Lucrarea cea bunăMostră
Nume și regres
Ultimele trei capitole din Neemia nu sunt tocmai cele mai interesante din carte. În acestea putem citi numele celor care s-au stabilit în Ierusalim, care sunt cuprinse într-un capitol și jumătate, o altă jumătate de capitol este dedicată detaliilor cu privire la reconstruirea zidului, și un ultim capitol, în care se vorbește despre o răsturnare semi-depresivă a situației din Ierusalim, care a apărut în absența lui Neemia și pe care acesta încearcă să o remedieze.
Ce se presupune că ar trebui să înțelegem de aici?
Întotdeauna există posibilitatea ca în munca noastră deja încheiată să apară câteva probleme care necesită din nou atenție. Un prieten care se confruntă cu o dependență ce ia amploare din nou, sau o familie pe care ai ajutat-o să își găsească o locuință, ce ajunge iar pe străzi. E de înțeles de ce găsești astfel de situații ca fiind descurajatoare. Numai că, noi suntem ca un șantier ce e continuu în lucru, deci dacă te găsești în această situație, nu te teme. Dacă poți, ia această lucrare. Dacă nu, găsește pe cineva în care ai încredere pentru a-i încredința responsabilitatea. Această muncă e în continuare a lui Dumnezeu, încă este valoroasă, iar El va avea grijă să fie dusă la bun sfârșit.
Iar în ce privește lista cu nume? Este tentant să trecem peste ele atunci când citim, dar de fapt este o listă destul de specială. Acea muncă grea depusă de Neemia pentru gloria lui Dumnezeu? Acestea sunt numele celor care au fost atinși de munca lui, a căror viață a fost schimbată din cauza riscurilor și a sacrificiilor pe care Neemia și le-a asumat.
Dacă te implici în lucrarea lui Dumnezeu, într-o zi, vei avea o listă similară, pe care va apărea numele celor a căror viață a fost schimbată datorită sacrificiilor și riscurilor pe care tu le-ai luat. Totul pentru gloria lui Dumnezeu.
Ia în considerare: Pe lista cărei persoane ar putea să fie numele tău? Ce nume ar putea să fie pe lista ta?
Citește mai multe despre cum poți să îți găsești scopul pe Finds.Life
Despre acest plan
Poate nu stă în puterea ta să schimbi întreaga lume, dar poți să schimbi o mică parte din ea. Care este scopul tău? Povestea ta? Ce dorește Dumnezeu să facă prin tine? Descoperă răspunsul prin experiențele lui Neemia în acest nou plan biblic de la Life.Church, în compania pastorului Craig Groeschel, citind mesajele din seria „Lucrarea cea bună”.
More