YouVersion Logo
Search Icon

Geneza 30

30
1Când Rahela a văzut că ea nu i-a născut niciun copil lui Iacov, a invidiat-o pe sora sa și i-a zis lui Iacov:
‒ Dă-mi copii, altfel voi muri!
2Iacov s-a mâniat pe Rahela și a zis:
‒ Sunt eu oare în locul lui Dumnezeu, Care te-a oprit să ai rod în pântec?
3Atunci ea a zis:
‒ Iat-o pe slujitoarea mea, Bilha. Intră la ea, pentru ca să nască pe genunchii mei și să pot avea astfel copii cu ajutorul ei.
4Astfel, Rahela i-a dat-o de soție#30:4 Procedură perfect legală în Orientul Antic. Totuși, copiii născuți în acest fel puteau fi acceptați drept copii naturali numai prin exprimarea oficială a acestei dorințe în testamentul tatălui (vezi binecuvântarea lui Iacov, Gen. 49). lui Iacov pe slujitoarea ei, Bilha, iar Iacov a intrat la ea. 5Bilha a rămas însărcinată și i-a născut lui Iacov un fiu. 6Atunci Rahela a zis: „Dumnezeu mi-a făcut dreptate, mi-a auzit glasul și mi-a dat un fiu!“. De aceea i-a pus numele Dan.#30:6 Dan înseamnă El a judecat sau El a făcut dreptate. 7Bilha, slujitoarea Rahelei, a rămas din nou însărcinată și i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. 8Atunci Rahela a zis: „Cu lupte mari m-am războit cu sora mea și am învins!“. De aceea i-a pus numele Neftali.#30:8 Neftali înseamnă Luptă.
9Când Lea a văzut că a încetat să mai aibă copii, a luat-o pe slujitoarea ei, Zilpa, și i-a dat-o de soție lui Iacov. 10Zilpa, slujitoarea Leei, i-a născut un fiu lui Iacov. 11Lea a zis: „Ce noroc!“ și i-a pus numele Gad.#30:11 Gad înseamnă Noroc. 12Zilpa, slujitoarea Leei, i-a născut lui Iacov un al doilea fiu. 13Lea a zis: „Cât de fericită sunt, pentru că femeile mă vor numi fericită“. Și i-a pus numele Așer.#30:13 Așer înseamnă Fericit.
14Pe vremea seceratului grâului, Ruben a plecat la câmp și a găsit niște mandragore. El le-a adus mamei sale Lea.
Rahela i-a zis Leei:
‒ Te rog, dă-mi și mie din mandragorele fiului tău.
15Dar ea i-a răspuns:
‒ Nu-ți ajunge că mi-ai luat bărbatul? Vrei acum să iei și mandragorele fiului meu?
Rahela a zis:
‒ Bine, se poate culca cu tine la noapte pentru mandragorele fiului tău.
16Seara, când Iacov se întorcea de la câmp, Lea i-a ieșit în întâmpinare și a zis: „Trebuie să intri la mine, pentru că te-am cumpărat cu mandragorele fiului meu“. Astfel, el s-a culcat cu ea în acea noapte. 17Dumnezeu a ascultat-o pe Lea, iar ea a rămas însărcinată și i-a născut lui Iacov un al cincilea fiu. 18Lea a zis: „Dumnezeu mi-a dat răsplata, pentru că i-am dat-o soțului meu pe slujitoarea mea“. Și i-a pus numele Isahar.#30:18 Isahar, cuvânt derivat din aceeași rădăcină ca și termenul ebraic pentru răsplată, însemnând Este răsplată sau Bărbat al răsplății. 19Lea a rămas din nou însărcinată și i-a născut lui Iacov un al șaselea fiu. 20Ea a zis: „Dumnezeu mi-a oferit un dar prețios. De data aceasta soțul meu mă va onora, pentru că i-am născut șase fii“. Și i-a pus celui din urmă numele Zabulon.#30:20 Zabulon înseamnă, probabil, Onoare; un joc de cuvinte cu verbul a onora, folosit de autor în același verset. Termenul Zebulun și verbul ebraic tradus cu a onora derivă din aceeași rădăcină ebraică. 21După aceea a născut o fată și i-a pus numele Dina.#30:21 Dina este femininul numelui Dan, însemnând judecată, răzbunată. 22Dumnezeu Și-a adus aminte de Rahela, a ascultat-o și i-a deschis pântecul. 23Ea a rămas însărcinată, a născut un fiu și a zis: „Dumnezeu mi-a luat disprețul!“. 24I-a pus numele Iosif,#30:24 Iosif înseamnă Fie ca El să adauge. zicând: „Domnul să-mi mai adauge un fiu!“.
Îmbogățirea lui Iacov
25După ce Rahela l-a născut pe Iosif, Iacov i-a zis lui Laban:
‒ Lasă-mă să plec, ca să mă duc la locul meu și în țara mea. 26Dă-mi soțiile și copiii, pentru care ți-am slujit, și voi pleca; pentru că știi bine slujba pe care am făcut-o pentru tine.
27Dar Laban i-a răspuns:
‒ Dacă am găsit bunăvoință înaintea ta, te rog să mai rămâi. Am văzut că semnele#30:27 Termenul ebraic descrie arta de a interpreta semne în natură și prin obiecte de cult, prin care omul păgân credea că poate descoperi voia divinității (vezi nota de la Gen. 44:5). Un alt sens posibil al verbului este: M-am îmbogățit, sau Am devenit prosper. sunt în favoarea mea și că Domnul m-a binecuvântat datorită ție.
Apoi a zis:
28‒ Spune-mi ce plată vrei, și ți-o voi da.
29Atunci Iacov i-a zis:
‒ Știi cum ți-am slujit și cum le-a mers turmelor cu mine, 30căci puținul pe care-l aveai înainte de venirea mea s-a înmulțit foarte mult. Domnul te-a binecuvântat oriunde m-am dus eu. Acum dar, când voi lucra și pentru familia mea?
31 Laban a întrebat:
‒ Ce să-ți dau?
Iacov a răspuns:
‒ Să nu-mi dai nimic. Dacă vei face pentru mine ceea ce-ți spun, voi continua să-ți păstoresc și să-ți păzesc turma: 32lasă-mă să trec astăzi prin toată turma ta și să iau de acolo orice oaie pestriță și cu pete, tot ce este negru între miei și ceea ce este cu pete și pestriț între capre; aceasta să-mi fie plata! 33De azi înainte, dreptatea mea va răspunde pentru mine. Când vei veni să-mi vezi plata, tot ceea ce nu va fi cu pete sau pestriț între caprele mele și negru între mieii mei, să fie considerat furat.
34Laban a zis:
‒ Bine. Fie precum ai spus.
35În ziua aceea, Laban a luat țapii vărgați și cu pete, toate caprele pestrițe și cu pete (pe toate acelea care aveau alb pe ele) și tot ceea ce era negru între miei și le-a dat în grija fiilor săi. 36Apoi a pus o distanță de trei zile între el și Iacov, iar Iacov a continuat să păstorească restul turmelor lui Laban.
37Iacov a luat nuiele verzi de plop, de migdal și de platan și le-a descojit, astfel încât să se poată vedea lemnul alb al acestora. 38Apoi, nuielele pe care le descojise le-a pus în jgheaburi, în adăpătorile la care veneau oile să bea, chiar în fața oilor. Când erau în călduri și veneau să bea, 39oile se împerecheau înaintea nuielelor și fătau miei vărgați, pestriți și cu pete. 40Iacov a separat acești miei, iar oile lui Laban le-a pus cu fața spre oile negre și pestrițe. El și-a pus deoparte turmele lui și nu le-a amestecat cu cele ale lui Laban. 41Ori de câte ori oile mai puternice erau în călduri, Iacov punea nuiele înaintea ochilor oilor, în jgheaburi, pentru ca ele să se împerecheze lângă nuiele. 42Dar când oile erau slabe, nu punea nuiele, astfel încât cele slabe erau pentru Laban, iar cele puternice, pentru Iacov. 43Acest om s-a îmbogățit foarte mult și avea multe turme, slujitoare și slujitori, cămile și măgari.

Currently Selected:

Geneza 30: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in