Psalmii 30
30
Psalm compus de David pentru dedicarea casei (lui Iahve).
1„Doamne, Te voi glorifica pentru că m-ai ridicat și nu ai permis dușmanilor mei să profite de mine! 2Doamne, Dumnezeul meu, când am strigat spre Tine, Tu m-ai vindecat. 3Doamne, Tu ai scos sufletul meu din locuința morților. M-ai adus la viață din mijlocul celor care coboară în groapă.” 4„Voi, care sunteți credincioșii Lui, cântați lui Iahve și lăudați-L amintindu-vă de sfințenia Sa! 5Mânia lui Iahve durează foarte puțin; dar bunătatea Lui este pentru întreaga viață. Deși plânsul mă poate afecta noaptea, dimineața vine bucuria. 6Când eram prosper, ziceam: «Nimic nu mă va destabiliza vreodată!» 7Doamne, bunătatea Ta consolidase muntele meu. Dar când Ți-ai ascuns fața, am fost afectat de frică. 8Doamne, strig spre Tine. Tu ești Iahve. La Tine vin ca să beneficiez de bunătate. 9Ce avantaj ar aduce moartea mea, atunci când cobor în groapă? Poate să Te laude pământul? Oare poate el să vorbească despre consecvența (bunătății) Ta(le)? 10Doamne, ascultă-mi cererea și fii bun cu mine! Îmi doresc ca Tu, Doamne, să fii ajutorul meu! 11Mi-ai transformat bocetul în dans, mi-ai scos de pe mine sacul de jale și m-ai echipat cu veselie – 12ca să Îți cânt gloria și să nu stau ca un mut! Doamne, Dumnezeul meu, Te voi lăuda etern!”
Currently Selected:
Psalmii 30: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion