Proverbe 29
29
1Un om care respinge cu încăpățânare mustrările,
va fi zdrobit deodată și nu va putea fi vindecat.
2Când se înmulțesc cei drepți, poporul se bucură,
dar când stăpânește cel rău, poporul suspină.
3Un om care iubește înțelepciunea îl face bucuros pe tatăl său,
dar cel ce se însoțește cu prostituatele risipește averea.
4Un rege dă stabilitate țării prin judecată,
dar cel căruia îi plac darurile o distruge.
5Omul care-și lingușește semenul,
întinde un laț picioarelor acestuia.
6În fărădelegea unui om rău este o capcană,
dar cel drept cântă și se bucură.
7Cel drept cunoaște cauza săracilor,
dar cel rău nu înțelege o asemenea știință.
8Oamenii batjocoritori agită o cetate,
dar oamenii înțelepți calmează mânia.
9Când un om înțelept se judecă cu un nebun,
acesta se mânie sau râde, dar pace nu se face.
10Oamenii setoși de sânge îl urăsc pe cel integru
și încearcă să-i omoare pe cei drepți.
11Cel nesăbuit își arată toată furia,
dar cel înțelept o ține sub control.
12Când un stăpânitor dă atenție minciunilor,
toți supușii lui devin răi.
13Săracul și asupritorul au un lucru comun:
Domnul le luminează ochii amândurora.
14 Dacă regele îl judecă pe sărac în conformitate cu adevărul,
tronul lui va fi consolidat pentru totdeauna.
15Nuiaua și mustrarea dau înțelepciune,
dar un copil lăsat în voia lui o face de rușine pe mama lui.
16Când se înmulțesc cei răi crește fărădelegea,
dar cel drept le va vedea prăbușirea.
17Disciplinează-ți fiul și el îți va da odihnă!
El va aduce bucurie sufletului tău.
18Când nu este nicio descoperire, poporul este fără frâu,
dar binecuvântat este cel ce păzește Legea!
19Un slujitor nu poate fi corectat numai prin cuvinte,
căci, deși înțelege, el nu răspunde.
20Vezi un om ale cărui cuvinte sunt pripite?
Este mai multă speranță pentru un nesăbuit decât pentru el.
21Slujitorul care este răsfățat din copilărie,
ajunge la urmă un arogant.
22Un om mânios stârnește certuri
și persoana furioasă comite multe fărădelegi.
23Omul va fi smerit de mândria lui,
dar un duh smerit va dobândi onoare.
24Cine este complice cu hoțul își urăște viața;
deși aude jurământul,#29:24 Cu referire la jurământul depus în fața instanțelor de judecată (Lev. 5:1; Prov. 29:24) sau înaintea lui Dumnezeu (Num. 5:21; Jud. 17:2; 1 Regi 8:31; 1 Sam. 14:24; Neem. 10:29; Eze. 16:59; 17:13). el nu spune nimic.
25Frica de oameni este o capcană,
dar cel ce se încrede în Domnul va fi protejat la înălțime.
26Mulți caută fața stăpânitorului,
dar Domnul este Cel Ce face dreptate fiecăruia.
27Așa cum cel nedrept este o urâciune pentru cei drepți,
tot astfel și cel drept pe cale este o urâciune pentru cel rău.
Currently Selected:
Proverbe 29: NTR
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Biblia, Noua Traducere Românească™ NTR™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 Biblica, Inc.
Folosit cu permisiune. Toate drepturile sunt rezervate.
The Bible, New Romanian Translation™
Copyright © 2007, 2010, 2016, 2021 by Biblica, Inc.
Used with permission. All rights reserved worldwide.