YouVersion
Pictograma căutare

Eclesiastul 2

2
1Am zis#Luca 12:19. Is. 50:11. inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, gustă fericirea!” Dar iată că și aceasta este o deșertăciune. 2Am zis#Prov. 14:13. Cap. 7:6 râsului: „Ești o nebunie!” și veseliei: „Ce te înșeli degeaba?” 3Am hotărât#Cap. 1:17. în inima mea să-mi veselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înțelepciune, și să stărui astfel în nebunie până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieții lor. 4Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5mi-am făcut grădini și livezi de pomi și am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7Am cumpărat robi și roabe și am avut copii de casă; am avut cirezi de boi și turme de oi mai multe decât toți cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8Mi-am strâns#1Împ. 9:28; 10:10. argint și aur și bogății ca de împărați și țări. Mi-am adus cântăreți și cântărețe și desfătarea fiilor oamenilor: o mulțime de femei. 9Am ajuns#Cap. 1:16. mare, mai mare decât toți cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înțelepciunea. 10Tot ce mi-au poftit ochii le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, și aceasta#Cap. 3:22; 5:18; 9:9. mi-a fost partea din toată osteneala mea. 11Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele și la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deșertăciune#Cap. 1:3,14. și goană după vânt și că nu este nimic trainic sub soare. 12Atunci mi-am întors privirile spre înțelepciune, prostie și nebunie#Cap. 1:17; 7:25.. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut și mai înainte. – 13Și am văzut că înțelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul. 14Înțeleptul#Prov. 17:24. Cap. 8:1 își are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric, dar am băgat de seamă că și unul, și altul au aceeași#Ps. 49:10. Cap. 9:2,3,11 soartă. 15Și am zis în inima mea: „Dacă și eu voi avea aceeași soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înțelept?” Și am zis în inima mea: „Și aceasta este o deșertăciune.” 16Căci pomenirea înțeleptului nu este mai veșnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Și apoi și înțeleptul moare, și nebunul! 17Atunci am urât viața, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deșertăciune și goană după vânt. 18Mi-am urât până și toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care i-o las#Ps. 49:10. omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. 19Și cine știe dacă va fi înțelept sau nebun? Și totuși el va fi stăpân pe toată munca mea, pe care am agonisit-o cu trudă și înțelepciune sub soare. Și aceasta este o deșertăciune. 20Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21Căci este câte un om care a muncit cu înțelepciune, cu pricepere și cu izbândă și îi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Și aceasta este o deșertăciune și un mare rău. 22Căci#Cap. 1:3; 3:9., drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui și din toată străduința inimii lui, cu care se trudește sub soare? 23Toate zilele lui sunt pline de durere#Iov 5:7; 14:1., și truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Și aceasta este o deșertăciune. 24Nu#Cap. 3:12,13,22; 5:18; 8:15. este altă fericire pentru om decât să mănânce și să bea și să-și înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui. Dar am văzut că și aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. 25Cine, într-adevăr, poate să mănânce și să se bucure fără El? 26Căci El îi dă omului plăcut Lui înțelepciune, știință și bucurie, dar celui păcătos îi dă grija să strângă și s-adune, ca să-i dea#Iov 27:16,17. Prov. 28:8. celui plăcut lui Dumnezeu. Și aceasta este o deșertăciune și goană după vânt.

Selectat acum:

Eclesiastul 2: EDC100

Evidențiere

Partajează

Copiază

None

Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te