„Să știi că-n zilele din urmă,
Când timpu-aproape că se curmă,
Au să se-arate vremuri grele,
Ce vor aduce numai rele.
Atuncea, oamenii – știu bine –
Că vor fi iubitori de sine;
De bani, ei fi-vor iubitori,
Lăudăroși și hulitori;
Nemulțumiri vor avea, multe;
De-ai lor părinți, n-au să asculte;
Fără evlavie-au să fie,
Și plini, într-una, de trufie.
Lipsiți, ei au să se vădească,
De orice dragoste firească,
Clevetitori, ne-nduplecați,
Neîmblânziți și ne-nfrânați;
La depărtare, se vor ține,
Necontenit, de orice bine;
Vor fi obraznici, îngâmfați,
Înspre vânzare aplecați,
Iubind plăcerile mereu,
Mai mult decât pe Dumnezeu.
Evlavia ce-o vor avea,
De formă numai, va fi ea,
Căci ne-ncetat, oameni-acei
Tăgăduiesc puterea ei.
Tu depărtează-te, mereu,
De-astfel de oameni, fiul meu.