Ieremia 22
22
1„Iahve vorbește astfel: «Du-te la palatul regelui celor numiți Iuda și proclamă acolo următoarele cuvinte: 2‘Ascultă Cuvântul lui Iahve, rege al celor din teritoriul numit Iuda – tu care stai pe tronul lui David. Fii atent atât tu, cât și slujitorii tăi împreună cu poporul care intră pe aceste porți. 3Iahve vă vorbește, zicând: Faceți dreptate și judecată (corectă)! Eliberați pe cel tâlhărit din mâinile celui care îl fură! Nu chinuiți pe străin, pe orfan sau pe văduvă! Nu faceți să curgă sângele celor nevinovați în acest loc! 4Dacă veți respecta aceste porunci, atunci pe porțile acestui palat vor intra regi care stau pe tronul lui David. Ei vor fi urcați în care și vor sta călare pe cai – atât ei, cât și slujitorii lor împreună cu poporul din care provin. 5Dar dacă nu vă veți conforma cerințelor prezentate în aceste porunci, Iahve vă jură pe El Însuși că acest palat va ajunge o ruină!’» 6Iahve vorbește despre palatul regelui din teritoriul numit Iuda: «Deși ești pentru Mine ca Ghiladul, ca piscul Libanului, te voi face să fii pustiu. Vei deveni ca un oraș fără locuitori! 7Voi trimite împotriva ta niște distrugători. Fiecare te va distruge cu armele lui. Ei îți vor tăia cei mai frumoși cedri și îi vor arunca în foc. 8Multe popoare vor trece pe lângă acest oraș și se vor întreba unul pe altul: ‘De ce a procedat Iahve așa cu acest mare oraș?’ 9Și li se va răspunde: ‘Pentru că a refuzat să mai respecte legământul pe care îl făcuse cu Dumnezeul lui numit Iahve și pentru că s-a închinat și a slujit altor (dumne)zei.’»” 10„Nu îl plângeți pe cel mort și nu îl jeliți; ci plângeți-l mai bine pe cel care merge în captivitate. El nu se va mai întoarce și nu își va mai vedea locul natal. 11Iahve spune despre Șalum – fiul lui Iosia –, regele celor numiți Iuda, care a guvernat în locul tatălui lui numit Iosia și care a plecat din acest loc: «Nu se va mai întoarce niciodată, 12ci va muri în locul în care l-au dus în captivitate; și nu va mai vedea această țară.»” 13„Vai de cel care își construiește palatul cu nedreptate și camerele de sus păcătuind, punându-și semenul să lucreze degeaba, fără să îi dea plata pentru munca pretată! 14El își zice: «Îmi voi construi un mare palat care să aibă camerele de sus spațioase!» Și astfel îi face multe ferestre, îl plachează cu cedru și îl vopsește în roșu aprins. 15Iahve zice: «Te face să fii rege faptul că aduni mereu cedru? Oare tatăl tău nu mânca și nu bea și el? Și totuși, el judeca pe toți corect și făcea dreptate, astfel încât totul îi mergea bine. 16El judeca situația săracului și făcea dreptate celui defavorizat material; și toate îi mergeau bine. Oare nu tocmai acest lucru înseamnă a Mă cunoaște? 17Dar tu nu ai ochi și inimă decât pentru câștigul necinstit. Urmărești doar să faci să curgă sângele oamenilor nevinovați, să exploatezi pe semenii tăi și să îi furi.»” 18„Pentru că se întâmplă aceste lucruri, Iahve vorbește despre Iehoiachim – fiul lui Iosia – care este acum regele celor numiți Iuda: «Nu îl vor jeli, zicând: ‘Vai, fratele meu! Vai, sora mea!’ Nu îl vor plânge, zicând: ‘Vai, stăpâne! Vai, maiestate!’; 19ci va fi înmormântat ca un măgar. Va fi târât afară și aruncat dincolo de porțile Ierusalimului.»” 20„Du-te pe Liban și strigă! Vorbește cu mare intensitate în Basan. Strigă de pe Abarim; pentru că toți iubiții tăi sunt distruși. 21Ți-am vorbit când îți mergea bine; dar tu ai zis: «Nu voi asculta!» Așa te-ai comportat încă din tinerețe, pentru că nu ai ascultat de ce ți-am spus! 22Vântul îi va dispersa pe toți păstorii tăi; iar cei pe care îi iubești, vor merge în captivitate. Atunci vei ajunge să îți fie rușine și vei fi umilit din cauza întregii tale răutăți. 23Tu, cel care locuiești în Liban și care ai cuibul între cedri, vai cum vei mai geme când te vor afecta durerile! Acelea vor fi dureri chinuitoare ca ale unei femei când naște! 24Iahve zice: «Cât de adevărat este faptul că Eu sunt viu, atât de adevărat este că dacă tu, Iehoiachin – fiul lui Iehoiachim – regele celor numiți Iuda, ai fi un inel de sigiliu în mâna Mea dreaptă, și de acolo te-aș scoate! 25Te voi face să ajungi prizonierul celor care intenționează să îți ia viața. Vei fi prins de mâinile celor de care ți-e frică. Vei ajunge chiar în mâinile lui Nabucodonosor – regele Babilonului – și în mâinile caldeenilor. 26Te voi lua împreună cu mama ta care te-a născut, vă voi arunca într-o altă țară, unde nu v-ați născut; și acolo veți muri! 27Nu vă veți mai întoarce în țara în care doriți să vă întoarceți!»” 28„Este oare acest om numit Iehoiachin un vas desconsiderat și sfărâmat, pe care nu îl mai dorește nimeni? De ce oare sunt aruncați atât el cât și urmașii lui într-o țară pe care nu o cunosc?” 29„O, țară, țară, țară! Ascultă Cuvântul lui Iahve! 30Iahve vorbește, zicând: «Înregistrați-l în scris pe un sul pe acest om – ca unul lipsit de copii și ca unul care nu va prospera în timpul vieții lui – pentru că niciunul dintre urmașii lui nu va prospera. Niciunul nu va sta pe tronul lui David și nu va mai guverna în teritoriul numit Iuda.»”
Currently Selected:
Ieremia 22: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion