Faptele apostolilor 20
20
Pavel în Macedonia
1Pavel, după ce a-ncetat
Zarva aceea, i-a chemat
Pe ucenici și le-a vorbit.
Cu sfaturi, el i-a întărit,
Iar când sfârșit-a, și-a luat
Un bun rămas și a plecat,
În Macedonia. Aici,
2I-a-mbărbătat, pe ucenici,
Cu multe sfaturi. La sfârșit,
Spre Grecia, el a pornit,
3Unde, trei luni, a petrecut.
Apoi, spre Siria, a vrut
Să plece, dar de veste-a prins,
Cum că Iudeii i-au întins
Curse. Atuncea, s-a gândit,
Că este mult mai potrivit,
Să vină-n Macedonia.
4Îl însoțeau, prin Asia,
Sopater – al lui Pir fecior,
Din Berea; iar, alături lor,
Fu Aristarh și Secund – cel
De la Tesalonic; cu el,
Gaiu era – cel ce venea
Din Derbe. De asemenea,
I-a însoțit și Timotei.
S-au mai alăturat de ei,
Tihic și Trofim, mai apoi –
Din Asia, erau cei doi.
5‘Naintea noastră, au plecat
Și-n Troa, ei ne-au așteptat.
6Când praznicul Azimilor
Trecut-a, noi, pe urma lor,
Cu o corabie-am pornit,
De la Filipi, și am sosit –
După ce-am petrecut, pe mare,
Cinci zile – la Troa, în care,
O săptămână doar, am stat.
Apoi, la drum, iar am plecat.
Învierea lui Eutih
7În prima zi din săptămână,
Ne-am adunat cu toții, până
Vom frânge pâinea. A vorbit
Pavel, atunci, necontenit,
Până în miez de noapte, vrând
Să plece-n zori, cât mai curând.
8Sus, în odaia luminată,
Mulțimea era adunată.
9Un tânăr, Eutih numit,
Șezând la geam, a adormit,
În timpul lungii cuvântări
Ținută-acelei adunări,
De către Pavel. L-au văzut
Toți, îngroziți, cum a căzut
Din geam, de la al treilea cat.
De jos, mort, fost-a ridicat.
10Pavel, atuncea, a venit,
La Eutih s-a repezit
În brațe, el l-a ridicat
Și-apoi, astfel, a cuvântat:
„Să nu vă tulburați, defel,
Căci al său suflet este-n el.”
11Au urcat iarăș’, înapoi,
Pâinea a frânt, vorbind apoi,
Până în zori. Când a sfârșit
Cu cina, el i-a părăsit.
12Flăcăul, viu, a fost adus,
Iar lucru-acesta a produs
Mari mângâieri, căci s-a văzut
Minunea care s-a făcut.
Pavel la Milet
13Noi la corabie-am venit
Și, către Asos, am pornit,
Unde-ntâlnire, am avut,
Cu Pavel, care a făcut,
Drumul, pe jos. Când a sosit,
14Toți cu corabia-am pornit
Spre Mitilene. Am plecat
15Și de aici, și-am navigat
Până la insula cea mare,
Chemată Chios, după care
În zori, la Samos, am sosit.
Plecat-am iar, căci am dorit
Și la Troghilion să stăm.
A trebuit ca să plecăm,
Din nou și, în Milet, apoi,
A doua zi, intrarăm noi.
16Pavel s-a hotărât să plece
Și, pe lângă Efes, a trece
Fără a se opri aici.
El nu voia a pierde nici
Prea multă vreme-n Asia,
Grăbit fiind, căci își dorea
Ca la Ierusalim să fie,
Când Cincizecimea o să vie.
Cuvântarea de rămas bun
17Când, încă, la Milet, a stat,
Pavel, prezbiteri, a chemat,
De la Efes. Ei au venit,
18Iar el, în ăst fel, le-a vorbit:
„Față de voi, știți ce purtare
Am, și-am avut, din ziua-n care,
În Asia, eu am venit.
19Plin de smerenie-am slujit,
Cu multe lacrimi, Domnului,
În mijlocul necazului
Și-a încercărilor pe care
Le ridicau, fără-ncetare,
Iudeii, uneltind mereu.
20Voi știți, prea bine, cum că eu
N-am ascuns lucrurile care
Pot a vă fi folositoare,
Și, fără teamă, ne-ncetat,
Învățături, poveți v-am dat,
Atât în fața gloatelor,
21Cât și în case. Grecilor,
Iudeilor, cu stăruință,
Vorbitu-le-am, de pocăință
În Dumnezeu și le-am mai spus
Să creadă în Hristos Iisus,
Care-I al nostru Domn. Acum,
22Împins de duhul, plec la drum,
Către Ierusalim, cu toate
Că nu știu, încă, ce se poate
23Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt,
Îmi dă de știre că îmi sânt,
Necazuri multe, rânduite
Și multe lanțuri pregătite.
24Dar eu nu țin la viața mea,
Ca la ceva scump, ci aș vrea
Să îmi sfârșesc, cu bucurie,
Slujba care îmi este mie
Încredințată, de Iisus,
Și calea mea – cum am mai spus –
Deci Evanghelia harului
Cel nesfârșit al Domnului,
Mereu, s-o propovăduiesc.
25Știu, chiar acum când vă vorbesc,
Că voi, cei printre care eu
Vestit-am al lui Dumnezeu
Împărăție, nu puteți
Ca fața să mi-o mai vedeți.
26De-aceea, vă mărturisesc
Că azi, curat, eu mă simțesc,
De-al vostru sânge, fraților –
Deci, de sângele tuturor –
27Pentru că v-am vestit, mereu,
Întreg planul lui Dumnezeu.
28Acuma dar, dragii mei frați,
Asupra voastră, să vegheați
Și-asupra turmei, peste care,
Sunteți episcopi, fiecare,
Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți
Cum trebuie să păstoriți
Biserica lui Dumnezeu,
Ce-a câștigat-o El, cu greu,
Cu al Său sânge. Știu prea bine,
29Că au să vină, după mine,
Aici, la voi, lupi răpitori,
Care vor fi necruțători,
30Cu turma. Se vor ridica
Mulți, după ce eu voi pleca,
Cu-nvățături ce-s mincinoase,
Despre lucrări ce-s stricăcioase,
Ca să atragă – fraților –
Pe ucenici, de partea lor.
31De-aceea, zic: vegheați mereu
Și amintiți-vă că eu,
Trei ani întregi, neîncetat,
Zile și nopți, sfaturi am dat,
La fiecare dintre voi.
32Ne despărțim, acuma, noi,
De-aceea-n mâna Domnului
Precum și a Cuvântului
Harului Său, vă las, cu bine,
Căci El doar poate, pe oricine,
Ca sufletește, să-l zidească
Și poate să-l învrednicească,
La moștenire, cu cei sfinți.
33Nu am râvnit nici la arginți
Și nici la aurul cuiva.
La haine, sau la altceva,
Nicicând, eu nu am jinduit.
34Întotdeauna, am muncit,
Să am, spre trebuința mea
Și-a celui care mă-nsoțea.
35În toate, pildă, eu v-am dat
Și-n acest fel, v-am arătat
Că trebuie să-i sprijiniți
Pe cei slabi și să v-amintiți
De ceea ce Domnul Iisus,
Când fost-a pe pământ, a spus:
„Mai bine e să dăruiești,
Decât este ca să primești”.”
36Când a sfârșit, a-ngenuncheat
Și, împreună, s-au rugat.
37Apoi, în plâns, au izbucnit
Și, rând pe rând, toți au venit
La Pavel, de l-au sărutat,
Cu drag, și l-au îmbrățișat.
38În acea clipă, fiecare
Era cuprins de întristare,
Căci Pavel, în a sa vorbire,
Le dete tuturor de știre
Că nu îl vor mai revedea.
Apoi, pân’ la corabia
Cu care Pavel a plecat,
Mâhniți, cu toții l-au urmat.
Currently Selected:
Faptele apostolilor 20: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
Faptele apostolilor 20
20
Pavel în Macedonia
1Pavel, după ce a-ncetat
Zarva aceea, i-a chemat
Pe ucenici și le-a vorbit.
Cu sfaturi, el i-a întărit,
Iar când sfârșit-a, și-a luat
Un bun rămas și a plecat,
În Macedonia. Aici,
2I-a-mbărbătat, pe ucenici,
Cu multe sfaturi. La sfârșit,
Spre Grecia, el a pornit,
3Unde, trei luni, a petrecut.
Apoi, spre Siria, a vrut
Să plece, dar de veste-a prins,
Cum că Iudeii i-au întins
Curse. Atuncea, s-a gândit,
Că este mult mai potrivit,
Să vină-n Macedonia.
4Îl însoțeau, prin Asia,
Sopater – al lui Pir fecior,
Din Berea; iar, alături lor,
Fu Aristarh și Secund – cel
De la Tesalonic; cu el,
Gaiu era – cel ce venea
Din Derbe. De asemenea,
I-a însoțit și Timotei.
S-au mai alăturat de ei,
Tihic și Trofim, mai apoi –
Din Asia, erau cei doi.
5‘Naintea noastră, au plecat
Și-n Troa, ei ne-au așteptat.
6Când praznicul Azimilor
Trecut-a, noi, pe urma lor,
Cu o corabie-am pornit,
De la Filipi, și am sosit –
După ce-am petrecut, pe mare,
Cinci zile – la Troa, în care,
O săptămână doar, am stat.
Apoi, la drum, iar am plecat.
Învierea lui Eutih
7În prima zi din săptămână,
Ne-am adunat cu toții, până
Vom frânge pâinea. A vorbit
Pavel, atunci, necontenit,
Până în miez de noapte, vrând
Să plece-n zori, cât mai curând.
8Sus, în odaia luminată,
Mulțimea era adunată.
9Un tânăr, Eutih numit,
Șezând la geam, a adormit,
În timpul lungii cuvântări
Ținută-acelei adunări,
De către Pavel. L-au văzut
Toți, îngroziți, cum a căzut
Din geam, de la al treilea cat.
De jos, mort, fost-a ridicat.
10Pavel, atuncea, a venit,
La Eutih s-a repezit
În brațe, el l-a ridicat
Și-apoi, astfel, a cuvântat:
„Să nu vă tulburați, defel,
Căci al său suflet este-n el.”
11Au urcat iarăș’, înapoi,
Pâinea a frânt, vorbind apoi,
Până în zori. Când a sfârșit
Cu cina, el i-a părăsit.
12Flăcăul, viu, a fost adus,
Iar lucru-acesta a produs
Mari mângâieri, căci s-a văzut
Minunea care s-a făcut.
Pavel la Milet
13Noi la corabie-am venit
Și, către Asos, am pornit,
Unde-ntâlnire, am avut,
Cu Pavel, care a făcut,
Drumul, pe jos. Când a sosit,
14Toți cu corabia-am pornit
Spre Mitilene. Am plecat
15Și de aici, și-am navigat
Până la insula cea mare,
Chemată Chios, după care
În zori, la Samos, am sosit.
Plecat-am iar, căci am dorit
Și la Troghilion să stăm.
A trebuit ca să plecăm,
Din nou și, în Milet, apoi,
A doua zi, intrarăm noi.
16Pavel s-a hotărât să plece
Și, pe lângă Efes, a trece
Fără a se opri aici.
El nu voia a pierde nici
Prea multă vreme-n Asia,
Grăbit fiind, căci își dorea
Ca la Ierusalim să fie,
Când Cincizecimea o să vie.
Cuvântarea de rămas bun
17Când, încă, la Milet, a stat,
Pavel, prezbiteri, a chemat,
De la Efes. Ei au venit,
18Iar el, în ăst fel, le-a vorbit:
„Față de voi, știți ce purtare
Am, și-am avut, din ziua-n care,
În Asia, eu am venit.
19Plin de smerenie-am slujit,
Cu multe lacrimi, Domnului,
În mijlocul necazului
Și-a încercărilor pe care
Le ridicau, fără-ncetare,
Iudeii, uneltind mereu.
20Voi știți, prea bine, cum că eu
N-am ascuns lucrurile care
Pot a vă fi folositoare,
Și, fără teamă, ne-ncetat,
Învățături, poveți v-am dat,
Atât în fața gloatelor,
21Cât și în case. Grecilor,
Iudeilor, cu stăruință,
Vorbitu-le-am, de pocăință
În Dumnezeu și le-am mai spus
Să creadă în Hristos Iisus,
Care-I al nostru Domn. Acum,
22Împins de duhul, plec la drum,
Către Ierusalim, cu toate
Că nu știu, încă, ce se poate
23Să mi se-ntâmple. Duhul Sfânt,
Îmi dă de știre că îmi sânt,
Necazuri multe, rânduite
Și multe lanțuri pregătite.
24Dar eu nu țin la viața mea,
Ca la ceva scump, ci aș vrea
Să îmi sfârșesc, cu bucurie,
Slujba care îmi este mie
Încredințată, de Iisus,
Și calea mea – cum am mai spus –
Deci Evanghelia harului
Cel nesfârșit al Domnului,
Mereu, s-o propovăduiesc.
25Știu, chiar acum când vă vorbesc,
Că voi, cei printre care eu
Vestit-am al lui Dumnezeu
Împărăție, nu puteți
Ca fața să mi-o mai vedeți.
26De-aceea, vă mărturisesc
Că azi, curat, eu mă simțesc,
De-al vostru sânge, fraților –
Deci, de sângele tuturor –
27Pentru că v-am vestit, mereu,
Întreg planul lui Dumnezeu.
28Acuma dar, dragii mei frați,
Asupra voastră, să vegheați
Și-asupra turmei, peste care,
Sunteți episcopi, fiecare,
Puși chiar de Duhul Sfânt. Să știți
Cum trebuie să păstoriți
Biserica lui Dumnezeu,
Ce-a câștigat-o El, cu greu,
Cu al Său sânge. Știu prea bine,
29Că au să vină, după mine,
Aici, la voi, lupi răpitori,
Care vor fi necruțători,
30Cu turma. Se vor ridica
Mulți, după ce eu voi pleca,
Cu-nvățături ce-s mincinoase,
Despre lucrări ce-s stricăcioase,
Ca să atragă – fraților –
Pe ucenici, de partea lor.
31De-aceea, zic: vegheați mereu
Și amintiți-vă că eu,
Trei ani întregi, neîncetat,
Zile și nopți, sfaturi am dat,
La fiecare dintre voi.
32Ne despărțim, acuma, noi,
De-aceea-n mâna Domnului
Precum și a Cuvântului
Harului Său, vă las, cu bine,
Căci El doar poate, pe oricine,
Ca sufletește, să-l zidească
Și poate să-l învrednicească,
La moștenire, cu cei sfinți.
33Nu am râvnit nici la arginți
Și nici la aurul cuiva.
La haine, sau la altceva,
Nicicând, eu nu am jinduit.
34Întotdeauna, am muncit,
Să am, spre trebuința mea
Și-a celui care mă-nsoțea.
35În toate, pildă, eu v-am dat
Și-n acest fel, v-am arătat
Că trebuie să-i sprijiniți
Pe cei slabi și să v-amintiți
De ceea ce Domnul Iisus,
Când fost-a pe pământ, a spus:
„Mai bine e să dăruiești,
Decât este ca să primești”.”
36Când a sfârșit, a-ngenuncheat
Și, împreună, s-au rugat.
37Apoi, în plâns, au izbucnit
Și, rând pe rând, toți au venit
La Pavel, de l-au sărutat,
Cu drag, și l-au îmbrățișat.
38În acea clipă, fiecare
Era cuprins de întristare,
Căci Pavel, în a sa vorbire,
Le dete tuturor de știre
Că nu îl vor mai revedea.
Apoi, pân’ la corabia
Cu care Pavel a plecat,
Mâhniți, cu toții l-au urmat.
Currently Selected:
:
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca