2 Petru 1
1
1„Simon, zis Petru, rob supus
Și-apostol, în Hristos Iisus,
Către cei care-au dobândit
Credința ce s-a dovedit
De-același preț cu cea pe care,
Noi am primit-o, fiecare,
Prin voia Dumnezeului
Și a Mântuitorului
Nostru, aflat în ceruri, sus –
Adică prin Hristos Iisus.
2Harul și pacea să vă fie,
În vremile ce au să vie,
Sporite, prin cunoașterea
Lui Dumnezeu și-asemenea,
Prin cea a lui Hristos Iisus,
Al nostru Domn, din cer, de sus!
3Puterea Lui, dumnezeiască,
Putut-a să ne dăruiască
Totul – în ceea ce privea
Viața și-apoi, evlavia –
Doar prin cunoașterea Celui
Cari, prin puterea slavei Lui,
La El, acuma, ne-a chemat
4Și cari, făgăduieli, ne-a dat –
Nespus de mari și scumpe – care,
Părtași, ne fac, pe fiecare,
La firea cea dumnezeiască,
Dacă, de starea cea lumească –
De stricăciuni ce s-au găsit
În pofta lumii – am fugit.
5De-aceea, dați-vă și voi,
Toată silința mai apoi,
Unind cu faptele, credința;
Cu fapta-n urmă, cunoștința;
6Cu cunoștința, înfrânarea;
Lângă-nfrânări, puneți răbdarea,
Iar cu răbdarea mai apoi,
Evlavia, uniți-o voi.
7Cu dragostea de frați, să știți,
Evlavia, să o-nsoțiți;
Cu dragostea de frații voștri,
Iubirea, semenilor noștri.
8Când, din belșug, veți avea voi,
Aceste lucruri, ele-apoi
N-au să vă lase ca să fiți
Leneși, sau să vă dovediți
Neroditori dar, cu privință
La o deplină cunoștință
A Domnului Hristos Iisus.
9Încă ceva trebuie spus:
Acela care e lipsit
De-aceste lucruri, negreșit,
E orb, umblând – neîncetat –
Cu ochi-nchiși, și a uitat
Cum că el fost-a curățit,
De-orice păcat a săvârșit.
10De-aceea fraților, să știți,
Alegerea, să vi-o-ntăriți –
Chemarea pe care-o aveți.
Numai așa, o să puteți
Ca, nicicând, să n-alunecați.
11În acest chip de vă purtați,
În adevăr, o să primiți
Intrare, din belșug – să știți –
În veșnica Împărăție –
Care e gata ca să vie –
A Domnului Hristos Iisus,
Mântuitorul nost’, de sus.
12De lucrurile-acestea, eu
Sunt gata, să v-aduc, mereu,
Aminte, măcar că le știți
Și că, voi, tari, vă dovediți,
În acel adevăr, pe care,
L-aveți, acuma, fiecare.
13Însă, drept este – socotesc –
Cât, în ăst cort, mai locuiesc,
Aminte, să v-aduc, mereu,
Și astfel, treji, să vă țin eu;
14Căci știu că dezbrăcarea, iată,
De-al meu cort, va veni deodată –
Exact așa precum mi-a spus
Al nostru Domn, Hristos Iisus.
15Mă ostenesc dar, fraților,
Ca și după ce am să mor,
Mereu, să v-amintiți apoi,
De toate-aceste lucruri, voi.
16În adevăr, eu v-am făcut,
Vouă, la toți, de cunoscut,
Puterea și venirea Lui –
Adică cea a Domnului
Iisus Hristos – întemeiate
Nu pe cuvinte minunate,
Pe basmele meșteșugite,
Ci doar pe faptele trăite,
De noi, cei care am văzut,
Tot ceea ce s-a petrecut.
Noi am văzut, mărirea Lui,
17Căci din înaltul cerului,
Slavă și cinste a primit,
Atuncea când s-a auzit
Glasul acel, deasupra Lui,
Venit din partea Tatălui –
Venit chiar de la Dumnezeu,
Mărturisind: „E Fiul Meu
Acesta, și Mi-e prea iubit.
În El, plăcerea, Mi-am găsit”.
18El era, încă, pe pământ,
Iar noi, pe muntele cel sfânt,
Eram cu El și-am auzit
Glasul din cer, când a vorbit.
19Cuvântul prorociei, noi,
Tare-l avem făcut; iar voi,
E bine că îl ascultați
Și că, la el, seama, luați,
Ca la lumina minunată
În loc întunecos aflată,
Cari strălucește, ne-ncetat,
Pân’ ce, de ziuă, s-a crăpat,
Și până în a voastră viață,
Luceafărul de dimineață –
În inimi – o să vă răsară;
20Fiindcă vreau să mai știți iară,
Întâi, că nici o prorocie,
De prin Scriptură, n-o să fie,
Prin sine însăși, tâlcuită.
21Căci nici una nu e venită,
Prin voia omului. Mereu,
Oamenii, de la Dumnezeu,
Vorbit-au, iar al lor cuvânt
Fost-a rostit de Duhul Sfânt.”
Currently Selected:
2 Petru 1: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca