1 Timotei 4
4
1„Dar Duhul spune lămurit,
Că-n vremurile de sfârșit,
Unii se lasă de credință
Și vor găsi de cuviință
Să se lipească, cu ardoare,
De Duhurile-nșelătoare,
De-nvățătura dracilor,
Urmând, astfel, cărarea lor;
2Căci, abătuți, ei au să fie
De-a unora fățărnicie,
Care, despre minuni, vorbesc
Și, însemnați, se dovedesc,
A fi cu fierul înroșit,
În al lor cuget, negreșit.
3Căsătoria, o opresc
Oameni-aceștia, și-ngrădesc,
A hranei întrebuințare –
Adică lucrurile care
Făcute-au fost, de Dumnezeu,
Spre-a fi luate, tot mereu,
Cu mulțumiri, de cei ce știu
Și cred, în adevărul viu.
4Orice făptură – vă zic eu –
Cari este a lui Dumnezeu –
Indiferent de ce-o să spună
Un om, să știți că este bună.
Cu mulțumiri, dacă-i luat,
Nimic nu e de lepădat.
5Prin al lui Dumnezeu cuvânt,
Prin rugăciune, toate sânt,
Mereu, sfințite, negreșit.
6Atunci când vei fi reușit
Să pui, în mintea fraților,
Ăst lucru, un bun slujitor –
Al lui Hristos – te dovedești,
Pentru că știi să te hrănești
Doar cu cuvintele pe care,
Credința noastră-n ea le are.
De-asemeni – dragă Timotei –
Tu trebuie să pui, în ei,
Învățătura ce ți-am dat-o,
Pe cari, mereu, tu ai urmat-o.
7De basmele cele lumești
Și de poveștile băbești,
La depărtare să te ții.
Necontenit, apoi, să știi
Ca să te porți evlavios,
8Căci este de puțin folos,
Acea deprindere trupească;
Însă, evlavia cerească,
Mereu, este folositoare,
Căci ale vieții viitoare,
Făgăduinți, se află-n ea,
Și are – de asemenea –
Promisiunile de-acum,
Pentru, al vieții noastre, drum.
9Iată-un cuvânt adevărat,
Cari trebuie-a fi ascultat
Și care-i vrednic de primit!
10Într-adevăr, noi am muncit
Și ne luptăm, neîncetat,
Pentru că noi ne-am așezat
Nădejdile, în Dumnezeu –
În Cel care e viu, mereu,
Și care e Mântuitor
Al tuturor oamenilor,
Dar, mai ales, al celor care
Sunt credincioși. Fără-ncetare,
11Tu – Timotei – să-mpărtășești
Ce-am spus și-apoi, să poruncești
Ca lucrurile arătate,
De toți să fie învățate.
12Și nimeni să nu îndrăznească,
Cumva, să îți disprețuiască
Apoi, anii de tinerețe.
Pildă să fii, și în povețe,
În dragoste și curăție,
La fel și în credincioșie
Și totodată, în purtare
Și-n bine, pentru fiecare
Dintre acei ce, credincioși,
Se-arată, și evlavioși.
13Până când voi veni la tine,
Te rog, ca să iei seama bine,
Și la citire, la-ndemnare,
La-nvățăturile pe care,
Din a mea parte, tu le ai,
Ca și la alții, să le dai.
14Nepăsător, tu nu te ține,
De darul ce-i aflat în tine
Și care, dat îți este ție –
După cum știi – prin prorocie,
Când a prezbiterilor ceată,
Stând laolaltă adunată,
A socotit că este bine
Să-și pună mâinile, pe tine.
15Puneți, pe inimă, mereu,
Aceste lucruri, dragul meu.
Cu ele, te-ndeletnicește,
Căci doar prin ele se vădește
Înaintarea ta, și poți
Să o areți, astfel, la toți.
16Atent să fii, la a ta cale,
Și-asupra-nvățăturii tale,
Pe care-acuma, tu o ai
Și pe cari, altora, o dai.
În aste lucruri, tot mereu,
Să stăruiești dar, dragul meu,
Căci numai astfel – negreșit –
Tu vei ajunge mântuit,
Iar mântuire-or căpăta
Și cei ce te vor asculta.”
Currently Selected:
1 Timotei 4: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca