5
Plângerile poporului
1Din partea oamenilor din popor și din partea nevestelor lor s-au ridicat mari plângeri#Is. 5:7. împotriva fraților#Lev. 25:35‑37. Deut. 15:7. lor iudei. 2Unii ziceau: „Noi, fiii noștri și fetele noastre suntem mulți; să ni se dea grâu ca să mâncăm și să trăim!” 3Alții ziceau: „Punem zălog ogoarele, viile și casele noastre, ca să avem grâu în timpul foametei.” 4Alții ziceau: „Am împrumutat argint punând zălog ogoarele și viile noastre pentru birul împăratului. 5Și totuși, carnea#Is. 58:7. noastră este ca și carnea fraților noștri, copiii noștri sunt ca și copiii lor, și iată, îi supunem la robie#Ex. 21:7. Lev. 25:39. pe fiii noștri și pe fetele noastre și multe din fetele noastre au și fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele și viile noastre sunt ale altora.” 6M-am supărat foarte tare când le-am auzit plângerile și cuvintele acestea. 7Am hotărât să-i mustru pe cei mari și pe dregători și le-am zis: „Ce, voi împrumutați cu#Ex. 22:25. Lev. 25:36. Ezec. 22:12. camătă fraților voștri?” Și am strâns în jurul meu o mare mulțime 8și le-am zis: „Noi i-am răscumpărat#Lev. 25:48., după puterea noastră, pe frații noștri iudei vânduți neamurilor, și voi să-i vindeți pe frații voștri? Și încă nouă să ne fie vânduți?” Ei au tăcut, neavând ce să răspundă. 9Apoi am zis: „Ce faceți voi nu este bine. N-ar trebui să umblați în frica#Lev. 25:36. Dumnezeului nostru, ca#2Sam. 12:14. Rom. 2:24. 1Pet. 2:12. să nu fiți de ocara neamurilor vrăjmașe nouă? 10Și eu, și frații mei, și slujitorii mei le-am împrumutat argint și grâu. Să le lăsăm dar datoria aceasta! 11Dați-le înapoi astăzi ogoarele, viile, măslinii și casele și a suta parte din argintul, din grâul, din mustul și din untdelemnul pe care l-ați cerut de la ei ca dobândă!” 12Ei au răspuns: „Le vom da înapoi și nu le vom cere nimic, vom face cum ai zis.” Atunci i-am chemat pe preoți, înaintea cărora i-am pus să jure#Ezra 10:5. Ier. 34:8,9. că își vor ține cuvântul. 13Și mi-am#Mat. 10:14. Fap. 13:51; 18:6. scuturat mantaua, zicând: „Așa să-l scuture Dumnezeu afară din casa lui și de averile lui pe orice om care nu-și va ține cuvântul și așa să fie scuturat omul acela și lăsat cu mâinile goale!” Toată adunarea a zis: „Amin!” Și L-au lăudat pe Domnul. Și poporul s-a#2Împ. 23:3. ținut de cuvânt.
Neemia, dregător
14Din ziua când m-a pus împăratul dregător peste ei în țara lui Iuda, de la al douăzecilea an până la al treizeci și doilea#Cap. 13:6. an al împăratului Artaxerxe, timp de doisprezece ani, nici eu, nici frații mei n-am trăit din veniturile cuvenite#1Cor. 9:4,15. dregătorului. 15Înainte de mine, cei dintâi dregători împovărau poporul și luau de la el pâine și vin, în afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar și slujitorii lor apăsau poporul. Eu#2Cor. 11:9; 12:13. n-am făcut așa din frică#Vers. 9 de Dumnezeu. 16Ba, mai mult, am lucrat la dregerea zidului acestuia, n-am cumpărat niciun ogor și toți slujitorii mei erau la lucru. 17Aveam la masă#2Sam. 9:7. 1Împ. 18:19. o sută cincizeci de oameni, iudei și dregători, în afară de cei ce veneau la noi din neamurile de primprejur. 18Mi se pregăteau#1Împ. 4:22. în fiecare zi un bou, șase berbeci aleși și păsări, și la fiecare zece zile se pregătea din belșug tot vinul care era de trebuință. Cu toate acestea, n-am cerut#Vers. 14,15 veniturile cuvenite dregătorului, pentru că lucrările apăsau greu asupra poporului acestuia. 19Adu-Ți#Cap. 13:22. aminte de mine spre bine, Dumnezeule, pentru tot ce am făcut pentru poporul acesta!