns la Aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au plâns cu jale mare și grea, și Iosif a ținut pentru tatăl său un bocet de șapte zile. Locuitorii țării, canaaniții, au văzut bocetul de la Aria lui Atad și au zis: „Este mare bocet printre egipteni!” De aceea i s‑a dat acestei arii numele Abel‑Mițraim; ea este dincolo de Iordan. Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor. L‑au dus în țara Canaanului și l‑au îngropat în peștera din ogorul Macpela, pe care‑l cumpărase Avraam de la Efron, hititul, ca loc de înmormântare și care este în fața lui Mamre. După ce l‑a înmormântat pe tatăl său, Iosif s‑a întors în Egipt împreună cu frații săi și cu toți cei ce veniseră cu el la înmormântarea tatălui său. Când au văzut frații lui Iosif că tatăl lor a murit, și‑au zis: „Dacă Iosif ne urăște și ne va întoarce tot răul pe care i l‑am făcut?” Și au trimis să‑i spună lui Iosif: „Tatăl tău a poruncit astfel înainte de moarte: «Așa să‑i vorbiți lui Iosif: ‘Iartă, te rog, fărădelegea fraților tăi și păcatul lor, căci ți‑au făcut rău!’» Te rugăm deci, iartă fărădelegea robilor Dumnezeului tatălui tău!” Iosif a plâns la auzul acestor cuvinte. Apoi frații lui au venit chiar ei, au căzut cu fața la pământ înaintea lui și i‑au zis: „Iată‑ne, suntem robii tăi!” Iosif le‑a zis: „Nu vă temeți! Oare sunt eu în locul lui Dumnezeu? Planul vostru a fost să‑mi faceți rău, dar planul lui Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ce se vede azi: păstrarea în viață a unui popor numeros. Iar acum, nu vă temeți, căci eu vă voi purta de grijă vouă și copiilor voștri.” El i‑a încurajat și le‑a vorbit cu bunătate. Iosif a locuit în Egipt, alături de casa tatălui său; și a trăit o sută zece ani. Iosif i‑a văzut pe fiii lui Efraim până la al treilea neam; iar fiii lui Machir, fiul lui Manase, s‑au născut pe genunchii lui. Iosif le‑a zis fraților săi: „Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta negreșit și vă va scoate din țara aceasta și vă va duce în țara pe care le‑a jurat‑o lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov.” Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; atunci să luați și oasele mele de aici!” Când Iosif a murit, la vârsta de o sută zece ani, l‑au îmbălsămat și l‑au pus într‑un sarcofag în Egipt.