7
Numărul israeliților întorși sub Zorobabel
1După ce s-a zidit zidul și am#Cap. 6:1. pus ușile porților, au fost puși în slujbele lor ușierii, cântăreții și leviții. 2I-am poruncit fratelui meu, Hanani, și lui Hanania, căpetenia cetățuii Ierusalimului, om care îi întrecea pe mulți prin credincioșia și prin frica#Ex. 18:21. lui de Dumnezeu, 3și le-am zis: „Să nu se deschidă porțile Ierusalimului înainte de căldura soarelui și ușile să fie închise cu încuietorile în fața voastră! Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui!” 4Cetatea era încăpătoare și mare, dar popor era puțin în ea, și casele nu erau zidite. 5Dumnezeul meu mi-a pus în inimă gândul să adun mai-marii, dregătorii și poporul ca să-i număr. Am găsit o carte cu spițele de neam ale celor ce se suiseră întâi din robie și am văzut scris în ea cele ce urmează. 6Iată-i pe cei#Ezra 2:1. din țară care s-au întors din robie dintre aceia pe care îi luase robi Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui. 7Au plecat cu Zorobabel: Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum și Baana.
Numărul bărbaților din poporul lui Israel: 8fiii lui Pareoș: două mii o sută șaptezeci și doi; 9fiii lui Șefatia: trei sute șaptezeci și doi; 10fiii lui Arah: șase sute cincizeci și doi; 11fiii lui Pahat-Moab, dintre fiii lui Iosua și ai lui Ioab: două mii opt sute optsprezece; 12fiii lui Elam: o mie două sute cincizeci și patru; 13fiii lui Zatu: opt sute patruzeci și cinci; 14fiii lui Zacai: șapte sute șaizeci; 15fiii lui Binui: șase sute patruzeci și opt; 16fiii lui Bebai: șase sute douăzeci și opt; 17fiii lui Azgad: două mii trei sute douăzeci și doi; 18fiii lui Adonicam: șase sute șaizeci și șapte; 19fiii lui Bigvai: două mii șaizeci și șapte; 20fiii lui Adin: șase sute cincizeci și cinci; 21fiii lui Ater, din familia lui Ezechia: nouăzeci și opt; 22fiii lui Hașum: trei sute douăzeci și opt; 23fiii lui Bețai: trei sute douăzeci și patru; 24fiii lui Harif: o sută doisprezece; 25fiii lui Gabaon: nouăzeci și cinci; 26oamenii din Betleem și din Netofa: o sută optzeci și opt; 27oamenii din Anatot: o sută douăzeci și opt; 28oamenii din Bet-Azmavet: patruzeci și doi; 29oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira și din Beerot: șapte sute patruzeci și trei; 30oamenii din Rama și din Gheba: șase sute douăzeci și unu; 31oamenii din Micmaș: o sută douăzeci și doi; 32oamenii din Betel și din Ai: o sută douăzeci și trei; 33oamenii din celălalt Nebo: cincizeci și doi; 34fiii celuilalt Elam#Vers. 12: o mie două sute cincizeci și patru; 35fiii lui Harim: trei sute douăzeci; 36fiii Ierihonului: trei sute patruzeci și cinci; 37fiii Lodului, ai Hadidului și ai Onoului: șapte sute douăzeci și unu; 38fiii lui Senaa: trei mii nouă sute treizeci. 39Preoți: fiii lui Iedaia#1Cron. 24:7., din casa lui Iosua: nouă sute șaptezeci și trei; 40fiii lui Imer#1Cron. 24:14.: o mie cincizeci și doi; 41fiii lui Pașhur#1Cron. 9:12; 24:9.: o mie două sute patruzeci și șapte; 42fiii lui Harim#1Cron. 24:8.: o mie șaptesprezece. 43Leviți: fiii lui Iosua și ai lui Cadmiel, dintre fiii lui Hodva: șaptezeci și patru. 44Cântăreți: fiii lui Asaf: o sută patruzeci și opt. 45Ușieri: fiii lui Șalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiii lui Șobai: o sută treizeci și opt. 46Slujitori ai Templului: fiii lui Țiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot, 47fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon, 48fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai, 49fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar, 50fiii lui Reaia, fiii lui Rețin, fiii lui Necoda, 51fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah, 52fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefișim, 53fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur, 54fiii lui Bațlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harșa, 55fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah, 56fiii lui Nețiah și fiii lui Hatifa. 57Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida, 58fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel, 59fiii lui Șefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Hațebaim și fiii lui Amon. 60Toți slujitorii Templului și fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci și doi. 61Iată-i#Ezra 2:59. pe cei ce au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harșa, din Cherub-Adon și din Imer și care n-au putut să-și arate casa părintească și neamul ca dovadă că erau din Israel: 62fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda: șase sute patruzeci și doi. 63Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care o luase de nevastă pe una dintre fetele lui Barzilai, galaaditul, și a fost numit cu numele lor. 64Și-au căutat cartea spițelor neamului lor, dar n-au găsit-o. De aceea au fost dați afară din preoție, 65și dregătorul le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu va întreba un preot pe Urim și Tumim. 66Adunarea întreagă era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci de inși, 67în afară de robii și roabele lor, în număr de șapte mii trei sute treizeci și șapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe. 68Aveau șapte sute treizeci și șase de cai, două sute patruzeci și cinci de catâri, 69patru sute treizeci și cinci de cămile și șase mii șapte sute douăzeci de măgari. 70Mulți din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul#Cap. 8:9. a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire și cinci sute treizeci de veșminte preoțești. 71Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici#Ezra 2:69. de aur și două mii două sute de mine de argint. 72Celălalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint și șaizeci și șapte de veșminte preoțești. 73Preoții și leviții, ușierii, cântăreții, oamenii din popor, slujitorii Templului și tot Israelul s-au așezat în cetățile lor#Ezra 3:1..