Exodul 14
14
Trecerea Mării Roșii
1Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
2„Du-te și spune, negreșit,
Copiilor lui Israel,
Să meargă spre locul acel,
Numit Pi-Hahirot. Deci voi
Vă veți întoarce înapoi
Și o să faceți un ocol,
Căci locul e între Migdol
Și mare, iar în fața lui,
E Bal-Țefon. Poporului,
Să-i spui cum că o să porniți
Și-acolo o să poposiți.
3Căci Faraon, în acest fel,
Despre fiii lui Israel,
Are să spună: „Negreșit,
Prin țară, ei s-au rătăcit
Și i-a închis pustiul”. Eu
4Voi face, după planul Meu,
Și împietri-voi așadar,
Lui Faraon, inima, iar.
El are să vă urmărească,
Făcând atunci să se zărească
Slava și măreția Mea,
Ce în Egipt se va vedea;
Toți cei de pe acest pământ,
Vor ști că doar Eu, Domnul sânt.”
Tot Israelul a făcut
Așa precum i s-a cerut.
5Apoi, de știre, i s-a dat
Celui ce fost-a împărat
Peste Egipt, că Israel
Fuge din țară. Atunci, el –
Și slujitori-i, negreșit –
Inima, iar, și-au împietrit,
Zicându-și: „Oare, ce-am făcut,
Încât, din țară, am putut,
Pe Israel, să îl lăsăm
Să plece și să îl scăpăm
Din mâini, să nu ne mai slujească?”
6Ei s-au grăbit să-i urmărească,
Iar Faraon și-a pregătit
Carul de luptă și-nsoțit
De ai săi oameni de război,
A vrut s-aducă înapoi –
În țara lui – pe Israel.
7De-aceea, a luat cu el
Care de luptă – șase sute.
Toate aceste-au fost umplute
Cu cei mai buni oșteni ai lui.
Astfel, ale Egiptului
Care de luptă, încărcate
Cu luptători, au fost mânate
Pe urmele poporului.
8Domnul, a Faraonului
Inimă, iar, a împietrit,
Și Faraon a urmărit
Pe ai lui Israel copii.
Însă ai lui Israel fii,
Gata de luptă au ieșit.
9Egiptu-ntreg i-a urmărit.
Toți caii Faraonului,
Care, și toată oastea lui,
Pe Israel, l-au întâlnit,
Lângă Pi-Hahirot, oprit.
Locul acela e aflat
Față în față așezat
Cu Bal-Țefon, chiar lângă mare.
10A Israelului suflare,
De spaimă-a fost cuprinsă-ndată,
Când a văzut oștirea toată,
A Egiptenilor, condusă
De Faraon, că este pusă
A-l urmări pe Israel
Și că se-apropie de el.
Atuncea, tot acel popor
Strigat-a după ajutor,
La Dumnezeu. Ei l-au chemat
11Pe Moise și l-au întrebat:
„Dacă-n Egipt noi rămâneam,
Morminte, oare, nu găseam?
A trebuit ca să venim
Până aici, ca să murim?
Ce ne-ai făcut? Cum s-a-ntâmplat
Că, din Egipt, tu ne-ai luat?
12Nu ți-am spus noi, pe când eram
Încă-n Egipt și îți vorbeam:
„Lasă-ne robi, ca să slujim
La Egipteni, să nu pierim
Toți, în pustie, mai apoi.”?”
13Moise a spus atuncea: „Voi
Să nu vă temeți de nimic!
Pe loc rămâneți, căci vă zic:
O să vedeți ce izbăvire,
Domnul vă dă. Astă oștire,
De care-acum speriați sunteți,
Nicicând n-o să o mai vedeți,
14Căci Dumnezeu se va lupta,
Pentru voi, azi. Voi doar veți sta,
Mai la oparte, să priviți
Ce se întâmplă, liniștiți.”
15Domnul, lui Moise, i-a vorbit:
„Ce strigăte am auzit?
Tu să îi spui poporului,
Care e voia Domnului.
Le spune dar, aste cuvinte:
„Porniți spre mare, înainte!”
16Să-ntinzi toiagul către mare,
Și-atuncea ai să vezi că are
Să se despice imediat
Și ai să treci – ca pe uscat –
Poporul, dincolo de ea.
17Grijă-ntre timp, Eu voi avea,
Să împietresc inima lor –
Inima Egiptenilor –
Să-i fac să intre fiecare,
După poporul Meu, în mare.
Iar Faraon și oastea lui
Vor face ca a Domnului
Slavă, să fie cunoscută,
Căci ea, atunci, va fi văzută.
18Pe al Egiptului pământ,
Toți ști-vor că Eu Domnul sânt,
Căci Faraon și oastea lui
Vor face ca a Domnului
Slavă, să fie arătată,
Să o cunoască lumea toată.”
19Apoi, îngerul Domnului –
Cari, în fața poporului,
Până atunci a fost aflat –
În urma lui s-a așezat.
De-asemeni, și stâlpul de nor
Plecata dinaintea lor.
20S-a așezat norul acel,
Între Egipt și Israel.
Întunecos el se vădea,
Pe-o parte, însă răspândea –
Cealaltă parte-a norului –
Lumină, împrejurul lui.
El, între tabere, a stat –
Întreaga noapte – și-a vegheat
Ca oastea Egiptenilor,
Să nu ajungă la popor;
Iar taberele au rămas
Pe loc și n-au făcut un pas,
Una spre alta, până când
Au venit zorii, alungând
Al nopții văl întunecat.
21Moise, atunci, și-a ridicat
Brațul și l-a întins spre mare,
Iar Domnu-o puse în mișcare,
Prin vântul care a pornit
Să sufle, dinspre răsărit.
Întreaga noapte, a suflat
Vântul, iar marea s-a uscat
Și-n două, ea s-a despărțit,
22Încât poporul a pășit,
Prin albie, ca pe uscat.
Israel a înaintat,
În timp ce apele-l vegheau,
Căci ca un zid se înălțau,
La dreapta și la stânga lui.
23Oștirile Egiptului
L-au urmărit, pe Israel,
Intrând în mare, după el,
Cu Faraon – în frunte stând –
Cu cai și călăreți călcând
Pe a lui urmă. Multe care
De luptă au intrat în mare.
24În straja dimineți-apoi,
Domnul privit-a înapoi,
Din al Său stâlp de foc – din nor –
Și-n rândul Egiptenilor,
Învălmășeală a zvârlit.
25El a făcut de le-a sărit
Roțile carelor, de-ndată,
Fiindu-le îngreunată
Înaintarea, în ăst fel.
Atunci, au zis: „De Israel,
Noi trebuie ca să fugim
Acum, și să ne-adăpostim,
Căci iată, Dumnezeu e Cel
Care se luptă pentru el,
În contra noastră. Să fugim,
Căci altfel, toți o să pierim!”
26Domnul, pe Moise, l-a chemat
Și-apoi, aste porunci i-a dat:
„Spre mare, mâna-ți vei întinde,
Căci a ei apă va cuprinde
Oștirea Egiptenilor,
Cu carele și caii lor.”
27Moise, îndată și-a întins –
Înspre al apelor cuprins –
Brațul, iar malul apelor
S-a prăbușit. În matca lor,
Ele – din nou – s-au așezat
Și în adânc au îngropat
Poporul Egiptenilor.
A încercat, din calea lor,
Să fugă oastea, îngrozită,
Însă ea fost-a nimicită,
De Domnul, în mijlocul mării.
28În acest fel, în largul zării,
Al apei zid prăbușit,
Iar valurile-au înghițit
În hăul lor, toată oștirea.
În ape, și-au găsit pieirea
Și cal și călărețul lui,
Și carele Egiptului.
A Faraonului armată
Fusese, astfel, înecată.
Nimeni, să scape, n-a putut,
29În schimb, Israel a trecut,
Prin mare, ca și pe uscat,
În timp ce apele au stat
Ca și un zid, lângă popor,
La dreapta și la stânga lor.
30În ziua ‘ceea, negreșit
Că Dumnezeu l-a izbăvit
Pe Israel – pe-al Său popor –
Din mâna Egiptenilor.
Tot Israelul a zărit
Cum Egiptenii au pierit,
Și trupuri neînsuflețite,
Pe malul mării, risipite.
31Când Israelul a văzut
Ceea ce Domnul a făcut –
Ce braț puternic a-ndreptat
Spre Egipteni – s-a-nspăimântat.
Întreg poporul s-a temut
Atunci, de Domnul. Au crezut,
În El și-n Moise – robul Său –
Fiind, cu toții, speriați rău.
Currently Selected:
Exodul 14: BIV2014
Highlight
Share
Copy
Want to have your highlights saved across all your devices? Sign up or sign in
Copyright © 2014 Ioan Ciorca
