YouVersion Logo
Search Icon

Proverbe 22

22
1Un nume bun este preferabil marilor bogății; și să fii apreciat este ceva mai valoros decât argintul și aurul. 2Bogatul și săracul au în comun faptul că Iahve i-a creat pe amândoi. 3Omul prudent vede pericolul și se ascunde; dar cel care nu gândește corect, merge înainte și va suporta consecințe neplăcute. 4Modestia și frica de Iahve aduc bogăție, onoare și viață. 5Pe drumurile omului rău sunt spini și capcane; dar cine își păzește sufletul, le va evita. 6Învață pe cineva pe ce drum trebuie să meargă. Fă acest lucru pentru el încă de când este copil; și astfel, nici când va îmbătrâni nu va trăi altfel. 7Bogatul este stăpânul celui sărac; și omul care se împrumută, este sclavul celui care l-a împrumutat. 8Cine seamănă nedreptate, va secera necaz; și nuiaua mâniei lui va fi distrusă. 9Omul care dă cu generozitate va fi binecuvântat și el, pentru că împarte pâinea lui cu cel sărac. 10Îndepărtează-l pe cel care are obiceiul să ridiculizeze pe alții; și astfel, cearta se va termina, iar conflictele și ofensele vor înceta. 11Omul căruia îi place să aibă inima curată și care vorbește binevoitor, va fi prieten cu regele. 12Ochii lui Iahve privesc cu atenție și protejează pe cel care are cunoaștere; dar ei înfruntă cuvintele celui neserios. 13Leneșul spune: „Dacă voi merge afară, este un leu!” sau „Voi fi omorât pe străzi (dacă merg acolo)!” 14Gura femeii adultere este o groapă adâncă; iar cine trebuie să fie pedepsit de Iahve, va cădea în ea. 15Nebunia este lipită de inima copilului; dar corectarea făcută cu nuiaua, o va dezlipi de ea. 16Atât cel care exploatează pe sărac ca să se îmbogățească, cât și cel care oferă daruri omului bogat, vor sărăci. 17Fii atent și ascultă cuvintele înțelepților; urechea ta să își dorească să audă învățăturile pe care ți le ofer; 18pentru că este plăcut când le păstrezi în inima ta și când le ai apoi pe toate pregătite ca să le folosești. 19Eu te învăț astăzi, ca să te încrezi în Iahve. Acesta este interesul meu pentru tine! 20Oare nu am scris eu pentru tine maxime, proverbe și sfaturi care să te ajute să înveți cum să trăiești? 21Am procedat astfel ca să te învăț adevărul și cuvinte care au valoare remarcabilă. Așa vei putea răspunde corect celor care te trimit. 22Nu exploata săracul profitând de faptul că este o persoană defavorizată; și nu îți însuși puținele lucruri pe care le are omul de la poarta orașului. 23Pentru că Iahve le va apăra cauza; și El îi va jefui pe aceia care îi jefuiesc! 24Nu te împrieteni cu omul mânios și nu te asocia cu cel care se supără imediat când este provocat. 25Evită-l, ca să nu copiezi comportamentul lui și astfel compania lui să îți devină o capcană pentru suflet! 26Nu fi dintre oamenii care oferă garanție sau care girează pentru împrumuturi; 27pentru că dacă nu vei avea cu ce să plătești, îți va fi luat chiar și patul de sub tine! 28Nu modifica vechea limită teritorială stabilită de strămoșii tăi! 29Dacă vezi un om care are rezultate remarcabile în munca lui, să știi că el merită să trăiască în compania regilor, nu între oamenii obișnuiți.

Currently Selected:

Proverbe 22: BVA

Highlight

Share

Copy

None

Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in