Faptele apostolilor 16
16
Timotei – Vedenia lui Pavel
1În urmă, Pavel a plecat,
La Derbe, și-apoi a intrat
Și în cetatea Listra. El
A cunoscut, în locu-acel,
Un om pe care l-a-ndrăgit,
Cari, Timotei, era numit.
Mamă iudeică, el avea,
Iar tată, grec. Iaconia
2Și Listra, când îl pomeneau,
Numai de bine, îl vorbeau.
3Pavel, de-ndat’ ce l-a văzut,
Să-l ia, însoțitor, a vrut.
Astfel, tăiatu-l-a-mprejur,
Din pricina celor din jur,
Căci în acel ținut, erau,
Atunci, Iudei mulți, și știau
Că grec fusese al său tată.
Apoi, la drum, porniră-ndată.
4Pavel, învățături, a dat,
La frați, pe unde a umblat,
Spunând că „ceea ce primim –
Porunci – de la Ierusalim,
Cari de apostoli au fost date,
Sau de prezbiteri sunt lăsate,
Mereu trebuie-a fi păzite.”
5Bisericile, întărite,
Erau, în acest fel; creștea
Credința lor și le sporea
Și numărul, necontenit.
6Fiindcă Duhul i-a oprit
Ca să vestească-n Asia
Cuvântul, ei, în Frigia
Și-n al Galatiei ținut,
În mare grabă, au trecut.
7Când au ajuns la Misia,
Să intre în Bitinia,
Ca să vorbească, au voit,
Dar și atuncea, i-a oprit,
Duhul Cel Sfânt, al lui Iisus.
8Trecând prin Misia, s-au dus
La Troa, unde-au poposit.
9Pavel, pe când a adormit,
O viziune a avut.
Astfel, un om, el a văzut,
Din Macedonia, om care
Stătea în față-i, în picioare,
Rugându-l: „Vino pe la noi,
În Macedonia.” Apoi,
10Înțelegând că ne-a chemat
Domnul, prilej am căutat,
De-a merge-n Macedonia,
Să ducem Evanghelia.
Pavel la Filipi – Lidia
11Din Troa, cu corabia,
Ne-am dus în Samotracia
Și-adoua zi, am poposit,
La Neapolis. Iar am pornit
12Și, la Filipi, am mers – cetate
Care-i mai mare între toate
Cetățile, cum am văzut,
Aflate în acel ținut
Macedonean; de-asemenea,
Și colonie este ea,
A Romei. În Filipi, am stat
13Câteva zile. La Sabat,
Noi, din cetate, am ieșit
Lângă un râu, unde-am găsit
Un loc, pe care l-am crezut,
De rugăciune. Am șezut
Jos, pe pământ, și am vorbit
Femeilor ce le-am găsit
Strânse acolo. Între ele –
14Între femeile acele –
Fusese una, anumită.
Ea, Lidia, a fost numită –
Din Tiatira se trăgea.
Femeia se-ndeletnicea
Doar cu a purpurei vânzare.
Era foarte ascultătoare
Și teamă a avut, mereu,
Față de Domnul Dumnezeu.
Inima, Domnul i-a deschis,
Să ia aminte la ce-a zis
Pavel, femeilor. Îndată,
15Lidia fost-a botezată,
Cu toată casa ei. Apoi,
Ea ne-a rugat, pe amândoi:
„De mă găsiți că-s credincioasă
Lui Dumnezeu, în a mea casă,
Cu drag, vă rog ca să intrați,
Căci vreau, la mine, ca să stați.”
Noi, ruga ei, am ascultat-o
Și-apoi, acasă, am urmat-o.
O slujnică ghicitoare – Temnicerul din Filipi
16Iată dar, că pe când mergeam,
Spre locu-n care ne rugam,
O roabă, cu-n duh de ghicit,
În calea noastră, a ieșit.
„Duhul lui Platon”, se numește
Duhul acela, în grecește.
17Roaba aceea s-a luat
Pe urma noastră și-a strigat:
„Oameni-aceștia, vă spun eu,
Că sunt robi ai lui Dumnezeu
Cel Prea Înalt, și aduc știre,
De calea către mântuire.”
18Mai multe zile, a strigat
Ea astfel, până, supărat,
Pavel s-a-ntors și i-a vorbit
Duhului ei, pentru ghicit:
„Eu, în al lui Hristos Iisus
Nume, îți poruncesc” – i-a spus,
Duhului, Pavel – „negreșit,
Să ieși, din ea!” El a ieșit
În ceasu-n care-a cuvântat.
19Când au văzut ce s-a-ntâmplat,
Stăpânii roabei au știut,
Că un câștig le-a dispărut.
De-aceea, ei au alergat,
Pe Pavel, de l-au înhățat –
Și-apoi, pe Sila – și i-au dus
Până-n piață, și i-au pus,
În mâinile fruntașilor.
20Apoi, dați, dregătorilor,
Au fost, și-n acest fel, le-au spus:
„Iată-i, pe cei ce i-am adus,
Cari stârnesc zarvă, în cetate.
Din veștile, de noi, aflate,
Știm că-s Iudei și că vorbesc
21De datini, ce nu trebuiesc,
Ca noi – romani – să le aflăm
Și, nicidecum, să le urmăm.”
22Întreg norodu-nfuriat,
În contra lor, s-a ridicat
Și-atuncea, dregători-acei
Au poruncit ca, de pe ei,
Să smulgă hainele, de-ndată,
Și, cu nuiele, să îi bată.
23Bătuți fiind, au fost luați
Și-apoi, în temniță, băgați,
Iar temnicerului, i-au dat –
Atunci când i-au întemnițat –
Aspre porunci, atent să fie,
Spre a-i păzi, cu strășnicie.
24Acesta, când a auzit,
Ceea ce i s-a poruncit,
Îi duse de i-a încuiat,
În beciul care s-a aflat
Mai înlăuntru – cum i-au spus –
Și, în butuci, apoi, le-a pus
Picioarele. Când a sfârșit,
Plecă acasă, liniștit.
25Pavel și Sila se rugau,
La miezul nopții, și-nălțau
Cântări de slavă, tot mereu,
Spre lauda lui Dumnezeu.
Cei care-nchiși, cu ei, erau,
În liniște, îi ascultau.
26De-odată, ca stârnit de vânt,
Mare cutremur de pământ
Pornitu-s-a, de s-a simțit
Cum temnița s-a zguduit,
Din temelie, dezlegați
Fiind toți cei întemnițați.
27Când temnicerul s-a sculat
Și a văzut ce s-a-ntâmplat –
Cum lanțurile-au căzut jos,
Cum s-au deschis uși – iute-a scos,
Sabia, de la cingătoare,
Căci a voit să se omoare,
Crezând că prinșii au fugit.
28Atuncea, Pavel i-a vorbit:
„Să nu îți faci, cumva, vreun rău,
Ci sabia, la locul său,
Așeaz-o! Nimeni n-a fugit!”
29Când temniceru-a auzit
Aceste vorbe, a cerut
O lumânare și-a văzut
Că totu-i precum i s-a spus.
Speriat, atuncea, el s-a dus,
La Pavel și Sila. Apoi,
Îndată-n fața celor doi,
Jos, la pământ, s-a aruncat;
30I-a scos afar’ și i-a-ntrebat:
„Ce pot să fac? Ce-am de-mplinit,
Ca și eu să fiu mântuit?”
31Atunci, Pavel și Sila-au spus:
„Să crezi doar, în Domnul Iisus,
Și mântuire-i căpăta
Tu, și cu toată casa ta.”
32Astfel, Cuvântul, i-au vestit,
Cuvânt care a fost primit
Și de toți cei din casa lui.
33La casa temnicerului,
Ei merseră, în acel ceas
De noapte, unde-au și rămas.
Chiar temnicerul a spălat
Ale lor răni, și, botezat,
A fost și el, și-ntreaga-i casă.
34I-a așezat, apoi, la masă,
Și, bucurie, au avut,
Pentru că-n Domnul, au crezut.
Pavel și Sila slobozi
35Când au venit ai zilei zori,
Trimis-au – marii dregători –
Pe-ai lor slujbași, care purtau
Nuiele și cari se chemau
„Lictori”, grecește. Ei s-au dus
Și, temnicerului, i-au spus:
„Lasă-i, pe oamenii acei,
Să plece!” El s-a dus la ei,
36Și-a zis, lui Pavel, imediat,
Ce ordine, a căpătat:
„Iată că liberi, voi sunteți!
Plecați în pace, unde vreți,
Căci dregătorii v-au iertat
Și, libertatea, v-au redat.”
37„Deci, după ce, bătuți, am fost”–
Le zise Pavel – „fără rost
Și fără să fim judecați,
În temniță, am fost băgați,
Acuma, iată, am ajuns
Să ne dea drumul, pe ascuns!
Dar noi suntem romani, măi frate,
Și-n felu-acesta, nu se poate!
Să vină dregători-acei,
Și-afară, să ne scoată ei!”
38Cei ce purtau nuiele-au dus,
Aceste vorbe, și le-au spus,
Îndată, dregătorilor.
Când auziră spusa lor,
Aceștia s-au înspăimântat
Aflând că au întemnițat
39Niște romani. Deci, au venit,
Și, cu blândețe, au vorbit,
Să-i potolească, pe cei doi.
I-au scos afară, iar apoi,
Să părăsească, i-au rugat,
40Cetatea lor. Ei au intrat –
Din temniță când au ieșit –
La Lidia, unde-au vorbit
Cu frații și i-au mângâiat,
Și-abia în urmă, au plecat.
Currently Selected:
Faptele apostolilor 16: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
