YouVersion Logo
Search Icon

Ieremia 9

9
1O, de mi-ar fi capul un izvor de ape
și ochii o fântână de lacrimi!
I-aș plânge zi și noapte
pe morții fiicei poporului meu.
2O, dacă cineva mi-ar da în deșert
un han de călători!
L-aș părăsi pe poporul meu
și aș pleca de la el.
Căci toți comit adulter
și sunt o adunătură de necredincioși.
3„Ei își întind limba ca un arc.
Au ajuns puternici în țară
prin minciună, nu prin adevăr.
Căci ei merg din răutate în răutate
și nu Mă cunosc“,
zice Domnul.
4„Fiecare să se păzească de prietenul lui;
să nu vă încredeți în niciun frate,
căci orice frate este un înșelător
și orice prieten umblă cu bârfe.
5Fiecare își înșală prietenul
și nimeni nu spune adevărul.
Își deprind limba la vorbe mincinoase
și se trudesc să facă rău.
6Locuința ta#9:6 Probabil cu referire la Ieremia. este în mijlocul înșelătoriei.
De înșelători ce sunt, ei refuză să Mă cunoască“,
zice Domnul.
7De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor:
„Iată, îi voi curăța și îi voi pune la încercare,
căci ce altceva aș mai putea face
din cauza fiicei poporului Meu?
8Limba lor este o săgeată ucigătoare;
ea rostește înșelătoria.
Cu gura, ei vorbesc prietenului de pace,
dar în adâncul inimii, îi întind curse.
9Să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri“,
zice Domnul?
„Să nu Mă răzbun Eu pe o națiune ca aceasta?“.
10Voi înălța o plângere și un bocet pentru munți,
precum și o cântare de jale pentru pășunile pustiite,
căci sunt arse și nimeni nu le cutreieră;
nu se mai aude în ele behăitul turmelor.
Păsările cerului și-au luat zborul
și animalele câmpului au fugit.
11„Voi preface Ierusalimul într-o movilă de pietre,
într-o vizuină de șacali.
Voi preface cetățile lui Iuda
într-o pustietate lipsită de locuitori“.
12Cine este omul înțelept, care să înțeleagă aceste lucruri? Cui i-a vorbit gura Domnului, ca să ne poată lămuri de ce este distrusă țara, de ce a ajuns devastată, ca un deșert, și nu mai trece nimeni prin ea?
13 Iată însă ce spune Domnul: „Se întâmplă astfel pentru că au părăsit Legea Mea, pe care le-o pusesem înainte, pentru că nu au ascultat de glasul Meu și nu au respectat Legea Mea, 14ci au umblat după încăpățânarea inimii lor și după baali, așa cum i-au învățat strămoșii lor“.
15De aceea, așa vorbește Domnul Oștirilor, Dumnezeul lui Israel: „Iată, voi hrăni poporul acesta cu pelin și le voi da să bea ape otrăvite. 16Îi voi împrăștia printre niște națiuni pe care nu le-au cunoscut nici ei, nici strămoșii lor, și îi voi urmări cu sabia până îi voi distruge“.
17Așa vorbește Domnul Oștirilor:
„Gândiți-vă bine, apoi chemați bocitoarele să vină!
Trimiteți după femeile înțelepte să vină!
18Să se grăbească
și să înalțe o cântare de jale pentru noi,
până când ni se vor umple ochii de lacrimi
și pleoapele – de șiroaie de apă.
19Strigătul de jale se aude în Sion:
«Cât de devastați suntem
și ce mare este rușinea noastră!
Trebuie să părăsim țara,
căci locuințele noastre sunt surpate»“.
20Ascultați, femeilor, Cuvântul Domnului!
Deschideți-vă urechile la cuvântul gurii Lui!
Învățați-le pe fetele voastre cântări de jale
și învățați-vă bocete unele pe altele,
21căci moartea s-a urcat prin ferestrele noastre
și a intrat în palatele noastre.
A nimicit copiii de pe străzi
și tinerii din piețe.
22Spune: „Așa vorbește Domnul:
«Cadavrele oamenilor vor zăcea întinse
asemenea gunoiului pe câmp,
precum snopul căzut înapoia secerătorului,
pe care nu-l adună nimeni»“.
23Așa vorbește Domnul:
„Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui,
viteazul să nu se laude cu puterea lui,
iar cel bogat să nu se laude cu bogăția lui,
24ci, cel ce se laudă
să se laude că Mă înțelege, Mă cunoaște
și știe că Eu sunt Domnul,
Care arăt îndurare
și Care judec și fac dreptate pe pământ,
fiindcă în acestea Îmi găsesc Eu plăcerea“,
zice Domnul.
25„Iată, vin zile“, zice Domnul, „când îi voi pedepsi pe toți cei care sunt circumciși doar în trup: 26pe Egipt, Iuda, Edom, Amon, Moab și pe toți cei ce își rad colțurile bărbii, care locuiesc în deșert. Căci toate națiunile sunt necircumcise și toată Casa lui Israel are inima necircumcisă“.

Currently Selected:

Ieremia 9: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in