Iov 6
6
1Dar Iov a răspuns și a zis:
2De ar fi fost cântărită în întregime mâhnirea mea și nenorocirea mea pusă în balanță împreună!
3Căci acum ar fi mai grea decât nisipul mării; de aceea cuvintele mele sunt înghițite.
4Fiindcă săgețile celui Atotputernic sunt în mine, otrava lor îmi bea duhul, terorile lui Dumnezeu se așază în rând împotriva mea.
5Rage măgarul sălbatic când are iarbă? Sau mugește boul peste nutrețul lui?
6Se poate mânca fără sare ceea ce este fără gust? Sau este vreun gust în albușul unui ou?
7Lucrurile pe care sufletul meu a refuzat să le atingă sunt ca hrana care mă întristează.
8O, de aș avea cererea mea împlinită și de mi-ar da Dumnezeu lucrul pentru care tânjesc!
9Chiar de i-ar plăcea lui Dumnezeu să mă nimicească, de și-ar dezlănțui mâna și m-ar stârpi!
10Atunci totuși aș avea mângâiere; da, m-aș împietri în întristare, să nu cruțe, pentru că nu am ascuns cuvintele Celui Sfânt.
11Ce este puterea mea ca eu să sper? Și ce este sfârșitul meu ca să îmi prelungesc viața?
12 Este puterea mea puterea pietrelor? Sau este carnea mea din aramă?
13Nu este ajutorul meu în mine? Și este înțelepciunea cu totul alungată de la mine?
14Celui ce este nenorocit, milă ar trebui arătată de prietenul său; dar el părăsește teama de cel Atotputernic.
15Frații mei au lucrat înșelător ca un pârâu și ei trec precum curgerea pâraielor,
16Care sunt negricioase din cauza gheții și în care zăpada este ascunsă;
17În timp ce se încălzesc, ele dispar; când este arșiță ele sunt mistuite din locul lor.
18Cărările drumului lor sunt abătute; merg spre nimic și pier.
19Trupele din Tema s-au uitat, caravanele din Seba i-au așteptat.
20Ei au fost încurcați deoarece au sperat; au venit acolo și au fost rușinați.
21Pentru că acum sunteți nimic; vedeți doborârea mea și vă temeți.
22Am spus eu: Aduceți-mi! Sau: Dați o răsplată pentru mine din averea voastră?
23Sau: Eliberați-mă din mâna dușmanului meu? Sau: Răscumpărați-mă din mâna celor puternici?
24Învață-mă și îmi voi ține limba; și fă-mă să înțeleg unde am greșit.
25Cât de puternice sunt cuvintele drepte! Dar ce mustră certarea voastră?
26Vă închipuiți că mustrați cuvintele și vorbirile unuia disperat, care sunt ca vântul?
27Da, voi copleșiți pe cel fără tată și săpați o groapă pentru prietenul vostru.
28De aceea acum mulțumiți-vă, priviți-mă, pentru că vă este evident dacă mint.
29Întoarceți-vă, vă rog, să nu fie aceasta nelegiuire; da, întoarceți-vă din nou, dreptatea mea este în aceasta.
30Este nelegiuire în limba mea? Nu poate gustul meu discerne lucruri perverse?
Selectat acum:
Iov 6: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: