YouVersion Logo
Search Icon

Psalmii 78

78
Psalmul 78
Un maschil al lui Asaf
1Poporul meu, ascultă învățătura mea!
Plecați-vă urechea la cuvintele gurii mele!
2Îmi voi deschide gura să spun un proverb;
voi rosti lucruri ascunse din trecut,
3pe care le-am auzit, pe care le-am învățat,
pe care ni le-au istorisit părinții noștri.
4Nu le vom ascunde de fiii noștri,
ci vom proclama generației următoare
faptele demne de laudă ale Domnului,
puterea Lui și minunile pe care le-a înfăptuit.
5El a ridicat o mărturie în Iacov,
a stabilit o Lege în Israel
și a poruncit părinților noștri
s-o facă cunoscută fiilor lor,
6pentru ca generația următoare,
fiii care se vor naște, s-o cunoască
și apoi să se ridice și s-o istorisească fiilor lor,
7pentru ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să-I împlinească poruncile,
8ca să nu fie ca strămoșii lor,
o generație neascultătoare și răzvrătită,
o generație care nu și-a pregătit inima
și al cărei duh n-a fost credincios lui Dumnezeu.
9Fiii lui Efraim, înarmați, trăgători cu arcul,
au dat înapoi în ziua bătăliei:
10n-au ținut legământul lui Dumnezeu,
au refuzat să umble în Legea Lui;
11I-au uitat lucrările
și minunile pe care El le arătase,
12minunile pe care le înfăptuise înaintea strămoșilor lor
în regiunea Țoan din țara Egiptului.
13A despărțit marea și i-a trecut prin ea,
ridicând apele să stea ca un zid.
14I-a călăuzit printr-un nor ziua,
și toată noaptea – prin lumina focului.
15A despicat stânci în deșert,
ca să le dea să bea ape, cât adâncul de multe.
16A făcut ca din stânci să izvorască torente
și să curgă apa râuri-râuri.
17Dar ei și-au înmulțit păcatele față de El,
răzvrătindu-se împotriva Celui Preaînalt în deșert.
18L-au ispitit pe Dumnezeu în inimile lor,
cerând mâncare după poftele lor.
19Au vorbit împotriva lui Dumnezeu, zicând:
„Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masa în deșert?
20Iată, El a lovit stânca
din care a țâșnit apa și s-au revărsat pârâuri,
însă va putea El oare să ne dea și pâine,
va putea El să dea carne poporului Său?“.
21De aceea Domnul a auzit și S-a mâniat.
S-a aprins un foc împotriva lui Iacov
și a izbucnit mânia împotriva lui Israel.
22Aceasta pentru că n-au crezut în Dumnezeu
și nu s-au încrezut în ajutorul Lui.
23El a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerurilor.
24A făcut să plouă asupra lor cu mană, ca să aibă de mâncare,
și le-a dat grâu din cer.
25Fiecare a mâncat pâinea celor măreți,
și le-a trimis hrană din belșug.
26A stârnit în ceruri vântul de est
și a condus cu puterea Lui vântul din sud.
27A plouat carne peste ei, multă ca pulberea,
și înaripate, multe ca nisipul mării.
28Le-a făcut să cadă în mijlocul taberei,
împrejurul locuințelor lor.
29Au mâncat și s-au îmbuibat,
căci El le dăduse după poftele lor.
30Dar înainte ca ei să-și astâmpere pofta,
chiar în timp ce aveau mâncarea în gură,
31mânia lui Dumnezeu s-a și dezlănțuit împotriva lor,
omorându-i pe cei mai viguroși dintre ei
și doborându-i pe tinerii lui Israel.
32Cu toate acestea, ei au continuat să păcătuiască
și n-au crezut în minunile Lui.
33De aceea, El le-a pus capăt zilelor în deșertăciune
și anilor lor în groază.
34Când îi pedepsea cu moartea, ei Îl căutau,
se întorceau și-L căutau pe Dumnezeu cu ardoare;
35își aminteau din nou că Dumnezeu fusese stânca lor,
că Dumnezeul cel Preaînalt fusese Răscumpărătorul lor.
36Dar Îl înșelau cu gura lor
și cu limba lor Îl mințeau.
37Inima lor nu era în întregime a Lui
și nu erau credincioși legământului Său.
38Totuși, El a fost milostiv;
El a făcut ispășire pentru nelegiuire
și nu a distrus.
De multe ori Și-a retras mânia
și nu Și-a aprins întreaga Lui furie.
39Și-a adus aminte că sunt doar carne,
doar o suflare care trece fără să se mai întoarcă.
40De câte ori s-au răzvrătit împotriva Lui în deșert
și L-au întristat în pustiu!
41S-au răzvrătit și L-au ispitit pe Dumnezeu,
îndurerându-L astfel pe Sfântul lui Israel.
42Nu și-au amintit de ajutorul Lui,
de ziua când i-a scăpat de dușmani,
43când Și-a înfăptuit semnele în Egipt
și minunile Sale în regiunea Țoan.
44Le-a transformat râurile în sânge
și n-au mai putut să bea din pârâurile lor.
45A trimis împotriva lor roiuri de muște care i-au devorat
și broaște care i-au distrus.
46Le-a dat roadele pradă omizii,
iar munca lor pradă lăcustei.
47Le-a ruinat viile cu grindină,
și sicomorii cu vijelie.
48Le-a dat vitele pradă grindinei,
iar cirezile pradă fulgerelor.
49Și-a trimis împotriva lor mânia Lui,
furia, indignarea și necazul,
îngeri aducători de nenorociri.
50Și-a dat frâu liber mâniei,
fără să le scape sufletul de la moarte,
dându-le viața pe mâna molimei.
51I-a ucis pe toți întâii născuți ai Egiptului,
primele roade ale vigorii celor din corturile lui Ham.
52A pornit cu poporul Său ca și cu niște oi
și i-a condus prin deșert ca pe o turmă.
53I-a condus în siguranță, ca să nu le fie groază,
în timp ce pe dușmanii lor i-a acoperit marea.
54I-a adus în teritoriul Lui cel sfânt,
la muntele pe care l-a câștigat dreapta Sa.
55A alungat dinaintea lor națiuni,
le-a dat teritoriul în moștenire
și a făcut ca semințiile lui Israel să locuiască în corturile lor.
56Dar ei L-au ispitit pe Dumnezeul cel Preaînalt
și s-au răzvrătit împotriva Lui;
n-au păzit învățăturile Lui.
57S-au depărtat și au fost necredincioși,
asemenea strămoșilor lor.
S-au schimbat și au devenit ca un arc înșelător.
58L-au provocat la mânie prin înălțimile lor,
iar prin chipurile lor cioplite I-au stârnit gelozia.
59Dumnezeu a auzit, S-a mâniat
și l-a respins în întregime pe Israel.
60Apoi Și-a părăsit Tabernaculul din Șilo,
Cortul pe care-l așezase printre oameni.
61Și-a lăsat puterea în captivitate
și măreția – în mâna dușmanului.
62Și-a dat poporul pradă sabiei
și S-a mâniat pe moștenirea Lui.
63Tinerii Lui au fost nimiciți de foc,
iar fecioarele Lui n-au mai fost lăudate.
64Preoții Lui au căzut loviți de sabie,
iar văduvele Lui n-au mai bocit.
65Atunci Stăpânul S-a trezit, ca unul care dormise,
ca un viteaz doborât de vin.
66Și-a înlăturat dușmanii,
i-a acoperit cu rușine pentru totdeauna.
67Totuși, El a respins Cortul lui Iosif
și nu a ales seminția lui Efraim.
68A ales însă seminția lui Iuda
și muntele Sion, pe care-l iubește.
69Și-a construit Sfântul Lăcaș ca înălțimile,
ca pământul pe care l-a întărit pe vecie.
70L-a ales pe David, slujitorul Lui,
l-a luat de la staulele oilor
71și l-a adus dinapoia mieilor
ca să-l păstorească pe poporul Său, Iacov,
și pe Israel, moștenirea Sa.
72Iar el i-a păstorit în curăție de inimă
și i-a condus cu mâini pricepute.

Currently Selected:

Psalmii 78: NTR

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in