2 Timotei 4
4
1„Acum, față de Dumnezeu
Și de Hristos – de Domnul meu –
Care îi va chema, odată,
Pe vii și morți, la judecată,
Pentru venirea Domnului
Precum și-ampărăției Lui,
Doresc ca să te rog, fierbinte,
Să împlinești aste cuvinte:
2Mereu, să propovăduiești
Cuvântul și să stăruiești
Asupra lui, necontenit,
Atât la timpul potrivit,
Precum și în orice răstimp
Ce nu pare a fi la timp.
Mustră și ceartă, cu măsură,
Îndeamnă, dă învățătură,
Împarte, tuturor, povețe
Și le-nsoțește cu blândețe.
3O vreme rea are să vie,
Când oamenii nu au să fie,
În stare, de a asculta,
De-a suferi și-a căpăta
O sănătoasă-nvățătură.
Atunci, ei fi-vor în măsură
S-asculte doar ceea ce vor –
Deci, ceea ce le place lor –
Și-nvățături au să își dea,
După cum, poftă, vor avea.
4Ei, de la adevăr, apoi,
Își vor întoarce, înapoi,
Urechile, fiind dorite
Istoriile-nchipuite.
5În toate lucrurile – eu –
Te-ndemn ca, treaz, să fii, mereu.
Fii răbdător în suferință
Și să-mplinești, cu sârguință,
Necontenit, acea lucrare
Ce un evanghelist o are.
În toate dar, te străduiește,
Și slujba, bine-ți împlinește.
6Căci eu sunt gata, ne-ncetat –
Aștept numai, să fiu turnat,
Așa precum e o măsură
Din jertfa pentru băutură.
Clipa plecării mi se-arată,
A fi foarte apropiată.
7Lupta cea bună, m-am luptat
Și-am isprăvit de alergat,
Căci eu, cu toată sârguința,
Într-una, am păzit credința.
8De-acum, m-așteaptă o cunună:
Pe cap, ea o să mi se pună,
Căci ea-i cununa cea pe care
Neprihănirea, doar, o are.
Astă cunună minunată,
În „ziua ‘ceea”-mi va fi dată
Mie, de către Domnul meu,
Dreptul Judecător, mereu.
Și nu doar eu am s-o primesc,
Ci toți acei care iubesc
Venirea Lui. Te rog, pe tine,
9Să cauți ca să vii, la mine,
10Pentru că Dima m-a lăsat;
E în Tesalonic plecat,
Căci a iubit lumea de-acum
Și, singur, am rămas, pe drum.
Crescens e în Galatia,
Iar Tit e în Dalmația.
11Doar Luca este-acum, cu mine.
Pe Marcu, să-l aduci cu tine,
Pentru că el – neîndoios –
În slujbă-mi este de folos.
12Iar pe Tihic – precum am zis –
Pân’ la Efes, eu l-am trimis.
13Atuncea când sosești, aș vrea
Să îmi aduci, mantaua mea,
Care, în Troua, e lăsată –
La Carp, în casă, e aflată.
Adă, te rog, cărțile mele,
Pe cele care sunt de piele.
14Află că Alexandru dar –
Cel care este căldărar –
Necontenit, mi-a făcut rău.
Dar Domnul, după răul său,
Încredințat sunt că, odată,
Îi va da plata meritată.
15Iată, ți-am dat aceste vești,
Ca tu să știi să te ferești,
Astfel, de el, neîncetat,
Căci împotrivă-ne a stat.
16La-ntâiul meu răspuns, pe care,
Eu l-am rostit, în apărare,
De nimeni n-am fost însoțit,
Pentru că toți m-au părăsit.
Faptul acest, fără-ndoială,
Să nu-l aibă, la socoteală!
17Cu mine-a fost doar Domnul meu
Care m-a întărit mereu,
Încât, am propovăduit,
Ceea ce trebuia vestit,
Iar Neamurile, am văzut,
Precum că, partea, au avut
Din plin dar – prin a mea vorbire –
De astă propovăduire.
Astfel, din gura leului,
M-a izbăvit puterea Lui.
18De El, voi fi eu, izbăvit,
Din orice rău, și mântuit.
Împărăția Sa cerească,
Apoi, are să mă primească.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
19Spune-i Priscilei, „sănătate”,
Și lui Acuila – al meu frate –
Și-apoi, de-asemeni, tuturor
Din casa lui Onisifor.
20Erast e, în Corint, aflat,
Iar pe Trofim, eu l-am lăsat –
Lovit de boală – la Milet
Și sper să își revină-ncet.
21Să cauți – până când nu vine
Iarna – ca să ajungi, la mine.
Eubul, Pudens, Claudia
Și Linus, de asemenea,
Doar sănătate, îți doresc.
Toți frații care se găsesc
Aici, cu mine, împreună,
Tot „sănătate”, vor să-ți spună.
22Domnul Iisus Hristos să fie,
Cu duhul tău, pentru vecie.
Harul, să îl aveți, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
Currently Selected:
2 Timotei 4: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
2 Timotei 4
4
1„Acum, față de Dumnezeu
Și de Hristos – de Domnul meu –
Care îi va chema, odată,
Pe vii și morți, la judecată,
Pentru venirea Domnului
Precum și-ampărăției Lui,
Doresc ca să te rog, fierbinte,
Să împlinești aste cuvinte:
2Mereu, să propovăduiești
Cuvântul și să stăruiești
Asupra lui, necontenit,
Atât la timpul potrivit,
Precum și în orice răstimp
Ce nu pare a fi la timp.
Mustră și ceartă, cu măsură,
Îndeamnă, dă învățătură,
Împarte, tuturor, povețe
Și le-nsoțește cu blândețe.
3O vreme rea are să vie,
Când oamenii nu au să fie,
În stare, de a asculta,
De-a suferi și-a căpăta
O sănătoasă-nvățătură.
Atunci, ei fi-vor în măsură
S-asculte doar ceea ce vor –
Deci, ceea ce le place lor –
Și-nvățături au să își dea,
După cum, poftă, vor avea.
4Ei, de la adevăr, apoi,
Își vor întoarce, înapoi,
Urechile, fiind dorite
Istoriile-nchipuite.
5În toate lucrurile – eu –
Te-ndemn ca, treaz, să fii, mereu.
Fii răbdător în suferință
Și să-mplinești, cu sârguință,
Necontenit, acea lucrare
Ce un evanghelist o are.
În toate dar, te străduiește,
Și slujba, bine-ți împlinește.
6Căci eu sunt gata, ne-ncetat –
Aștept numai, să fiu turnat,
Așa precum e o măsură
Din jertfa pentru băutură.
Clipa plecării mi se-arată,
A fi foarte apropiată.
7Lupta cea bună, m-am luptat
Și-am isprăvit de alergat,
Căci eu, cu toată sârguința,
Într-una, am păzit credința.
8De-acum, m-așteaptă o cunună:
Pe cap, ea o să mi se pună,
Căci ea-i cununa cea pe care
Neprihănirea, doar, o are.
Astă cunună minunată,
În „ziua ‘ceea”-mi va fi dată
Mie, de către Domnul meu,
Dreptul Judecător, mereu.
Și nu doar eu am s-o primesc,
Ci toți acei care iubesc
Venirea Lui. Te rog, pe tine,
9Să cauți ca să vii, la mine,
10Pentru că Dima m-a lăsat;
E în Tesalonic plecat,
Căci a iubit lumea de-acum
Și, singur, am rămas, pe drum.
Crescens e în Galatia,
Iar Tit e în Dalmația.
11Doar Luca este-acum, cu mine.
Pe Marcu, să-l aduci cu tine,
Pentru că el – neîndoios –
În slujbă-mi este de folos.
12Iar pe Tihic – precum am zis –
Pân’ la Efes, eu l-am trimis.
13Atuncea când sosești, aș vrea
Să îmi aduci, mantaua mea,
Care, în Troua, e lăsată –
La Carp, în casă, e aflată.
Adă, te rog, cărțile mele,
Pe cele care sunt de piele.
14Află că Alexandru dar –
Cel care este căldărar –
Necontenit, mi-a făcut rău.
Dar Domnul, după răul său,
Încredințat sunt că, odată,
Îi va da plata meritată.
15Iată, ți-am dat aceste vești,
Ca tu să știi să te ferești,
Astfel, de el, neîncetat,
Căci împotrivă-ne a stat.
16La-ntâiul meu răspuns, pe care,
Eu l-am rostit, în apărare,
De nimeni n-am fost însoțit,
Pentru că toți m-au părăsit.
Faptul acest, fără-ndoială,
Să nu-l aibă, la socoteală!
17Cu mine-a fost doar Domnul meu
Care m-a întărit mereu,
Încât, am propovăduit,
Ceea ce trebuia vestit,
Iar Neamurile, am văzut,
Precum că, partea, au avut
Din plin dar – prin a mea vorbire –
De astă propovăduire.
Astfel, din gura leului,
M-a izbăvit puterea Lui.
18De El, voi fi eu, izbăvit,
Din orice rău, și mântuit.
Împărăția Sa cerească,
Apoi, are să mă primească.
Slavă să aibă El, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
19Spune-i Priscilei, „sănătate”,
Și lui Acuila – al meu frate –
Și-apoi, de-asemeni, tuturor
Din casa lui Onisifor.
20Erast e, în Corint, aflat,
Iar pe Trofim, eu l-am lăsat –
Lovit de boală – la Milet
Și sper să își revină-ncet.
21Să cauți – până când nu vine
Iarna – ca să ajungi, la mine.
Eubul, Pudens, Claudia
Și Linus, de asemenea,
Doar sănătate, îți doresc.
Toți frații care se găsesc
Aici, cu mine, împreună,
Tot „sănătate”, vor să-ți spună.
22Domnul Iisus Hristos să fie,
Cu duhul tău, pentru vecie.
Harul, să îl aveți, din plin,
În vecii vecilor! Amin.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca