Efeseni 6
6
1„Copii, doresc să fiți cuminți
Și s-ascultați de-ai voști’ părinți,
În Domnul, căci așa e bine
Și este drept, pentru oricine.
2Iată ce spune Dumnezeu:
„Să îți cinstești tatăl, mereu,
Și mama care te-a născut.”
Astă poruncă, am văzut
Precum că este prima care
Și o făgăduință are.
Deci dacă ai s-o împlinești,
3Tu, „fericit, ai să trăiești,
Iar anii tăi, de pe pământ,
Să știi că-n mare număr sânt.”
4Și voi părinți, să încercați
Ca nu cumva să-ntărâtați,
Copiii voștri, la mânie,
Căci trebuie crescuți să fie,
Doar în mustrarea Domnului,
Și în învățătura Lui.
5Voi robilor, să căutați,
Stăpânii, să vi-i ascultați,
Cu teamă și cutremur mare –
Cu curăție, fiecare,
În a sa inimă apoi –
Cum de Hristos, ascultați voi.
6Neîncetat, să le slujiți –
Nu doar atunci când vă găsiți
Sub ochii lor, ca și cum vreți
Ca omului să îi plăceți –
Ci ca și niște robi pe care,
Domnul Iisus Hristos îi are,
Cari fac, din inimă, mereu,
Doar voile lui Dumnezeu.
7Să îi slujiți stăpânului,
Cum Îi slujiți și Domnului;
Adică vreau, cu bucurie,
Slujirea voastră, ca să fie,
8Căci fiecare, negreșit –
Ori rob, ori slobod dovedit –
Primi-va o răsplată, care
Domnul o dă, la fiecare,
După ce fi-va cântărit
Tot ceea ce s-a săvârșit,
Adică după ce-a văzut,
Răul sau binele, făcut.
9Și voi, stăpânilor, cătați
Ca bine doar, să vă purtați,
Cu-ai voștri robi. Să vă feriți,
Amenințări, să folosiți,
În contra lor, căci voi vedeți
Că toți, doar un Stăpân aveți
Și știți că, fața omului,
Nu prețuiește-n ochii Lui.
10Încolo, fraților, să știți,
Ca-n Domnul, să vă întăriți
Și scut, doresc eu, să vă fie,
A Lui putere și tărie.
11Armura, de la Dumnezeu,
Pe voi, să o purtați, mereu,
Spre-a ține piept, diavolului,
Precum și uneltirii lui.
12Războiul ce-l avem de dat,
Acuma nu mai e purtat
În contra cărnii trupului –
Sau împotriva sângelui –
Ci a conducătorilor,
Apoi și a domniilor
Și-a stăpânirilor pe care,
Bezna, în acest veac, le are,
Precum și a duhurilor
Ce-s ale răutăților
Și în locuri cerești doar, stau.
13De-aceea, acest sfat, vă dau:
Armura, de la Dumnezeu,
Să o purtați pe voi, mereu,
Ca să vă-mpotriviți, cu ea,
Când va veni ziua cea rea,
Și să rămână fiecare –
În felu-acesta – în picioare,
După ce fi-va, negreșit,
Totul – în urmă – biruit.
14Mereu, fiți gata, înadins,
Cu adevăr fiind încins
Mijlocul vostru, iar apoi,
Luați și platoșa, pe voi –
Cari este a neprihănirii;
15Călcați, peste întinsul firii,
Plini de curaj, neîncetat,
Dacă-n picioare v-ați luat –
Drept încălțări – râvna pe care
A păcii Evanghelie-o are.
16Deasupra, voi să nu uitați,
Scutul credinței, să-l luați,
Stingând, cu ajutorul său,
Săgețile, de la cel rău.
17Pe cap, să vă mai puneți voi,
Al mântuirii coif apoi,
Și-n mâini, sabia Duhului
Să fie arma orișicui –
Căci ea este acel Cuvânt,
Al Dumnezeului Cel Sfânt.
18Prin Duhul, vă îndemn ca voi
Să faceți rugăciuni apoi,
Precum și cereri, negreșit.
Vreau să vegheați, necontenit,
La ce v-am spus și căutați,
Ca pentru sfinți, să vă rugați.
19Rugați-vă și pentru mine,
Ca ori de câte ori îmi vine
Să deschid gura, să vorbesc,
Să pot, cuvinte, să primesc,
Spre a vorbi fără-ndoială,
Mereu, cu mare îndrăzneală,
Ca Evanghelia s-o vestesc
Și taina să-i descoperesc.
20Al Evangheliei sol, sunt eu,
Și-n lanțuri, sunt aflat, mereu.
De-aceea spun cum că doresc,
Necontenit, ca să vorbesc,
Cu îndrăzneală, căci știu bine,
Ce se așteaptă, de la mine.
21Acuma, vreau să mai știți voi,
Că despre mine, mai apoi,
Tihic are să vă vorbească,
Atuncea când o să sosească.
El îmi e frate prea iubit,
Și, credincios, s-a dovedit,
În Domnul. Astfel, când el vine,
Va spune totul, despre mine.
22Eu, dinadins, m-am străduit
Ca, înainte-mi, să-l trimit,
La voi și astfel, să aflați
În ce stare suntem – dragi frați –
Iar prin ce are să lucreze,
Gândesc, să vă îmbărbăteze.
23În încheiere, fraților,
Pace vă zic eu, tuturor.
A voastră dragoste să crească,
Credința să vă însoțească.
Toate vi le doresc, mereu,
Să vi le deie Dumnezeu –
Acela care se arată
Precum că e al nostru Tată
Și e aflat în ceruri, sus –
Și Domnul nost’, Hristos Iisus!
24Harul să fie, ne-ncetat,
Cu toți cei cari au arătat,
Că Îl iubesc, neîndoios –
În curăție – pe Hristos,
Acum, și-n anii care vin,
Și până la sfârșit. Amin.”
Currently Selected:
Efeseni 6: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca