YouVersion
Pictograma căutare

Coloseni 2:9-23

Coloseni 2:9-23 BTF2015

Căci în el locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Și voi sunteți compleți în el, care este capul a toată stăpânirea și puterea, În care și sunteți circumciși cu circumcizia făcută fără mâini, în dezbrăcarea de trupul păcatelor cărnii, prin circumcizia lui Cristos; Fiind îngropați cu el în botez, în care sunteți și înviați cu el prin credința lucrării lui Dumnezeu, care l-a înviat dintre morți. Și pe voi, fiind morți în păcatele voastre și în necircumcizia cărnii voastre, v-a dat viață împreună cu el, iertându-vă toate fărădelegile, Ștergând înscrisul rânduielilor împotriva noastră, care ne era contrar și l-a luat din cale, pironindu-l pe crucea lui; Despuind principate și autorități, le-a făcut de rușine pe față, triumfând asupra lor în aceasta. De aceea nu lăsați pe nimeni să vă judece datorită mâncării, sau datorită băuturii, sau în respectarea unei sărbători, sau a lunii noi, sau a sabatelor, Care sunt o umbră a lucrurilor care vor veni; dar trupul este al lui Cristos. Nimeni să nu vă priveze de răsplată într-o umilință voită și închinare la îngeri, vârându-se în cele pe care nu le-a văzut, îngâmfat fără motiv prin mintea lui carnală, Și neținându-se de Capul, din care tot trupul, prin încheieturi și ligamente, având hrană servită și strâns legat împreună, crește cu creșterea lui Dumnezeu. De aceea dacă sunteți morți împreună cu Cristos față de principiile elementare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi în lume, vă supuneți rânduielilor, (Nu atinge; nu gusta; nu mânui; Care sunt toate pentru distrugere odată cu întrebuințarea), după poruncile și doctrinele oamenilor? Lucruri care, într-adevăr, au o aparență de înțelepciune într-o închinare la propria voință și umilință și neglijarea trupului, nefiind vreo onoare în satisfacerea cărnii.