Cântarea cântărilor 7
7
1Ce frumoase îți sunt picioarele în încălțămintea ta, fată#Ps. 44:13. de domn!
Marginile rotunde ale coapsei tale sunt ca niște lănțișoare de pus la gât,
lucrate de mâinile unui meșter iscusit.
2Pântecele tău este un pahar rotund,
de unde nu lipsește vinul mirositor;
trupul tău este un snop de grâu,
încins cu crini.
3Amândouă#Cap. 4:5. țâțele tale sunt ca doi pui de cerb,
ca gemenii unei căprioare.
4Gâtul#Cap. 4:4. tău este ca un turn de fildeș;
ochii tăi sunt ca iazurile Hesbonului, de lângă poarta Bat-Rabim;
nasul tău este ca Turnul Libanului,
care privește spre Damasc.
5Capul tău este cum e Carmelul,
și părul capului tău este ca purpura împărătească:
până și un împărat ar fi înlănțuit de pletele tale.
6Ce frumoasă și ce plăcută ești tu,
iubito, în mijlocul desfătărilor!
7Statura ta este ca finicul,
și țâțele tale – ca niște struguri.
8Îmi zic: „Mă voi sui în finic
și-i voi apuca crăcile!”
Atunci țâțele tale vor fi ca strugurii din vie,
mirosul suflării tale – ca al merelor.
9Și gura ta#Cap. 2:16; 6:3. toarnă un vin ales,
care curge lin, ca răspuns la dezmierdările mele,
și alunecă pe buzele noastre când adormim. –
10Eu sunt a iubitului meu, și#Ps. 45:11. el mă dorește pe mine.
11Vino, iubitule, haidem să ieșim pe câmp,
să mânem noaptea în sate!
12Dis-de-dimineață ne vom duce la vii
să#Cap. 6:11. vedem dacă a înmugurit via, dacă s-a deschis floarea
și dacă au înflorit rodiile.
Acolo îți voi da dragostea mea.
13Mandragorele#Gen. 30:14. își răspândesc mirosul
și deasupra ușii avem#Mat. 13:52. tot felul de roade bune, noi și vechi,
pe care pentru tine, iubitule, le-am păstrat.
Selectat acum:
Cântarea cântărilor 7: EDC100
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
© Drepturi de autor British and Foreign Bible Society (BFBS) și Societatea Biblică Interconfesională din România (SBIR) 1924, 2023
© copyright British and Foreign Bible Society and the Interconfessional Bible Society of Romania 1924, 2023