YouVersion Logo
Search Icon

Faptele apostolilor 26

26
1Agripa a zis lui Pavel: „Poți să vorbești, apărându-ți cauza!” Atunci Pavel a întins mâna și a început să își prezinte argumentele apărării. El a zis: 2„Rege Agripa, mă consider fericit că ești prezent astăzi aici, asistând la apărarea pe care mi-am formulat-o față de tot ce mă acuză iudeii. 3Tu cunoști foarte bine toate obiceiurile și disputele lor. Din acest motiv, te rog să mă asculți cu răbdare. 4Toți iudeii mă cunosc încă de când eram tânăr, pentru că am trăit între ei în Ierusalim. 5Dacă ar recunoaște, ei știu și ar putea confirma despre mine că am trăit ca fariseu, conformându-mă celei mai stricte grupări a oamenilor noștri religioși. 6Iar acum sunt acuzat pentru că sper că Dumnezeu Își va respecta promisiunea pe care a făcut-o strămoșilor noștri. 7De fapt, toate cele douăsprezece familii din care s-a dezvoltat poporul nostru, slujesc lui Dumnezeu ziua și noaptea, sperând că Dumnezeu va respecta această promisiune. Să știi, rege, că acuzațiile iudeilor sunt în directă legătură cu acest lucru. 8Chiar nu credeți că Dumnezeu învie pe cei care au murit? 9Să știți că și eu am fost foarte convins că trebuie să mă opun numelui lui Isus din Nazaret. 10Și exact așa am acționat în Ierusalim. Fiind autorizat de marii preoți, am contribuit la ajungerea în închisoare a multor sfinți. Iar când se decidea omorârea lor, eu eram între cei care votau în favoarea acestei decizii. 11I-am pedepsit de multe ori în toate sinagogile și îi forțam să declare că renunță la această credință. Am fost atât de provocat, încât i-am persecutat chiar și în alte orașe. 12Când mă duceam cu acest scop la Damasc având totală autoritate conferită de aprobarea scrisă de la conducătorii preoților, 13să știi, rege, că pe acel drum mi s-a întâmplat ceva (ciudat). În timpul amiezii, am văzut o lumină din cer care a strălucit în jurul meu și în jurul celor care erau cu mine. Ea era mai intensă decât aceea produsă de soare. 14Atunci toți am căzut la pământ și am auzit o voce care îmi zicea în limba aramaică «Saul, Saul! De ce Mă persecuți? Îți produci singur suferință prin tot ce faci!» 15Eu am zis: «Cine ești, Doamne?» Iar El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus – Cel pe care Îl persecuți! 16Dar acum, ridică-te; pentru că ți-am oferit ocazia să Mă cunoști. Vreau să te desemnez ca slujitor al Meu și ca martor. Tu vei vorbi altora, spunându-le nu numai că M-ai văzut, ci și tot ce îți voi mai revela. 17Te-am ales dintre oamenii poporului tău și dintre toate celelalte națiuni – la care te și trimit – 18să le deschizi ochii, ca să se întoarcă din întuneric la lumină și de sub autoritatea Satanei, la Dumnezeu. Astfel ei vor putea să creadă în Mine și să primească prin această credință iertarea pentru păcatele lor și facilitățile celor sfințiți.» 19Acum cred că ai înțeles, rege Agripa, că nu m-am opus acestei viziuni cerești. 20În consecință, am predicat întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea și între toate celelalte națiuni, spunându-le să adopte modul lui Dumnezeu de a gândi și să demonstreze apoi prin fapte că acest lucru s-a întâmplat în viața lor. 21Acesta este motivul pentru care m-au prins iudeii în (zona) templu(lui) și intenționau să mă omoare. 22Dar până în această zi am supraviețuit cu ajutorul lui Dumnezeu; și am avut astfel ocazia să fac declarații și aici, atât în fața subordonaților, cât și în fața celor care dețin autoritatea în stat. Totuși, eu nu vorbesc despre ceva nou. Tot ce predic eu oamenilor, este în acord cu ce fusese deja prezis în scrierile lui Moise și în cele ale profeților. 23Acolo a fost scris că Cel care se va numi Cristos, trebuie să sufere și că după ce El va fi prima persoană care va învia, va oferi lumină poporului nostru și celorlalte națiuni.” 24În timp ce vorbea el astfel ca să își susțină cauza, Festus i-a zis cu intensitate în voce: „Pavel, ai înnebunit din cauza excesului tău de învățătură!” 25Dar Pavel i-a zis: „Nu sunt nebun, excelența ta, Festus! Ce spun este adevărat și bine judecat. 26Îmi permit să vorbesc regelui fără rețineri, pentru că sunt convins că el cunoaște aceste lucruri. Ele nu s-au întâmplat undeva într-un loc nesemnificativ (al imperiului). 27Rege Agripa, crezi că este adevărat ce au scris profeții? Eu știu că tu crezi!” 28Atunci Agripa a zis lui Pavel: „Observ că ești decis să mă determini ca în scurt timp să devin (și eu) creștin!” 29Pavel a zis: „Indiferent dacă se va întâmpla curând sau mai târziu, vă doresc tuturor ca Dumnezeu să vă ajute să fiți ca mine, cu excepția acestor lanțuri…!” 30Atunci regele, guvernatorul, Berenice și toți cei care erau împreună cu ei, s-au ridicat. 31Apoi, în timp ce plecau, ziceau unii altora: „Acest om nu a făcut nimic care să necesite pedeapsa capitală sau detenția.” 32Iar Agripa a zis lui Festus: „Dacă nu ar fi cerut să fie judecat de Cezar, acum ar fi putut fi eliberat!”

Currently Selected:

Faptele apostolilor 26: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in

Video for Faptele apostolilor 26