Psalmii 73
73
A TREIA CARTE.
Un Psalm compus de Asaf.
1Da, Dumnezeu este bun cu Israel și cu aceia care au inima curată. 2Dar aproape mi se îndoiseră picioarele și am fost în pericol să îmi alunece pașii; 3pentru că îi invidiam pe cei lăudăroși și vedeam prosperitatea celor răi. 4Astfel, am observat că ei nu au remușcări până la moarte, iar corpul lor este plin de grăsime. 5Nu sunt afectați de necazul omului obișnuit și nu sunt loviți ca ceilalți oameni. 6Astfel, ei își poartă mândria la gât ca pe o podoabă; iar violența îi acoperă ca o manta. 7Le ies ochii din orbite din cauza grăsimii, iar inima lor dorește lucruri care depășesc limitele. 8Râd de oamenii din jurul lor și vorbesc cu răutate. Sunt aroganți și amenință cu exploatare dură. 9Își deschid gura până la cer; și limba lor merge pe tot pământul. 10Aceste lucruri determină poporul să se întoarcă spre ei și să le soarbă cuvintele exact ca apa. 11Ei zic: „Cum să știe Dumnezeu? Și cum ar putea cunoaște (ce se întâmplă) Cel Foarte Înalt?” 12Așa sunt oamenii răi: permanent liniștiți, bogați și prosperi. 13Am considerat că degeaba mi-am curățat inima și mi-am spălat mâinile în nevinovăție; 14pentru că în fiecare zi sunt lovit și suport pedeapsa în fiecare dimineață. 15Dacă aș zice: „Vreau să îmi permit să vorbesc și eu ca ei!”, aș trăda pe aceia care sunt fiii Tăi. 16M-am gândit la aceste lucruri, ca să le înțeleg; dar nu am reușit – 17până când am venit la sfântul sanctuar al lui Dumnezeu și am privit (cu atenție) la sfârșitul lor. 18Da: Tu îi pui în locuri alunecoase și îi arunci în dezastru. 19Cât de rapid sunt eliminați! Sunt distruși și li se termină viața prin lovituri violente. 20Doamne, Tu faci să le dispară imaginea așa cum se întâmplă atunci când te trezești dintr-un vis. 21Când inima mea era tristă și am fost decimat în interiorul ființei mele, 22eram ca un animal care nu înțelege semnificația lucrurilor. M-am comportat ca vitele înaintea Ta. 23Dar eu sunt permanent cu Tine! Tu mă ții de mâna dreaptă, 24mă ghidezi spunându-mi pe unde să merg; și apoi mă vei lua în glorie. 25Pe cine am eu în cer? Iar pe pământ, nu agreez pe nimeni în afară de Tine. 26Carnea și inima mi se distrug; dar Dumnezeu este stânca inimii mele și moștenirea mea pentru totdeauna. 27Cei care se despart de Tine, vor dispărea. Tu îi distrugi pe toți aceia care nu Îți sunt loiali. 28Dar eu constat că este bine să fiu lângă Dumnezeu. Am făcut din Acela care este Stăpânul și Iahve al meu, adăpostul de care am nevoie; și voi povesti tot ce ai făcut Tu!
Currently Selected:
Psalmii 73: BVA
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2015, 2018 Viorel Silion