Neemia 7
7
1Și s-a întâmplat, după ce zidul a fost construit și eu am așezat ușile și portarii și cântăreții și leviții au fost rânduiți,
2Că am dat fratelui meu Hanani și lui Hanania, conducătorul palatului, sarcina asupra Ierusalimului: pentru că era om credincios și se temea de Dumnezeu mai mult decât alții.
3Și le-am spus: Să nu fie porțile Ierusalimului deschise până soarele nu va fi arzător; și în timp ce ei stau acolo, să închidă ușile și să le zăvorască; și să rânduiască gărzi dintre locuitorii Ierusalimului, fiecare la garda lui și fiecare să fie în dreptul casei lui.
4Și cetatea era întinsă și mare, dar poporul era puțin în ea și casele nu erau construite.
5Și Dumnezeul meu a pus în inima mea să adun pe nobili și pe conducători și pe popor, ca să fie socotiți prin genealogie. Și am găsit un registru al genealogiei celor care se urcaseră întâi și am găsit scris în el,
6Aceștia sunt copiii provinciei, care s-au urcat din captivitate, dintre cei care fuseseră duși în captivitate, pe care Nebucadnețar, împăratul Babilonului, i-a dus, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare la cetatea lui;
7Care au venit cu Zorobabel, Ieșua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilșan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul, spun eu, al bărbaților poporului lui Israel era acesta:
8Copiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi.
9Copiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi.
10Copiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi.
11Copiii lui Pahat-Moab, dintre copiii lui Ieșua și ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece.
12Copiii lui Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
13Copiii lui Zatu, opt sute patruzeci și cinci.
14Copiii lui Zacai, șapte sute șaizeci.
15Copiii lui Binui, șase sute patruzeci și opt.
16Copiii lui Bebai, șase sute douăzeci și opt.
17Copiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci și doi.
18Copiii lui Adonicam, șase sute șaizeci și șapte.
19Copiii lui Bigvai, două mii șaizeci și șapte.
20Copiii lui Adin, șase sute cincizeci și cinci.
21Copiii lui Ater din Ezechia, nouăzeci și opt.
22Copiii lui Hașum, trei sute douăzeci și opt.
23Copiii lui Bețai, trei sute douăzeci și patru.
24Copiii lui Harif, o sută doisprezece.
25Copiii lui Gabaon, nouăzeci și cinci.
26Bărbații din Betleem și Netofa, o sută optzeci și opt.
27Bărbații din Anatot, o sută douăzeci și opt.
28Bărbații din Bet-Azmavet, patruzeci și doi.
29Bărbații din Chiriat-Iearim, Chefira și Beerot, șapte sute patruzeci și trei.
30Bărbații din Rama și din Gheba, șase sute douăzeci și unu.
31Bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi.
32Bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei.
33Bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
34Copiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci și patru.
35Copiii lui Harim, trei sute douăzeci.
36Copiii Ierihonului, trei sute patruzeci și cinci.
37Copiii lui Lod, ai lui Hadid și ai lui Ono, șapte sute douăzeci și unu.
38Copiii lui Sena, trei mii nouă sute treizeci.
39Preoții: copiii lui Iedaia, din casa lui Ieșua, nouă sute șaptezeci și trei.
40Copiii lui Imer, o mie cincizeci și doi.
41Copiii lui Pașhur, o mie două sute patruzeci și șapte.
42Copiii lui Harim, o mie șaptesprezece.
43Leviții: copiii lui Ieșua, ai lui Cadmiel și dintre copiii lui Hodva, șaptezeci și patru.
44Cântăreții: copiii lui Asaf, o sută patruzeci și opt.
45Portarii: copiii lui Șalum, copiii lui Ater, copiii lui Talmon, copiii lui Acub, copiii lui Hatita, copiii lui Șobai, o sută treizeci și opt.
46Netinimii: copiii lui Țiha, copiii lui Hasufa, copiii lui Tabaot.
47Copiii lui Cheros, copiii lui Sia, copiii lui Padon,
48Copiii lui Lebana, copiii lui Hagaba, copiii lui Șalmai,
49Copiii lui Hanan, copiii lui Ghidel, copiii lui Gahar,
50Copiii lui Reaia, copiii lui Rețin, copiii lui Necoda,
51Copiii lui Gazam, copiii lui Uza, copiii lui Paseah,
52Copiii lui Besai, copiii lui Meunim, copiii lui Nefișesim,
53Copiii lui Bacbuc, copiii lui Hacufa, copiii lui Harhur,
54Copiii lui Bațlit, copiii lui Mehida, copiii lui Harșa,
55Copiii lui Barcos, copiii lui Sisera, copiii lui Tamah,
56Copiii lui Nețiah, copiii lui Hatifa.
57Copiii servitorilor lui Solomon: copiii lui Sotai, copiii lui Soferet, copiii lui Perida,
58Copiii lui Iaala, copiii lui Darcon, copiii lui Ghidel,
59Copiii lui Șefatia, copiii lui Hatil, copiii lui Pocheret-Hațebaim, copiii lui Amon.
60Toți netinimii și copiii servitorilor lui Solomon, erau trei sute nouăzeci și doi.
61Și aceștia au fost cei care au urcat de asemenea de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub, Adon și Imer; dar ei nu au putut arăta casa tatălui lor, nici sămânța lor, dacă erau din Israel.
62Copiii lui Delaia, copiii lui Tobia, copiii lui Necoda, șase sute patruzeci și doi.
63Și dintre preoți: Copiii lui Hobaia, copiii lui Hacoț, copiii lui Barzilai, care a luat pe una dintre fiicele lui Barzilai galaaditul, de soție, și a fost numit după numele lor.
64Aceștia și-au căutat înregistrarea printre cei care au fost socotiți prin genealogie, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție, ca întinați.
65Și Tirșata le-a spus să nu mănânce din lucrurile preasfinte, până nu va sta în picioare un preot cu Urim și Tumim.
66Toată adunarea împreună era de patruzeci și două de mii trei sute șaizeci,
67În afară de servitorii lor și de servitoarele lor, dintre care erau șapte mii trei sute treizeci și șapte; și aveau două sute patruzeci și cinci de cântăreți și cântărețe.
68Caii lor, șapte sute treizeci și șase; catârii lor, două sute patruzeci și cinci;
69Cămilele lor, patru sute treizeci și cinci; șase mii șapte sute douăzeci de măgari.
70Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru lucrare. Tirșata a dat pentru tezaur o mie de drahme de aur, cincizeci de oale, cinci sute treizeci de haine preoțești.
71Și unii dintre mai marii părinților au dat pentru tezaurul lucrării douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint.
72Și ceea ce restul poporului a dat a fost douăzeci de mii de drahme de aur și două mii două sute de mine de argint și șaizeci și șapte de haine preoțești.
73Astfel preoții și leviții și portarii și cântăreții și unii din popor și netinimii și tot Israelul au locuit în cetățile lor; și când a venit luna a șaptea, copiii lui Israel erau în cetățile lor.
Selectat acum:
Neemia 7: BTF2015
Evidențiere
Partajează
Copiază
Dorești să ai evidențierile salvate pe toate dispozitivele? Înscrie-te sau conectează-te
Copyright © 2015 Dr. Brian J. Nibbe, Sr.

: